HomeStiriSecuritate FizicaBGS reziliaza unilateral contractul cu FRF VIDEO
BGS Romania Ungaria violente

BGS reziliaza unilateral contractul cu FRF VIDEO

BGS Romania Ungaria violenteBGS reziliaza unilateral contractul cu FRF. Meciul dintre România si Ungaria s-a soldat cu 60 de victime, oameni care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma ciocnirilor cu forțele de ordine.

 

Mai mulţi suporteri de la meciul RomâniaUngaria reclamă violenţe ale agenţilor firmei de securitate, în timp ce reprezentanţii acesteia spun că au avut, la rândul lor, angajaţi agresaţi şi că o parte a fanilor vin pe stadion exclusiv pentru a se bate cu forţele de ordine sau între ei. După meciul de fotbal RomâniaUngaria, în presă au apărut imagini în care sunt agresaţi atât suporteri, cât şi agenţi de securitate aflaţi pe stadion.

Astfel, reporterii ProSport trimişi la Arena Naţională au relatat că angajaţii firmei de pază n-au ţinut cont de cine se află în faţa lor, iar mai mulţi bătrâni şi copii au fost trataţi ca nişte huligani: “Episodul s-a desfăşurat înainte de minutul 15, când galeria Ungariei a rupt lanţul de securitate şi a sărit să se bate cu fanii lui Dinamo şi U Cluj, care au fost repartizaţi în aceeaşi peluză. Jandarmii şi angajaţii BGS au intervenit în forţă pentru a calma spiritele, însă cei din urmă n-au ţinut cont că printre fanii turbulenţi se aflau atât bătrâni, cât şi copii. În cele din urmă, suporterii români aflaţi în acea parte a peluzei au fost evacuaţi”.

 

Comunicatul BGS

 

“În urma incidentelor petrecute la meciul RomâniaUngaria între agenții BGS și unii suporteri, dorim să prezentăm în cele ce urmează poziția oficială a societății noastre:

1. Toate imaginile foto/video vor fi analizate, iar agenții BGS care au făcut exces de zel vor fi sanctionați.

2. Declanșarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul cît și gruparea cunoscută sub denumirea “Honor et Patria”. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit cîțiva agenți de securitate iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu doi agenți de securitate BGS peste balustradele de protecție. De asemenea, numeroși membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde/torțe) pe care le-au folosit pe durata intregului meci aruncîndu-le către agenții de ordine, pe teren și dintr-o zonă în alta a peluzelor. Aceste materiale sînt de mici dimensiuni iar din informațiile pe care le-am primit ulterior meciului am aflat că au fost introduse pe stadion ascuse în lenjeria intimă, legea nepermițîndu-ne percheziția corporală amănunțită ci doar un control sumar. Aceste grupări au vandalizat mobilierul stadionului (scaune) folosind bucățile rupte pe post de proiectile îndreptate de asemenea către agenții de ordine și jandarmi. Unele dintre proiectile au făcut victime, rănind atît membri ai forțelor de ordine, cît și spectatori.

3. Conform legii 10/2012 “ serviciul de asigurare a ordinii și siguranței în incinta arenelor sportive, se prestează de către societățile specializate de pază și protecție sau de către Poliția Locală”. În baza acestei legi, a contractului și a planului de pază considerăm îndreptățită implicarea agenților BGS în păstrarea sau restabilirea ordinii și siguranței în tribune.

În încheiere supunem atenției cîteva aspecte:

– De ce întotdeauna conflictele cu toate forțele de ordine (nu doar BGS) pornesc întotdeauna din zona peluzelor, cauzate de aceleași grupuri de suporteri care se autointitulează – ultras?

– Cum este posibil ca în restul stadionului să fie păstrată ordinea și să nu existe niciun fel de incidente?

– De ce întotdeauna huliganii ajung să fie victimizați, chiar și în contextul în care încalcă legea în mod flagrant și repetat, provocînd daune materiale, fizice, sportive și morale întregii Românii?

– Ia cineva în considerare reacția zecilor de mii de spectatori care cer evacuarea și stoparea huliganilor?

Luînd în considerare cele de mai sus, lacunele legislative, presiunea mediatică și reacția Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal Romania – Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începînd cu data de 27.10.2014. Am luat această decizie, convinși fiind că am făcut tot posibilul să respectăm legea și să menținem în cadrul meciurilor, climatul de liniște și ordine pentru zecile de mii de suporteri nu pentru o mînă de huligani.

 BGS violente Romania Ungaria Arena Nationala

 

 

Reacția Federației Române de Fotbal (FRF)

 

“Am declarat, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate și-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români.

În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România.

Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor.

Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti. La întoarcerea delegației române din Finlanda voi purta o discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională.

Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege” – Răzvan Burleanu, Președinte Federația Română de Fotbal

 

Comunicatul Jandarmeriei

 

Conform Planului General de Măsuri aprobat de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, structurile Ministerului Afacerilor Interne — Jandarmeria Română, Poliția Română, Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost implicate in misiunea de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfășurării meciului de fotbal RomâniaUngaria.

Din dispoziția vicepremierului Gabriel Oprea au fost mobilizați peste 12.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne — jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră.

Misiunea forțelor de ordine a vizat asigurarea deplasării în condiții de siguranță a grupurilor de suporteri către stadion și prevenirea oricăror violențe în afara arenei sportive, pe întreg traseul de deplasare al acestora.

În urma incidentelor care au avut loc în interiorul arenei sportive unde s-a desfășurat meciul de fotbal, Jandarmeria a intervenit, conform prevederilor legale, pentru restabilirea ordinii publice, aplicând, ulterior, mai multe sancțiuni.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale, controlul corporal sumar la accesul spectatorilor pe stadion, îndrumarea și supravegherea publicului pe stadion, au fost realizate de către cei peste 1.000 de agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

În urma intervenției Jandarmeriei în interiorul arenei sportive, peste 50 de persoane au fost identificate de forțele de ordine, dintre acestea 30 fiind sancționate contravențional pentru provocare de scandal, aruncarea de obiecte asupra suporterilor, pătrunderea în stadion fără documente de acces, împiedicarea forțelor de ordine de a-și îndeplini sarcinile de serviciu, proferarea de injurii și expresii jignitoare, etc. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 18.000 de lei.

De asemenea, în urma sesizării colegilor de la poliție, aceștia fac cercetări pentru săvârșirea a 19 infracțiuni, majoritatea pentru deținerea și utilizarea de materiale pirotehnice.

Dintre persoanele sancționate contravențional, 20 au primit și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive pe o perioadă de la 6 luni la 1 an.

La finalul partidei, defluirea suporterilor români și transportul suporterilor unguri la Gara Băneasa s-a realizat fără probleme.

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, traseul de deplasare al trenului cu suporterii unguri nu a traversat sau staționat în gări importante din țară, astfel încât sa fie eliminate orice acte de violență care ar fi putut afecta cetățenii.

Trenul cu care s-au deplasat suporterii unguri a părăsit teritoriul României astăzi (n.red. 12 octombrie), în jurul orei 11.00, fără a fi înregistrate incidente.

Share With: