În decursul ultimelor trei săptămîni, aceştia au reuşit să sustragă peste 400 mii de lei (circa 25 mii de euro).
Ca urmare a măsurilor operative de investigaţii, întreprinse de către CCCEC, au fost reţinuţi în flagrant doi cetăţeni ai României, tată şi fiu, în momentul extragerii mijloacelor financiare din bancomat, utilizînd un card bancar fals. La momentul reţinerii, asupra celor două persoane au fost depistate 6 carduri bancare false. Totodată, în cooperare cu ofiţerii Serviciului Grăniceri, miercuri, a fost reţinut un al treilea membru al grupului criminal organizat, care intenţiona să traverseze frontiera de stat cu România, prin punctul de trecere Leuşeni – Albiţa.
Suspecţii se află în izolatorul CCCEC. Centrul Anticorupţie a iniţiat o cauză penală pe faptul punerii în circulaţie a cardurilor bancare false de către un grup criminal organizat.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…