De la 1 martie, Google va schimba politica de securitate a utilizatorilor săi, urmând să păstreze şi să folosească datele personale ale acestora.
Proiectul de ‘cartă pentru protecţia datelor consumatorilor’, prezentat de administraţia preşedintelui Barack Obama, enunţă o serie de drepturi fundamentale ale internauţilor şi este realizat după modelul ‘Bill of Rights’, carta drepturilor şi libertăţilor, pilon al Constituţiei SUA, transmite Agerpres. Între drepturile consumatorilor de internet se numără îndeosebi cel de a exercita un control asupra datelor personale colectate şi apoi folosite pe internet, respectarea ‘contextului’ în care au fost obţinute aceste date şi garantarea securităţii datelor.
Internauţii vor avea acces la datele lor şi le vor putea corecta, dacă este cazul, iar volumul de date personale va trebui să se supună unei ‘limite rezonabile’, a precizat într-un comunicat Casa Albă.
Preşedintele Obama a apreciat la rândul său într-un comunicat că noua cartă va permite stabilirea unor ‘reguli prin care datele personale ale consumatorilor americani de internet să se afle în siguranţă’, subliniind că ‘încrederea este fundamentală pentru creşterea economiei digitale’.
În acelaşi timp, potrivit Casei Albe, ‘marile societăţi de internet şi de publicitate on-line s-au angajat să acţioneze pentru a integra tehnologia anonimatului în majoritatea sistemelor de navigare pe internet, astfel ca utilizatorii să poată controla felul în care sunt urmăriţi on-line’. Este vorba inclusiv de giganţi cum sunt Google, Yahoo, Microsoft şi AOL, iar respectarea acestui angajament va fi controlat de agenţia federală însărcinată cu protecţia consumatorului, Federal Trade Commission.
De asemenea, o asociaţie a procurorilor americani a făcut miercuri apel la gigantul de internet Google să oprească proiectele de modificare a condiţiilor sale privind confidenţialitatea. National Association of Attorneys General (Asociaţia Naţională a Procurorilui) i-a scris directorului general al Google, Larry Page, pentru a-i transmite că noua politică ‘pare a invada viaţa privată a consumatorilor’ prin faptul că permite schimbul de informaţii între diferite servicii altădată separate, precum mesageria Gmail sau reţeaua socială Google+. Google a explicat la sfârşitul lui ianuarie că noile reguli vor fi ‘mai simple şi mai uşor de înţeles’ decât cele aflate în prezent în vigoare şi că vor conduce ‘la o utilizare integrată şi uşoară ce va permite mai multe schimburi de informaţii între produsele pentru care utilizatorii au cont Google’.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…