În perioada 3 –6 decembrie a.c., la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate de Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, au fost depistate 287 de infracţiuni, dintre care 188 în flagrant delict.
Poliţiştii au desfăşurat 589 deacţiuni pe linie de ordine publică, pe linie de circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 36 de percheziţii, 1.260 de controale, 312 filtre şi 4 razii.
Astfel, au fost prinşi 195 suspecţi de infracţiuni, dintre care 49 au fost reţinuţi şi 10 arestaţi. Totodată, au găsit 9 autoturisme semnalate ca fiind furate.
Poliţiştii au aplicat 7.640 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 942 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 176 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 41 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelorşi 6.167 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (36 pentru consum de alcool, 1.709 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.500.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 34.000 de lei.
Poliţiştii au reţinut 277 de permise de conducere şi au retras 187 de certificate de înmatriculare.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…