HomeStiriSecuritate FizicaAgenti de paza, acuzati de furt de cereale

Agenti de paza, acuzati de furt de cereale

grauO reţea infracţională organizată, care se ocupa cu furtul de cereale din mai multe ferme agricole din Timiş şi din care făceau parte şi agenşi de pază, este cercetată de DIICOT Timişoara.

Potrivit Poliţiei, în perioada decembrie 2011- februarie 2012, de la sediul a două societăţi comerciale din judeţului Timiş, membrii grupării infracţionale organizate au sustras cantităţi însemnate de cereale cu ajutorul unor camioane de mare capacitate.

O parte din membrii grupului, angajaţi ai unei firme de pază, aveau rolul de a asigura accesul mijloacelor de transport în incinta unităţilor respective, iar alţi membri ai grupării, angajaţi ai firmelor, facilitau încărcarea acestora.

Marfa furată (porumb, grâu, precum şi fier vechi, motorină) era cumpărată de reprezentanţii unor firme din judeţul Timiş sau de către diverse persoane fizice. În perioada menţionată, membrii grupării infracţionale organizate au sustras peste 300 tone de cereale, în valoare de peste 300.000 de lei.

Pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, în această dimineaţă, poliţiştii, însoţiţi de cei din cadrul Serviciului de Intervenţii Rapide Timiş, au descins la opt adrese din judeţul Timiş.

Poliţiştii au pus în executare 12 mandate de aducere pentru persoanele implicate, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, iar la finalizarea percheziţiilor vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. pentru continuarea cercetărilor.

Share With: