Acțiuni ale Poliției Române de verificare a prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice
În primele patru luni ale anului, Poliția Română a desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității funcționării prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice.
În primele 4 luni ale acestui an, polițiștii structurilor de ordine publică au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici și pentru verificarea legalității funcționării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătățirea modului de executare a serviciului și sporirea vigilenței personalului de pază și protecție, se precizează într-un comunicat al IGPR.
În perioada ianuarie — aprilie 2017, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel național, o serie de acțiuni, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului deținătorilor de valori și cu privire la legalitatea funcționării prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice.
Acțiunile au vizat obiectivele care operează cu valori și prezintă vulnerabilități generatoare de riscuri la securitatea fizică, respectiv unități și instituții de interes public, unități bancare, instituții de creditare din categoria organizațiilor cooperatiste și I.F.N., societăți care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet / unități profilate pe activități cu bijuterii din metale prețioase, unități poștale, stații de comercializare a carburanților/combustibililor, spații comerciale cu suprafețe mai mari de 500 m.p, săli și incinte de exploatare a jocurilor de noroc, prestatori de servicii de pază și în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unități.
În perioada analizată, au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 17.887 de agenți economici și instituții publice (sau de interes public) și au fost efectuate 808 controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate.
Din verificări, a reieșit că majoritatea entităților cu cerințe speciale, respectiv 14.746 de unități (82,43%), au implementat cerințele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătățindu-și astfel nivelul de securitate, fapt care a dus la evitarea producerii unor evenimente negative majore în acest domeniu.
În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri și termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.143 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.775.000 de lei.
Astfel, din totalul celor 5.782 de unități și instituții de interes public controlate, polițiștii au constatat că peste 80% au implementat cerințele minimale prevăzute de lege, fiind identificate 123 de unități cu sisteme electronice nefuncționale.
Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 239 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 186.700 de lei, dintre acestea 91 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților în cauză, iar 148 prestatorilor de servicii.
De asemenea, polițiștii au efectuat 643 de controale la unitățile bancare, constatând că în majoritatea cazurilor au fost implementate cerințele minimale prevăzute de lege, însă în 7 cazuri sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcționale.
Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei, 4 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților și 6 fiind aplicate prestatorilor de servicii.
În urma controalelor efectuate la 819 societăți care au ca obiect de activitate schimbul valutar, polițiștii au constatat că 97% au implementat cerințele minimale, în 13 cazuri, sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcționale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecțiunilor. Urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 38.100 de lei.
În perioada analizată, polițiștii au verificat și 400 de instituții de creditare din categoria organizațiilor, pentru deficiențele constatate fiind aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.300 de lei.
De asemenea, polițiștii au controlat 1.193 de case de amanet/unități profilate pe activități cu bijuterii din metale prețioase, constatând că 94% au implementat cerințele minimale, în 9 cazuri, sistemele de alarmare la efracție ale obiectivelor nefiind funcționale. Au fost dispuse măsuri pentru remedierea defecțiunilor și au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.000 de lei.
Au fost controlate și 1.760 de unități poștale, constatând că 30 % au implementat cerințele minimale, fiind identificate 203 unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale.
Astfel, polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, dintre care 170 pentru unitățile poștale și 6 pentru prestatorul de servicii, cuantumul amenzilor fiind de 383.400 de lei.
Au fost efectuate controale la 1.332 de stații de comercializare a carburanților constatând că 92 % au implementat cerințele minimale, fiind identificate 35 de unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale.
Polițiștii au aplicat 105 sancțiuni contravenționale, în valoare de 179.800 de lei, dintre care 86 au fost aplicate unităților, iar 19 prestatorilor de servicii.
În urma controalelor efectuate la 1.298 de spații comerciale cu suprafețe mai mari de 500 m2, 95 % au implementat cerințele minimale, fiind identificate 14 unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale.
Au fost aplicate 148 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 232.800 de lei, dintre care 81 au fost aplicate unităților, iar 67 prestatorilor de servicii.
Polițiștii au efectuat și 3.037 de controale la săli de jocuri de noroc, constatând că 86% au implementat cerințele minimale, fiind aplicate 320 de sancțiuni contravenționale, dintre care 278 unităților și 42 prestatorilor, în valoare totală de 566.800 de lei.
Au mai fost verificate 21 de centre de procesare a numerarului, constatându-se că 5 unități au implementat cerințele minimale. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, fiind stabilite termene de remediere a deficiențelor constatate.
A fost verificată securizarea a 50 de magazine de comercializare a armelor și munițiilor fiind identificată o singură unitate, care nu a implementat aceste cerințe. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei.
Au fost efectuate 644 de controale la casierii ale furnizorilor de utilități, constatându-se că 596 au implementat cerințele minimale. Au fost identificate 5 cazuri în care sistemele electronice nu erau funcționale și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.800 de lei.
Au fost organizate 908 controale la bancomatele off-site, constatându-se că 887 au implementat cerințele minimale, iar în 11 cazuri, sistemele electronice ale spațiilor destinate bancomatelor nu erau funcționale, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.600 de lei.
În contextul controalelor desfășurate, polițiștii au verificat și media timpilor de reacție a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru aceste obiective.
În ceea ce privește prestatorii de servicii de pază și în sisteme tehnice, pentru verificarea modului de executare a serviciilor de pază, polițiștii au controlat 312 societăți specializate, puncte de lucru și obiective ale acestora.
În cadrul acțiunilor, au fost identificate 26 de societăți ce au încheiat contracte cu tarife nesustenabile și 11 societăți ce au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore).
De asemenea, s-a constatat că 40 de societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 147.300 de lei.
Au mai fost verificate 186 de societăți licențiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, constatându-se că 5 societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 4 sancțiuni, în valoare de 15.000 de lei.
Activitățile de control au cuprins și modul de organizare și funcționare a 41 de dispecerate de monitorizare și intervenție (2 dispecerate identificate cu depășirea timpului de reacție), fiind aplicate 7 sancțiuni cu amendă, în valoare de 29.000 de lei.
În domeniul prestării serviciilor de pază a transportului de valori monetare, au fost controlați 165 de prestatori și 104 transportatori în sistem intern. S-a constatat că 59 de societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 98 de sancțiuni, în valoare de 311.800 de lei.
Polițiștii vor continua acțiunile de acest gen, punând accent pe legalitatea funcționării societăților de pază și evaluarea eficienței serviciilor prestate de acestea.