[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Business & Tehnologie

Romania, cu sisteme de securitate la World Entrepreneur Of The Year

România va participa, pentru prima dată, la ediția internațională a competiției World Entrepreneur Of The Year, în iunie 2015, la Monte Carlo.

 

România va fi reprezentată de câștigătorul programului local Entrepreneur Of The Year, organizat, de asemenea, în premieră, în 2014., transmite Agerpres. La sfârșitul anului 2014, Mircea Tudor, cel mai renumit inventator român contemporan, cunoscut pentru realizarea primului scanner pentru avioane din lume, a fost desemnat câștigătorul primei ediții a competiției EY Entrepreneur of the Year în România.

Actuala ediție a competiției Entrepreneur Of The Year s-a desfășurat în 145 de orașe din 60 de țări, acoperind mai mult de 94% din economia globală, iar câștigătorii la nivel național vor concura global pentru titlul World Entrepreneur Of The Year.

Mircea Tudor a înființat în 1994 MBTelecom, având ca obiect de activitate integrarea de sisteme de securitate de complexitate medie și mică, și va reprezenta România la competiția World Entrepreneur of the Year, care se va desfășura în iunie 2015, la Monte Carlo.

MB Telecom este în prezent singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă și singura companie din lume care a câștigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenții de la Geneva, în 2009 și 2013.

În prezent, Roboscan Aeria a devenit un produs matur din punct de vedere comercial, singurul de acest fel pe piața mondială, cu solicitări concrete de transfer de tehnologie către parteneri din SUA, Franța, Brazilia și Maroc. Obiectivul strategic al companiei este ca în cinci ani să plaseze câte un scanner de avioane în primele 500 de aeroporturi din lume, ceea ce ar putea propulsa compania la o cifră de afaceri de un miliard de euro.

Programul Entrepreneur Of The Year a fost demarat de Ernst & Young în 1986, în Statele Unite.

Începând cu anul 1993, programul este organizat și în alte țări iar, din anul 2000, se acordă, la Monte Carlo, titlul World Entrepreneur Of The Year. În fiecare an, în competiția din întreaga lume sunt nominalizați peste 5.000 de antreprenori.

Circa jumătate dintre companiile listate pe NASDAQ au în spate antreprenori care au participat și câștigat competiții de acest gen în cele 60 de țări participante.

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019