Ofiţerii serviciilor de informaţii şi agenţii pe care îi conduc aceştia sunt puşi în pericol de “terorişti, actori malefici în spaţiul virtual şi infractori” în timp ce încearcă să exploateze noi tehnologii care să le permită să vadă cum operează agenţiile de informaţii britanice, scrie Mediafax.
Vorbind pentru prima dată de când a devenit şeful serviciilor de informaţii externe MI6 în octombrie anul atrecut, Alex Younger a declarat că principala sa prioritate este menţinerea serviciului “în prima ligă a serviciilor de informaţii prin dezvoltarea unor capacităţi astfel încât acesta să fie complet pregătit pentru epoca digitală”.
Younger, care este cunoscut drept “C” în cercul serviciilor secrete, a declarat că tehnologia modernă a fost o binefacere pentru lumea spionajului, dar a creat şi riscuri pentru spioni şi agenţi.
Tehnologia precum Internetul “poate fi în avantajul nostru, permiţându-ne să aflăm mai multe despre persoanele cu care ne întâlnim şi locurile unde le întâlnim. Folosirea datelor în mod adecvat şi proporţional ne oferă o oportunitate fără egal de a fi mai hotărâţi şi mai specifici în ceea ce ce facem şi de a fi mai buni în a ne proteja agenţii şi ţara”, a declarat el.
Younger a avertizat însă că, ajunse în mâini greşite, metode similare pot fi folosite pentru subminarea eficienţei agenţiilor de informaţii. “Vestea proastă este că aceeaşi tehnologie în mâini opuse, o opoziţie neconstrânsă de respectul legilor şi eticii, le permite să vadă ce facem noi şi să ne pună cetăţenii şi agenţii în pericol. Aşa că ne aflăm într-o cursă a înarmării tehnologice”.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…