În cadrul controalelor au fost verificaţi agenţii de pază, iar în urma controalelor s-a stabilit faptul că aceştia erau încadraţi în muncă având forme legale de angajare. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, din care 11 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, în valoare de 1.100 de lei şi o sancţiune la Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, în valoare de 1.500 de lei, scrie ziarulderoman.ro
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au aplicat sancţiunea contravenţională în valoare de 1.500 de lei la o societate specializată de pază şi protecţie, pentru nerespectarea prevederilor legale privind munca pe timpul nopţii. Controalele au fost efectuate de poliţiştii de ordine publică din domeniul sistemelor de securitate, în comun cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…