Braşov. Camere de supraveghere în mai multe şcoli
Zece instituţii de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele vor deveni mult mai sigure, după ce vor fi dotate cu camere de supraveghere.
Proiectul „Achiziţia şi instalarea echipamentelor specifice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în unităţile de învăţământ şi pe domeniul public” este implementat de către Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov. Proiectul vizează asigurarea unui climat de securitate la nivelul instituţiilor de învăţământ din arealul urban al Polului de Creştere Braşov în vederea îmbunătăţirii gradului de siguranţă publică şi creşterea nivelului calităţii vieţii pentru membrii comunităţilor locale, informează brasov.net.
Activităţile proiectului implică dotarea unui număr de 10 instituţii de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele cu sisteme integrate de securitate şi crearea dispeceratelor de monitorizare a acestora. Dispeceratele de monitorizare vor funcţiona în fiecare instituţie de învăţământ precum şi la nivelul secţiilor de poliţie locală din Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele.
Initiatorii au in vedere eficientizarea măsurilor de prevenire şi combatere a criminalităţii la nivelul localităţilor membre ale Polului de Creştere Braşov şi reducerea numărului de infracţiuni constatate la nivelul instituţiilor de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele cu un procent de peste 50%.
Programul Operaţional Regional este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.