Cercetati pentru fraude cu carti de credit
Poliţiştii de la combaterea criminalităţii informatice au reuşit identificarea şi destructurarea unei grupări infracţionale specializată în comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit falsificate.
La data de 6 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice, din cadrul B.C.C.O. Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict a trei persoane din municipiul Craiova, suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de pe linia fraudelor cu cărţi de credit contrafăcute.
În timpul acţiunii, la ieşirea din municipiul Craiova spre Drobeta Turnu Severin, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, în care i-au depistat pe N.S., de 31 de ani, S.D., de 33 de ani şi T.C., de 25 de ani, toţi din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Poliţiştii au efectuat un control asupra bagajelor din autoturism şi au fost identificate dispozitive de skimming tip „gură de bancomat”, părţi componente, cabluri pentru descărcarea datelor aferente, 2 laptop-uri, 1 memory stick şi suma de 1450 USD.
Cei trei suspecţi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova iar, în urma cercetărilor efectuate, procurorul a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere.
În dimineaţa de 7 martie a.c., au fost efectuate patru percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, în municipiul Craiova, iar în urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate sisteme informatice şi mai multe înscrisuri.
După terminarea cercetărilor s-a stabilit că cele trei persoane depistate, împreună şi cu alţi membri ai acestei grupări, au achiziţionat şi confecţionat dispozitive de tip skimming, pe care intenţionau să le monteze pe ATM- uri din Mexic. De semenea a fost descoperit faptul că aceştia aveau rezervare par avion pe ruta Budapesta-Mexico City, pentru dimineaţa de 7 martie 2012.
La aceeaşi dată, cei trei au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, iar în urma administrării probatoriului în cauză, instaţa a dispus, împotriva celor trei suspecţi, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile.
Cei trei sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, deţinerea de echipamente hardware/software în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică si deţinerea, producerea, punerea la dispoziţie de programe informatice în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.42-45, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003, privind combaterea criminalităţii organizate, art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind combaterea infracţionalităţii informatice şi art 46 din Legea 161/2003 Titlul III, privind pevenirea şi combaterea criminalităţii informatice.
Cercetările se continuă, în vederea identificării tuturor membrilor grupului infracţional organizat şi a stabilirii legăturilor infracţionale.