La data de 11 martie 2017, polițiștii din Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au recuperat 95 de pistoale, abandonate pe un câmp din vecinătatea comunei Cerbu, din județul Argeș, conform unui comunicat al IPJ Argeș.
Pistoalele se află în custodia polițiștilor și urmează a fi expertizate pentru a se stabili dacă au fost sau nu folosite recent. Primele informații indică faptul pistoalele ar fi de tip neletal, însă încadrarea juridică exactă va fi stabilită tot în urma exepertizării.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței pistoalelor.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat a găsit, sâmbătă la prânz, un colet pe un câmp, aflat la aproximativ 50 de metri de DN 65, în localitatea Albota, relatează Mediafax.
Acesta a deschis coletul şi ulterior una dintre zecile de cutii aflate în interior, în care a găsit un pistol. Bărbatul a sunat imediat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi pirotehniştii.
Ancheta a fost apoi preluată de poliție. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre arme neletale, cu gaz.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…