HomeStiriSecuritate Fizica39 de mandate de arestare pentru furturile de produse petroliere din conducte
justitie

39 de mandate de arestare pentru furturile de produse petroliere din conducte

justitieTribunalul Argeş a emis, vineri noapte, mandate de arestare preventivă pe numele a 39 dintre cei 41 de inculpaţi, reţinuţi în urmă cu o zi într-un dosar ce vizează furturi de produse petroliere din conductele de transport ale societăţii OMV Petrom care tranzitează judeţul Argeş.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti. Printre cei arestaţi preventiv se numără şi trei agenţi de poliţie, alţi doi poliţişti primind interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu, transmite Agerpres.

Cei cinci agenţi de poliţie, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, sunt acuzaţi de infracţiuni precum favorizarea infractorului, complicitate la furt calificat, tăinuire şi luare de mită, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Printre învinuiţii arestaţi preventiv se mai numără 10 agenţi de paza care asigurau paza conductelor, precum şi 18 angajaţi ai OMV Petrom. În dosar sunt vizate 149 persoane, învinuite pentru săvîrşirea infracţiunilor de furt calificat, luare de mită, dare de mită, favorizarea infractorului şi tăinuire, toţi suspecţii facând parte dintr-un grup infracţional nestructurat

 

Share With: