Doi tineri au intrat într-o sală de jocuri din Botoșani şi au început să-l ameninţe cu un cuţit pe angajat. Aceştia i-au cerut toţi banii pe care îi avea în casă, însă, bărbatul nu s-a pierdut cu firea şi a reuşit să apese butonul de panică, conform romaniatv.net.
În momentul în care cei doi tineri încercau să iasă din sala de jocuri cu 1.000 de lei, au fost prinşi. Aceştia au fost duşi la poliţie pentru a fi audiaţi.
Vineri seara, cei doi tineri, care au încercat să jefuiască o sală de jocuri din Botoşani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, scrie monitorulbt.ro.
Cei doi atacatori, Eduard F. şi Sorin Ţ. de 24 şi respectiv 28 de ani, au intrat repede, au scos un cuţit şi i-au cerut gestionarului să le dea banii, manifestându-se extrem de violent.
Angajatul a dat dovadă, însă, de prezenţă de spirit şi, părând că vrea să-i calmeze, s-a apropiat de masa de lucru şi a reuşit să apese butonul de panică. Atacatorii nici nu au realizat ce se întâmplă, iar când se pregăteau să dispară cu cei 1.000 de lei, au apărut agenţii de pază de la firma de protecţie la care era asigurată sala.
Capturaţi imediat, cei doi au fost predaţi poliţiştilor, care i-au ridicat pentru cercetări. Reţinuţi pentru 24 de ore, cei doi agresori au fost acuzaţi de tâlhărie calificată, iar sâmbătă au fost prezentaţi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă. După finalizarea cercetărilor, dosarul va fi trimis în instanţă, suspecţii riscând să se aleagă cu câte o condamnare de până la 12 ani de închisoare.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…