[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Business & Tehnologie

Intalniri necesare. Politisti si reprezentanti ai bancilor

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărasi, a avut loc, saptamana trecuta, o întâlnire între poliţisti si reprezentanţii băncilor comerciale din Judeţul Călărasi.

Cu aceasta ocazie, a fost prezentat si înmânat protocolul de colaborare încheiat la sfârsitul lunii septembrie între Poliţia Română si Asociaţia Română a Băncilor. Scopul acestui protocol îl reprezintă îmbunătăţirea cooperării între Poliţia Română si băncile comerciale pentru prevenirea si descurajarea infracţionalităţii îndreptate împotriva instituţiilor financiar bancare din România.

Adjunctul sefului I.P.J. Călărasi, comisar sef Nicolae Ion, a prezentat obiectivele cooperării, respectiv organizarea si executarea în comun de activităţi aflate în competenţa instituţională, pentru cresterea nivelului de protecţie a vieţii si integrităţii corporale a persoanelor si valorilor manipulate.

Părţile semnatare îsi propun să colaboreze, în condiţiile legii si conform atribuţiilor fiecăreia, în domeniul asigurării si cresterii siguranţei la nivelul sistemului financiar bancar prin acţiuni specifice de prevenire si combatere a infracţionalităţii.

La întâlnire au mai participat poliţisti din conducerea Poliţiei Municipiului Călărasi, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigaţii Criminale si ofiţer de prevenirea criminalităţii, care au prezentat principalele vulnerabilităţi constatate cu ocazia controalelor sau rezultate din analiza infracţiunilor înregistrate la nivel naţional si care au vizat manipulatorii de valori.

Poliţistii si-au manifestat disponibilitatea pentru identificarea celor mai eficiente măsuri de securitate a sediilor băncilor si pentru colaborarea în vederea prevenirii si descurajării infracţiunilor de furt sau a altor fapte cu violenţă îndreptate împotriva personalului unităţilor bancare sau a valorilor manipulate de acestea.

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019