Exerciţiul, condus de Ministerul Apărării Naţionale, prin Statul Major General, are ca scop antrenarea structurilor de conducere şi execuţie la nivel naţional pentru planificarea şi executarea unei game diversificate de misiuni, precizează MApN, într-un comunicat.
“HISTRIA 15 are la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi în corelaţie cu prevederile Cartei ONU şi articolelor 3, 4 şi 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord”, menţionează sursa citată.
Conform acestui scenariu, România va răspunde gradual riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii şi integrităţii teritoriale. Măsurile de răspuns la criză şi apărarea naţională se vor adopta în condiţiile implicării NATO şi UE.
Premergător începerii exerciţiului, militarii şi tehnica se vor deplasa în cele nouă poligoane şi raioane, unde se vor desfăşura activităţi practice specifice.
La exerciţiu, pe lângă personalul şi structurile MApN, participă personal şi structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…