HomeStiriSecuritate FizicaActiune de verificare a comerciantilor de armament
arme munitii

Actiune de verificare a comerciantilor de armament

arme munitiiÎn decursul zilei de joi a fost organizată o acţiune de către Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Sectorului 2 Poliţie, Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul Poliţiei Capitalei, în calaborare cu Garda Financiară Bucureşti şi Autoritaea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Acţiunea a vizat 9 societăţi comerciale ce aveau ca obiect de activitate comercializarea de arme, muniţie şi accesorii pentru acestea, ocazie cu care au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.000 lei.

S-au constatat 3 infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de Legea 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi o infracţiune, prevăzută de Legea 31/1990, privind societăţile comerciale. A fost luată o măsură complementară, de suspendare a activităţii unei societăţi comerciale pe o perioadă de trei luni.

De asemenea, s-a constatat existenţa unor arme pentru care nu s-au putut prezenta, în momentul controlului, documente de provenienţă sau care au fost vândute fără a se emite documente de achitare a lor. În continuare se efectuează cercetări, atât pe linie economică, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, cât şi de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice.

Share With: