Grupare specializata in skimming, destructurata
Suspecţi de falsificare de carduri şi retrageri frauduloase de bani din ATM-uri, după gratii.
În urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele 3 luni, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie din Municipiul Constanţa şi Serviciul Operaţiuni Speciale Constanţa, au reuşit destructurarea unei grupări specializate în confecţionarea de echipamente de copiere a cardurilor bancare la ATM – uri, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de retrageri frauduloase de numerar.
Astfel, s-a stabilit că grupul infracţional era format din 4 persoane, toate domiciliate în Municipiul Constanţa. Acestea confecţionau echipamente electronice, le asamblau şi realizau dispozitive identice ca mărime şi culoare cu părţile componente ale bancomatelor. Dispozitivele în cauză erau instalate pe ATM-uri care aparţineau unor bănci comerciale din România, unde astfel erau copiate informaţiile de pe banda magnetică a cardurilor, precum şi codul PIN aferent. Datele obţinute erau prelucrate şi inscripţionate pe cartele PVC cu bandă magnetică şi ulterior erau folosite pentru retrageri frauduloase de numerar la ATM-uri din Mexic.
Începând cu luna noiembrie 2011, suspecţii au instalat dispozitive de skimming de la ATM-urile unor bănci comerciale din Bucureşti, Sinaia, Predeal şi Călăraşi.
În urma retragerilor frauduloase de numerar efectuate cu clone ale cardurilor bancare copiate, membrii grupării au creat un prejudiciu estimat până în prezent la 20.000 lei.
Astfel, la data de 19.12.2011, s-a reuşit prinderea în flagrant a unui membru al grupării, respectivG. MIHAI, de 20 de ani, imediat după ce a demontat dispozitivele artizanale de copiere a datelor de pe banda magnetică a cardurilor bancare şi de înregistrare a codului de securitate PIN, pe care le instalase în cursul aceleiaşi zile pe ATM-ul aparţinând unei bănci.
Cel în cauză a fost reţinut şi ulterior arestat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, fapte prevăzută şi pedepsită de art.25şi art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002.
În urma extinderii cercetărilor fost documentată activitatea infracţională şi a celorlalţi suspecţi, iar în baza probelor obţinute, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat şi obţinut autorizaţii de percheziţii domiciliară, care au fost efectuate la data de 29.02.2012, în Municipiul Constanţa, la locuinţele suspecţilor T. MARIUS de 29 de ani, O. COSMIN, P.RĂZVAN, de 28 de ani.
În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate componente electronice şi dispozitive destinate fraudării cardurilor bancare, hard-disck- uri, medii de stocare optice, laptopuri, articole vestimentare purtate de cei în cauză în momentul instalării dispozitivelor la ATM-uri.
Împotriva celor în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plata electronică, falsificarea şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, transmiterea neautorizată către o altă persoană a oricăror date de identificare în vederea efectuării de retrageri de numerar, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 25, art.24 al. 2 şi art. 27 alin 3, toate din Legea 365/2002, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.
La data de 01.03.2012, cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, propunere însuşită în totalitate de procurori.
În aceeaşi zi, suspecţii a fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 e zile. Cercetările sunt continuate de B.C.C.O. Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.