HomeStiriSecuritate FizicaBucuresti – Finala Europa League: Masuri speciale de paza
arena nationala

Bucuresti – Finala Europa League: Masuri speciale de paza

arena nationala40.000 de turişti străini sunt aşteptaţi în Bucureşti la data de 9 mai pentru a urmări finala UEFA Europa League de pe Arena Naţională, iar câteva zeci de milioane de oameni din întreaga lume vor urmări meciul la televiziune, a anunţat primarul general Sorin Oprescu.

“Stadionul Arena Naţională este omologat de către UEFA, singura intervenţie fiind extinderea temporară de locaţii pentru echipe, pentru media, pentru că va fi o triplă producţie TV”, a spus Oprescu.

Primarul general s-a mai referit şi la măsurile de siguranţă care vor fi luate pentru această finală, urmând ca de săptămâna viitoare să aibă discuţii pe această temă cu structurile abilitate ale statului, respectiv Jandarmeria şi Poliţia.

“Săptămâna viitoare vor începe discuţiile cu reprezentanţii forţelor de ordine pentru că urmează ca acestea să facă faţă problemelor care se vor ridica la această partidă, atât din punct de vedere al traficului rutier, cât şi al siguranţei participanţilor la meci”, a spus Oprescu.

Edilul a spus că se vor purta discuţii şi cu agenţiile care se ocupă de cazarea turiştilor, zeci de mii de turişti străini urmând să participe la partidă.

“Vom facilita şi transportul oamenilor către stadion, iar acesta va fi monitorizat”, a spus Oprescu.

De asemeena, stewarzii care vor asigura paza la finala Cupei Europa League, din 9 mai, de la Bucureşti, vor fi instruiţi să recunoască simboluri naziste, fasciste sau rasiste pentru a şti ce bannere să confişte, în eventualitatea în care acestea conţin astfel de însemne, a anunţat directorul de Programe şi Investiţii al FRF, Dumitru Mihalache.

“Sunt pagini întregi de simboluri naziste sau rasiste, unele de care nici nu avem habar, dar pe care toţi oamenii însărcinaţi cu paza de la Arena Naţională le vor învăţa. În felul acesta vor putea recunoaşte fie un simbol, fie o formă geometrică de pe un banner, care poate fi combinată cu una de pe un alt banner. Oricum, înainte de începerea meciului, vor trebui să fie arborate toate bannerele, iar dacă unele sunt jignitoare, cei care le-au adus vor fi rugaţi politicos să le predea”, a declarat Mihalache.

Share With: