Implementarea de supraveghere video urbană este segmentul care înregistrează cea mai rapidă creștere din lumea video. Extinderea în marile metropole către micile orașe este de neoprit. De fapt, un fost primar al New York-ului, Michael Bloomberg, a declarat o dată că americanii ar trebui să se obișnuiască cu o mai mare vizibilitate și o mai mică confidențialitate deoarece el prezice că în următorii cinci ani vor fi camere peste tot în spațiile urbane, scrie securityinfowatch.com.
Cu privire la supravegherea video apar întrebări depre modul în care se poate obține suportul comunității, cum trebuiesc abordate provocările de confidențialitate, cum să se creze o relație armonioasă între public și sectoarele private și problema finanțării.
Beijingul are mai mult de o jumătate de milion de camere de supraveghere și Londra are aproape la fel, acoperind aproximativ 45% dintre spațiile publice din oraș. În Statele Unite ale Americii, Operation Virtual Shield din Chicago este un sistem compus din mai mult de 960 de kilometri de cabluri cu fibră optică care sunt întinse în oraș, în timp ce Houston și New York sunt aproape egale în implementare și tehnologie avansată.
În timp ce agențiile de menținere a ordinii publice, mai mici sau mai mari se confruntă cu administrarea copleșitorului aflux de informații care se extind în fiecare zi cu imagini video îmbunătățite, monitorizarea social media, detectarea împușcăturilor și analiză video, cum pot departamentele să răspundă provocărilor acestui aflux de informații?
Un exemplu este districtul Arlington care nu are un sistem întins de supraveghere video în oraș și se confruntă cu aceleași probleme de stocare a datelor și analiză ca marile agenții. Șeful poliției, Murray Farr, recomandă în cazul unui proces tehnic complex apelarea la o firmă de calitate care poate ajuta la dezvoltarea și administrarea unui proces foarte complex, ca de exemplu un sistem de administrare a înregistrărilor.
Când o firmă se concentrează pe creșterea veniturilor, investiția în securitatea CCTV este abandonată, scrie ifsecglobal.com.
Din păcate, realitatea este că aceste companii sunt la fel de vulnerabile la aceleași amenințări ca și o mare corporație, în plus au și un buget mai strict. Soluțiile integrale de cloud permit o stocare a imaginilor video pe o platformă mai accesibilă care îndeplinește cerințele de creștere.
Prin urmare, firmele care vor să implemeteze un sistem de stocare cloud trebuie să securizeze dispozitivele și rețeaua și să folosească corect uneltele de supraveghere video care pot oferi o soluție ușoară și eficientă de securitate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…