[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Business & Tehnologie

Camere inteligente, pentru oraşe inteligente

Conceptul de oraş inteligent variază de la ţară la ţară, în funcţie de resursele alocate şi instituţiile locale, dar şi de dorinţa de schimbare şi aspiraţiile cetăţenilor.

Însă, toate conceptele trebuie să conducă la un singur rezultat. Stimularea creşterii economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. Axis Communications, lider global în echipamente video de reţea, este unul dintre promotorii conceptului de Oraş Inteligent, dezvoltând în acest sens produse şi tehnologii dedicate.

Un oraş sigur este un oraş în care securitatea este activă

În viziunea Axis, la baza oricărui oraş inteligent trebuie să stea o serie de piloni tehnologici. Primul pilon este format din camerele de supraveghere, infrastructura de reţea şi software-ul de monitorizare. Camerele au rolul de a ajuta agenţii de securitate să înţeleagă rapid situaţiile din teren. Atunci când camerele Axis sunt folosite ca senzori, acestea pot detecta acţiunile de vandalism şi infracţiunile, sau pot urmări cauzele unor accidente rutiere sau progresul unor lucrări de construcţii.

“Sistemele de securitate ce integrează camere IP Axis pot fi accesate de la distanţă de către instituţiile de securitate, folosind un desktop, notebook sau echipament mobil. Mai mult, sistemele sunt scalabile şi uşor de întreţinut. O soluţie de securitate pentru oraş are atât scopul de a reduce rata de infracţiuni şi de a asigura o mai bună interacţiune cu cetăţenii, cât şi de a optimiza managementului oraşului”, a declarat Bogdan Gavril, Sales Engineer Axis Communications.

La nivel de infrastructură de reţea, partenerul Axis pentru dezvoltarea de proiecte de mare anvergură este Allied Telesis. Tehnologiile şi produsele producătorului japonez permit o interconectare rapidă şi sigură a tuturor echipamentelor ce ţin de securitatea video, pornind de la camere, software-uri de video management, servere, staţii de stocare şi clienţi PC.

Una dintre seriile de switch-uri ce se recomandă a fi folosită în sistemele de securitate dedicate oraşelor este Allied Telesis AT-IE. Formata din 3 modele, AT-IE200, AT-IE300 şi AT-IE510, seria oferă avantaje precum integrarea de protocoale avansate de redundanţă si rezilienţă dar şi suportul pentru tehnologiile de alimentare High PoE.

Privitor la software-urile de analiză video, Axis Communications a implementat până în prezent soluţii bazate pe platformele dezvoltate de Citilog. Compania deţine în portofoliul său soluţii software dedicate ce permit analizarea traficului, pentru a creşte siguranţa rutieră, limita riscurile şi reduce timpul de călătorie.

Convergenţă şi securitate

Al doilea pilon al oraşului inteligent Axis este convergenţa. Camerele de supraveghere IP trebuie să poată fi conectate şi cu alte produse şi tehnologii de securitate. Camerele Axis pot funcţiona ca şi platformă pentru diferiţi senzori, convergenţa realizându-se prin intermediul platformei deschise ACAP.

Ultimul pilon constă în securitatea informaţiilor. Orice sistem informatic IP este supus unor riscuri. Aşa că, este necesară securizarea tuturor componentelor ce fac parte din sistemul de securitate. Camerele Axis pot fi configurate în patru segmente, “Protecţie Default”, “Protecţie Standard”, “Protecţie Enterprise” şi “Protecţie Enterprise Managed”. Pentru monitorizarea oraşelor se recomandă folosirea ultimului segment, care dă posibilitatea administratorului să acceseze reţelele IEEE802.1x, să configureze modulul de monitorizare SNMP şi să verifice de la distanţă rapoartele de activitate.

În plus, ţinând cont de faptul că în acest scenariu de securizare a oraşelor majoritatea camerelor sunt instalate la exterior, este necesară alegerea unor modele ce integrează funcţionalitatea de detectare a acţiunilor de sabotaj sau de lovire.

“Siguranţa este una dintre responsabilităţile cheie specifice unui oraş. Dar, odată cu creşterea populaţiei, apar şi primele provocări de securitate. Împreună cu partenerii Axis din România, am dezvoltat soluţii IP sigure care pot detecta rapid orice activitate infracţională”, a declarat Marius Potorac, Key Account Manager Axis Communications.

Pentru mai multe informaţii cu privire la conceptul de Oraşe inteligente, accesaţi: http://www.axis.com/global/en/solutions-by-industry/safe-cities.

 

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019