Un bărbat înarmat cu un pistol a pătruns pe 5 iulie în sediul unei unităţi bancare din municipiul Bistriţa (o filială a Raiffeisen Bank) şi a ameninţat o casieră, convingând-o astfel să îi înmâneze o sumă de bani. Bărbatul a reuşit să fugă după incident. Aproximativ 19.000 lei este suma pe care bărbatul a reușit să o fure, scrie stiripesurse.ro.
„Autorul jafului de la Raiffeisen a fost prins în timpul acțiunii de prindere. Au avut loc schimburi de focuri, iar un polițist a fost rănit la un braț. Polițistul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru a primi îngrijiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Alexandra Vereșezan, citat de bistriteanul.ro.
Bărbatul încolțit de polițiști în cartierul Subcetate se numește Dorel Sima, are 35 de ani și a fost recent eliberat din pușcărie. Acesta se ascundea în cartierul Subcetate, într-o garsonieră închiriată de iubita lui. Acesta mai are antecedente penale, atât în România, cât și în Italia. Bărbatul a fost rănit în coapsă în timpul schimbului de focuri.
Bărbatul a fost eliberat recent, condiţionat, din închisoare, după ce a fost condamnat în urma unei tâlhării comise în vara anului 2003 asupra un taximetrist din Satu Mare, precizează Mediafax.
Bărbatul a fost acuzat că, alături de un altul, l-au împuşcat cu un pistol cu aer comprimat pe taximetrist, apoi l-au bătut, legat şi i-au furat banii. Cei doi au plecat cu maşina taximetristului, pe care au abandonat-o într-o pădure din apropierea Becleanului. Dorin Sima şi Tolvai Ioszef au fost prinşi atunci după trei zile de căutări, Tolvai fiind găsit în apropierea unei baze de agrement de la marginea oraşului Bistriţa, iar Sima într-o sală de clasă din municipiul Bistriţa.
Autorul jafului de la o unitate bancară din Bistrița, care a fost rănit în urma schimbului de focuri cu polițiștii ce a condus la reținerea sa, a fost externat marți seara din Spitalul de Urgență Județean din Bistrița, potrivit unui comunicat de presă remis de unitatea medicală, precizează Agerpres.
Bărbatul este acuzat de tâlhărie calificată, tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…