Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au dispus reținerea a doi bărbați implicați într-o altercație produsă într-un local public din Câmpia Turzii, context în care ar fi agresat agenții de pază ai localului, se precizează într-un comunicat al IPJ CLuj.
La data de 15 noiembrie 2016, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violență.
În fapt, la data de 12 noiembrie 2016, în jurul orei 23:30, cei doi, în vârstă de 34 și 41 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se aflau într-un local public, în urma unor neînțelegeri ar fi agresat agenții de pază ai localului. De asemenea, unul dintre aceștia ar fi utilizat un pistol cu gaze, pe care îl deținea fără autorizație.
La data de 15 noiembrie, în baza mandatului de percheziție emis de către Judecătoria Turda, polițiștii de investigații criminale au efectuat o percheziție la locuința unuia dintre cei implicați.
Cei în cauză au fost conduși la sediul unității de poliție, iar în urma audierilor s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.
La acțiune au participat și polițiști de acțiuni speciale și criminaliști.
În cursul zilei 16 noiembrie au fost prezentați instanței pentru dispunerea altor măsuri preventive.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă neletală, fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Codul penal.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…