[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

1.367 de sancţiuni la obiectivele care operează cu valori

În primele patru luni ale anului au fost aplicate 1.367 de sancţiuni contravenţionale, la obiectivele care operează cu valori, sancțiuni a căror valoare se ridică la 2.308.000 de lei.

Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., a acţionat, în întreaga ţară, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului deținătorilor de valori și cu privire la legalitatea funcționării prestatorilor de servicii de pază, se arată într-un buletin de presă al IGPR.

Bilanţul primelor 4 luni ale anului: În urma celor 18.591 de controale desfăşurate de poliţişti la obiectivele care operează cu valori, au fost aplicate 1.367 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 2.308.000 de lei.

În urma controalelor la cele 5.782 de unităţi şi instituţii de interes public, au fost identificate 123 de unităţi cu sisteme electronice nefuncţionale. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 239 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 190.000 de lei (91 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităţilor în cauză, iar 148 prestatorilor de servicii).

Cele 643 de controale efectuate la unităţile bancare au relevat deficienţe la factori cu pază şi prestatori de servicii, fiind  aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.000 de lei.

În urma verificărilor la 400 de unităţi de creditare şi a deficienţelor constatate, au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.300 de lei.

Poliţiştii au desfăşurat controalele şi la 819 unități care au ca obiect de activitate schimbul valutar, identificând 13 cazuri în care sistemele electronice nu erau funcţionale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecţiunilor. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.100 de lei. 

Din  cele 1.193 de controale efectuate la case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, au reieşit 9 cazuri în care sistemele de alarmare la efracție nu erau funcţionale. Pentru aspectele constatate au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 103.000 de lei.

Din categoria unităţilor poştale, au fost controlate 1.760 de astfel de obiective, fiind identificate 203 unităţi la care sistemele electronice de securitate nu funcţionau. Au fost aplicate 176 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 170 pentru unităţile poştale şi 6 pentru prestatorul de servicii, în valoare de aproape 380.000 de lei.

La 1.332 de staţii de distribuire a carburanţilor şi a produselor petroliere au fost efectuate  controale şi au fost identificate 35 de cazuri în care sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale. În urma deficienţelor constatate au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 180.000 de lei.

În urma a 1.298 de controale efectuate la spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 mp, au fost identificate 14 cazuri în care sistemele electronice de alarmare împotriva efracţiei din spaţiile comerciale nu funcţionau. Poliţiştii au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 230.000 de lei.

În domeniul operatorilor care exploatează şi organizează jocuri de noroc, au fost verificate 3.037 de unităţi, iar în urma deficienţelor constatate, au fost aplicate 320 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 567.000 de lei.

De asemenea, în cele 4 luni au mai fost verificate 21 de centre de procesare a numerarului, 50 de magazine de comercializare a armelor şi muniţiilor, fiind identificată o singură unitate cu deficienţe (pentru care au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 lei).

Au mai fost efectuate 644 de controale la casierii ale furnizorilor de utilităţi, în urma cărora au fost identificate 5 cazuri în care sistemele electronice ale casieriilor nu erau funcţionale, ceea ce a condus la aplicarea a 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.800 de lei.

Poliţiştii au organizat 908 controale şi la bancomatele off-site (în spaţii externe sediilor bancare), constatându-se 11 cazuri în care sistemele electronice nu funcționau, fapt pentru care au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.600 de lei.

Pentru verificarea modului de executare a serviciilor de pază, au fost controlate 312 societăţi specializate, puncte de lucru şi obiective ale acestora, fiind identificate 26 de societăţi ce au încheiat contracte cu tarife nesustenabile şi 11 societăţi care au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore). De asemenea, s-a constatat că 40 de societăţi nu respectă prevederile H.G. nr. 301/2012 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor), fiind aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 147.300 de lei.

Au mai fost verificate 186 de societăţi licenţiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei, constatându-se că 5 societăţi nu respectă prevederile H.G. nr. 301/2012, fiind aplicate 4  sancţiuni, în valoare de 15.000 de lei.

Activităţile de control au cuprins şi modul de organizare şi funcţionare a 41 de dispecerate de monitorizare şi intervenţie, fiind aplicate 7 sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei.

În domeniul prestării serviciilor de pază a transportului de valori monetare, au fost controlaţi 165 de prestatori şi 104 transportatori în sistem intern. S-a constatat că 59 societăţi nu respectă prevederile H.G. nr. 301/2012, fiind aplicate 98 de sancţiuni, în valoare de 311.800 de lei.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în aceste 4 luni, faptele de tâlhărie săvârşite în incinta societăţilor au scăzut cu 12%,  iar cele de furt prin efracţie din societăţi comerciale sau prin scoatere din funcţiune a sistemului de alarmare sau supraveghere al acestora au scăzut cu 19%.

Poliţia Română va continua astfel de activităţi pentru verificarea modului în care au fost reglementate deficienţele constatate.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019