Paul Ceglia, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat la domiciliul său din Wellsville (vestul statului New York), sub acuzaţiile de fraudă poştală şi electronică, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul procurorului Preet Bharara. El riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare pentru fiecare din cele două capete de acuzare, transmite Agerpres.
În aprilie 2011, Ceglia a depus plângere la tribunal pentru a primi ceea ce Zuckerberg, cu care a colaborat o perioadă, i-ar fi ‘promis’. El a susţinut că, la 28 aprilie 2003, cu un an înainte de lansarea Facebook, Mark Zuckeberg a semnat un contract pe baza căruia l-a plătit cu 1.000 de dolari în schimbul dezvoltării, până cel mai târziu la 1 ianuarie 2004, a unui site ce s-ar fi numit ‘The face book’. Astfel, Zuckerberg ar fi devenit proprietarul a 50% din afacere, restul urmând să-i revină lui Ceglia.
În sprijinul cererii sale, Ceglia a prezentat un contract de două pagini semnat de mână de către amândoi, potrivit căruia Mark Zuckerberg accepta să-i cedeze jumătate din veniturile obţinute după dezvoltarea site-ului.
Autorităţile americane au descoperit că Paul Ceglia a falsificat o parte din acest contract, precum şi aşa-zise e-mailuri primite de la fondatorul celebrei reţele de socializare.
‘Asigurările date de Ceglia că deţine un drept contractual asupra a 50% din Facebook sunt complet false. Pur şi simplu, Ceglia a înlocuit prima pagină a unui contract cu o nouă pagină falsificată pentru a lăsa să se creadă că Zuckerberg a acceptat să îi cedeze o parte din Facebook’, a precizat ministerul public. ‘Ceglia a falsificat, fabricat şi distrus probe pentru a-şi apăra plângerea falsă’, a mai menţionat procurorul american.
În martie, avocaţii companiei au cerut instanţei să respingă plângerea formulată de Ceglia, prezentându-l ca pe un escroc, şi afirmând că respectivul contract din 2003 nu se referă la Facebook, ci ‘la un acord pentru realizarea unor sarcini limitate de concepţie a unui site pentru o firmă desfiinţată între timp, numită Streetfax’.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…