Inovatiile de la Hackathon-ul Innovation Labs
Surpriza din acest an de la Hackathonul Innovation Labs a venit din partea start-up-urilor tech din domeniul agriculturii.
Peste 70 de echipe s-au înscris în total anul acesta la hackathon-ul Innovation Labs, principalul program de preaccelerare pentru start-up-uri de tehnologie din România, cele mai inovatoare idei de business care s-au remarcat în cadrul evenimentului fiind în domeniul agriculturii şi al sănătăţii. Dintre acestea, doar 24 au fost alese pentru a intra într-un program de mentorat de trei luni, la sfârşitul cărora echipele selectate vor prezenta prototipurile îmbunătăţite ale produselor scrie zf.ro.
„Există un interes crescut pentru soluţii aplicate care să ajute fermierii. Potenţialul de impact al tehnologiei mai ales în agricultură este foarte mare. Avem selectate cinci echipe pe acest domeniu şi avem aşteptarea ca ideile lor să se concretizeze în produse care să schimbe comunitatea de profil şi care să aducă valoare economică“, a declarat Răzvan Rughiniş, cofondator al Innovation Labs, o iniţiativă a Facultăţii de automatică şi calculatoare.
Cele cinci echipe din domeniul agriculturii selectate sunt GreenLeaf – cu o soluţie pentru optimizarea modului de funcţionare al serelor, Serafim – construirea de drone şi senzori pentru soluţii de monitorizare şi alertare a fermierilor pentru diverse tipuri de recolte, TRusT – platformă dedicată comunităţii de fermieri pentru distribuirea produselor în magazinele de desfacere, Beenocular – o aplicaţie destinată apicultorilor, şi Larvatron – un ecosistem robotic care transformă deşeurile alimentare în larvă pentru hrana animalelor fără consum de energie.
„Este primul an în care avem start-up-uri din domeniul agro-tech şi vedem că acestea au intrat foarte puternic, spre deosebire de domeniul retail (introdus anul trecut – n. red.)“, a spus Andrei Pitiş, unul dintre fondatorii Innovation Labs şi al start-up-ului de ceasuri inteligente Vector Watch.
Anul trecut, în cadrul Innovation Labs au fost înscrise la început 59 de echipe, printre finaliste numărându-se start-up-urile Eskimo (genunchieră intelligentă) şi Vitabox.me (aplicaţie de nutriţie dedicată pasionaţilor de fitness).