Agenți de pază, arestați preventiv pentru complicitate la furt calificat
Doi agenţi de securitate au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au permis sustragerea unor cabluri de cupru din incinta unei societăţi comerciale la care lucrau.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au documentat activitatea infracţională a unui grup format din 9 persoane, care, prin sustrageri repetate, ar fi produs un prejudiciu de aproape 100.000 de lei unei societăţi comerciale. Şapte persoane, între care şi agenţi de pază, sunt cercetate în stare de arest preventiv, se menționează într-un comunicat al IPJ Cluj.
În fapt, la data de 27.10.2016, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au identificat 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, din Apahida și Cluj-Napoca, bănuiţi de sustragerea unor cabluri de cupru din incinta unei societăţi comerciale din localitatea Sânnicoara.
Din cercetări a rezultat că, în luna octombrie 2016, cei în cauză ar fi pătruns, în mod repetat în curtea unei societăți comerciale din Sânnicoara, de unde ar fi sustras 4.090 m cablu din cupru, de diferite dimensiuni, prin tăierea acestora de la motoarele a 52 de subansambluri ale unei staţii de asfalt şi ale unei staţii pentru beton.
La acea dată, cei în cauză au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările au fost extinse, iar poliţiştii au reuşit documentarea activităţii infracţionale a patru agenţi de securitate care aveau în pază societatea respectivă. Astfel, s-a stabilit că cei patru, cu vârste cuprinse între 34 şi 64 de ani, din localităţile Apahida şi Iclod, după o înţelegere prealabilă, le-ar fi permis inculpaţilor să pătrundă în incinta societăţii, în repetate rânduri, pe timp de noapte, în schimbul primirii unor sume de bani.
La data de 17 noiembrie 2016, doi agenţi de securitate au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
În dosarul instrumentat de către poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, şapte persoane sunt cercetate în stare de arest preventiv, iar două în stare de libertate.