HomeStiriSecuritate FizicaActivitati de paza fara contract de munca
Activitati de paza fara contract de munca

Activitati de paza fara contract de munca

Activitati de paza fara contract de munca50 de persoane au fost depistate în timp ce ar fi muncit la negru, 5 administratori sunt cercetați penal pentru infracțiuni prevăzute de Codul muncii, în urma activităților desfășurate de Poliția județului Ilfov.

Polițiștii structurilor operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, au vizat segmente precum prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit, a evaziunii fiscale și paza obiectivelor.

La data de 31 iulie, polițiștii din Chitila împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov au desfășurat activități de verificare a șantierelor de construcții de pe raza comunei Chiajna, în vederea respectării securității în domeniul muncii. În timpul acțiunii, într-un șantier, unde își desfășoară activitatea 3 firme de construcții, polițiștii au depistat 39 de persoane care ar fi muncit la negru. Reprezentanții legali și muncitorii nu au putut prezenta contracte de muncă sau alte acte care să ateste legalitatea desfășurării activităților.

De asemenea, pe raza orașului Chitila, polițiștii au depistat 11 persoane care efectuau activități de pază a obiectivelor, fără a avea întocmite contracte de muncă cu firma pentru care prestează servicii.

Polițiștii au întocmit 5 dosare penale pe numele reprezentanților firmelor angajatoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără a avea contracte individuale de muncă încheiate, conform Legii 53/2003 Codul Muncii.

 

 

 

Share With: