Agenți de pază filmați în timp ce scuipă și lovesc mașina unui șofer
Doi angajaţi ai unei firme de pază din Braşov, care se deplasau cu maşina de serviciu, au fost filmaţi în timp ce scuipă și lovesc mașina unui șofer care nu le-a făcut loc în trafic.
Mai mulţi agenţi de pază au fost filmaţi, în judeţul Braşov, în timp ce scuipă şi lovesc cu pumnul maşina unui şofer care nu le-ar fi făcut loc în trafic. Imaginile au fost postate pe Facebook, iar poliţiştii au deschis o anchetă, pentru purtare abuzivă şi distrugere, relatează Medifax.
Pe imaginile surprinse, miercuri şi postate pe un grup de pe Facebook din Braşov se vede cum agenţii de pază vin spre o maşină. Unul dintre ei loveşte autoturismul, apoi scuipă.
Cel care a filmat a spus că scandalul a avut loc miercuri, la intrare în Feldioara, într-o zonă unde se fac lucrări de reparaţii şi că agenţii de pază ar fi fost revoltaţi pentru că nu au fost lăsaţi să depăşească o coloană de maşini.
„Poftim, «badigarzi» la Braşov! Cine spunea că «pumnii mei minte nu are», mare dreptate avea. Supăraţi nevoie mare gealaţii că nu au vrut şoferii să îi lase să depăşească o coloană de autoturisme, s-au răzbunat pe unul dintre ei, l-au înjurat, i-au dat cu pumnii în maşină, l-au ameninţat, l-au scuipat”, este comentariul care însoţeşte imaginile, conform adevarul.ro.
Poliţiştii din Braşov au anunţat că s-au autosesizat şi au fost deschise mai multe dosare de cercetare. „Poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică Braşov, s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «purtare abuzivă». De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Braşov s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederi ale legislaţiei pe linie rutieră. Totodată, la nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Feldioara este înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «distrugere»”, a declarat agent şef Nadia Olaru, din cadrul Poliţiei Judeţene Braşov.