Agenți de pază ai unui club de noapte, sancționați
Doi agenți de pază ai unui club de noapte au fost sancționați conform Legii 333/2003 în urma unui control al polițiștilor.
În data de 09 aprilie 2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș au executat o razie în incinta unui club de noapte din comuna Albeștii de Argeș, conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție.
Cu această ocazie polițiștii l-au depistat pe H.I., de 22 de ani, din comuna Cicănești, care deținea fără drept un cuțit aflat în teacă de piele. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, iar cuțitul a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, a fost verificat modul de asigurare a pazei în cadrul clubului de noapte, ocazie cu care doi agenți de pază au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 400 de lei conform Legii 333/2003.