Începând cu data de 31 ianuarie 2014, pe aeroporturile din Uniunea Europeană, atât la plecare, cât şi la transfer, lichidele, gelurile şi aerosoli aflate în bagajul de mână al pasagerilor, care se încadrează în următoarele categorii:
– lichide, aerosoli, geluri achiziţionate din magazinele de tip duty free din aeroporturi sau de la bordul aeronavelor, ambalate în pungi speciale, prevăzute cu elemente de probare a integrităţii, sigilate, numite STEB (Security Tamper Evident Bag);
– medicamentele şi produse necesare unor diete speciale, inclusiv alimentele pentru bebeluşi,
vor putea fi transportate doar după ce au fost supuse controlului de securitate.
La efectuarea controlului, personalul de securitate poate solicita pasagerilor o dovadă a autenticităţii produselor sau deschiderea recipientelor în care se află lichidele şi poate refuza transportul acestora.
Singurele lichide, aerosoli şi geluri care vor putea fi transportate, în continuare, fără restricţie, în bagajul de mână, sunt cele aflate în recipiente individuale de maximum 100 ml şi amplasate într-o pungă de plastic transparentă, resigilabilă, al cărei volum nu trebuie să depăşească 1 litru.
Toate aceste produse trebuie scoase din bagajele de mână şi prezentate separat la controlul de securitate.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti pune la dispoziţia structurilor responsabile de efectuarea controlului de securitate echipamente speciale pentru controlul lichidelor. Acestea vor fi amplasate pe filtre dedicate, pe care pasagerii le vor putea identifica cu ajutorul signalisticii sau a personalului aeroportuar.
Aceste metode de analiză a lichidelor, aerosolilor şi gelurilor cu echipamente speciale la controlul de securitate din aeroporturile comunitare au ca scop ridicarea treptată a restricţiilor privind transportul acestor produse în bagajul de mână, pentru creşterea gradului de confort al pasagerilor, proces care urmează a fi finalizat în anul 2016.
Până la acel moment, celelalte lichide, geluri şi aerosoli care nu se încadrează în categoriile menționate vor putea fi transportate doar în bagajul de cală.
Noile reguli referitoare la transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 246/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 185/2010 în ceea ce priveşte controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în aeroporturile din UE.
Pentru detalii suplimentare privind noile măsuri de securitate referitoare la lichidele, aerosolii şi gelurile transportate, pasagerii se pot adresa personalului de la ghişeele de check-in sau personalului de securitate din aeroport.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…