Au aparut controlorii agenti de interventie, paza si ordine
Regia Autonomă de Transport Timișoara a venit cu o inovație: controlorii agenți de intervenție, pază și ordine.
Potrivit presei locale, inițiativa a fost anunțată chiar din primăvara acestui an, prilej cu care conducerea regiei își exprumase intenția ca acești controlori–agenți depază să fie dotați și cu arme de foc. La intervenția primarului, s-a renunțat la armament.
Noii controlori ai RATT sunt deja „pe traseu” de câteva săptămâni. Aceștia pot fi văzuți deja pe mijloacele de transport în comun cu noile uniforme inscripționate „Security RATT” dar și cu mijloacele de autoapărare, parțial la vedere. Purtătorul de cuvînt al RATT, Cosmin Bradu, – citat de pressalert.ro – afirmă că cei 70 de controlori care au fost angajați ai regiei până în urmă cu cîțiva ani s-au dovedit a fi ineficienți, deoarece amenzile încasate nu erau pe măsură și comportamentul față de călători era necorespunzător, astfel încît s-a luat decizia trierii acestora. Acum, RATT are 25 de controlori care, în urma unor cursuri de pază și protecție au devenit agenți de intervenție, pază și ordine. „Ei nu sunt obligați să facă doar control, pot să asigure și paza și protecția RATT” spune Cosmin Bradu.
El susține însă că „au bastoane și pistol cu gaz doar când asigură paza obiectivelor RATT, nu și pe mijloacele de transport în comun”. În cazul în care au de-a face cu persoane agresive, pot apela la sprijinul Poliției locale și al Jandarmeriei. Uniformele pe care le poartă îi ajută pe călătorii frauduloși să-i repereze mai ușor și, eventual, să coboare la timp, dar – spun controlorii – „așa e și în Occident, au uniforme”.