HomeStiriSecuritate FizicaAgentii de securitate, cu uniforme mov
agenti de securitate uniforme mov soci

Agentii de securitate, cu uniforme mov

agenti de securitate uniforme mov sociCei 40.000 de agenti de securitate care asigura securitatea la Jocurile de la Soci sunt cu greu depistati de sportivii din Satul Olimpic.

 

Asta pentru ca o parte a “celei mai mari forte de securitate din istoria jocurilor olimpice moderne a renuntat la celebrele Kalashnikov, in favoarea unor echipamente sportive, de culoare mov” relateaza Wall Street Journal, preluat de Pro TV.

Agentii de securitate in mov seamana cu Barney (n.r. un dinozaur mov din desenele animate, in Statele Unite)”, sustin jurnalistii americani, prezenti la Soci.

De teama ca turistii sa nu vada Rusia ca pe o zona puternic militarizata, serviciile de securitate ruse au apelat la masuri elaborate pentru ca fortele de ordine sa para “prietenoase” si sa treaca neobservate intr-un loc unde politia e perceputa drept intimidanta si chiar abuziva.

Astfel, durii agenti de securitate rusi de la Jocurile Olimpice sunt imbracati cu treninguri mov, cu logoul Jocurilor Olimpice si poarta sepci. “Principalul obiectiv a fost acela ca agentii de securitate sa nu fie observati de turisti sau sportivi”, a declarat Alexei Lavrishchev, un oficial al Serviciului Federal de Securitate.

Daca nu sunt remarcati, asta nu inseamna ca nu sunt acolo. Fortele de ordine si securitate au format ceea ce oficialii rusi au descris drept un “cerc de otel” in jurul orasului. Turistii care au cumparat bilete la Olimpiada de Iarna prezentand detalii din pasaport si o fotografie, trebuie sa-si scaneze legitimatiile la punctele de securitate din arenele unde au loc evenimentele sportive.

Statiunile de schi si drumurle care duc spre Parcul Olimpic sunt impanzite de camere de supraveghere. Nave militare pot fi observate de pe coasta in largul Marii Negre. Supravegherea in oras include, potrivit unor specialisti, drone si interceptari telefonice. In plus, rusii monitorizeaza activitatea de pe mare cu ajutorul unor sonare pentru a identifica submarine ostile. Aceste informatii speculate de presa rusa, nu au fost confirmate de organizatori, din motive de securitate.

Share With: