Polițiștii din Mogoșoaia cercetează în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de braconajpiscicol, pescuit electric, deținerea de aparate și dispozitive care distrug resursele acvatice prin curentare, pe 4 bărbați, unul de 40 de ani, din județul Dâmbovița iar alți 3, cu vârste cuprinse între 20 și 57 de ani, din județul Ilfov, care au fost surprinși, ieri, 12 noiembrie, ora 23.45, pe strada Valea Parcului din comuna Mogoșoaia, într-un autoturism, aflându-se în timpul programului de lucru, aceștia având calitatea de agenți de pază, pe raza comunei Mogoșoaia.
În urma controlului efectuat au fost găsite, în interiorul autoturisului, un amplificator electric artizanat, un accumulator de 70 de amperi, un minciog prevăzut cu cablu iar într-o plasă 2 kg. de caras.
Obiectele găsite asupra celor în cauză au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor,iar peștele din specia ‘Caras’ au fost eliberat în Lacul Colentina, din localitatea Mogoșoaia.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…