Agent de pază, prins la furat
Un angajat al unei firme de pază a fost prins, joi dimineaţă, de jandarmii prahoveni în timp de fura din parcul petrolier pe care îl păzea, în cauză fiind întocmit dosar cu acte premergătoare pentru infracţiunea de furt calificat.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, o patrulă din cadrul IJJ a surprins, în comuna Vâlcăneşti, un bărbat care sustrăgea produs petrolier.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 54 de ani, domiciliat în comuna respectivă şi angajat al unei firme de pază, fura ţiţei, în timpul serviciului, dintr-un rezervor din parcul petrolier pe care îl păzea. Bărbatul încărcase produsul în nouă bidoane de plastic, totalizând aproximativ 170 de litri şi urma să-l transporte la domiciliu cu autoturismul proprietate personală.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru furt calificat, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în vederea continuării cercetărilor.