HomeStiriBusiness & TehnologieCostul securitatii cibernetice pentru firmele mici
cost

Costul securitatii cibernetice pentru firmele mici

 

costFirmele de mici dimensiuni au început să investească în securitatea cibernetică pentru a preveni atacurile lansate periodic de către hackeri.

Cât ar trebui să cheltuiască o mică firmă pentru a-și asigura protecția cibernetică? Conform lui Eric Montague, președintele companiei IT Executech, o firmă cu 50 de angajați are nevoie de 57.600 de dolari pe an, scrie Business24.ro

Montague recomandă găzduirea securizată pentru e-mail-urile angajaților unei companii, care costă 12,95 de dolari pe lună pentru fiecare angajat, un serviciu antivirus, care costă trei dolari pe lună pentru fiecare angajat și un serviciu backup online, care costă 50 de cenți/Gb. Acestora li se adaugă un sistem de securitate pentru mobil – 20 de dolari pe lună pentru fiecare angajat, costurile pentru un serviciu extern IT – 52,5 dolari pe lună pentru fiecare angajat. Astfel, suma calculată de Montague pentru o firmă cu 50 de angajați ajunge la 4.800 de dolari, adică 57.600 de dolari pe an.

Companiile care au nevoie de mai puțini angajați în echipa IT pot reduce aceste costuri, ceea c ear putea ajuta-o să cumpere alte servicii de care are nevoie. Un nou firewall performant, de exemplu, costă 1.200 de dolari pentru cinci ani.

O companie s-ar putea să aibă nevoie și de asigurări cibernetice, polițe pe care un număr tot mai mare de asiguratori le oferă. Prețurile acestor polițe variază în funcție de specificul activității firmei interesate și de tipurile de riscuri pe care vrea să le acopere. Deborah Kostroun, purtător de cuvânt al unei companii de asigurări, a spus că un retailer cu vânzări anuale de 10 milioane dolari ar putea plăti 2.000 de dolari pe an pentru o ,,poliță cibernetică” ce acoperă răspundere civilă de până la un milion de dolari.

Toate aceste măsuri de securitate majorează costurile, mai ales pentru proprietarii de afaceri mici, care sunt mai precauți în fața acestei situații. Însă niciun nivel al investițiilor în aplicații și măsuri de securitate nu poate garanta că afacerea este protejată complet din punct de vedere cibernetic. Totuși, există și o parte bună: deoarece numărul de atacuri cibernetice este în creștere, concurența din rândul companiilor de securitate informatică a crescut, ceea ce poate conduce la o scădere a prețurilor.

 

 

 

Share With: