HOTĂRÂRE nr. 301 din 11 aprilie 2012
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Ţinând cont de dispoziţiile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 5 şi 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică.
(2)Elaborarea analizei de risc la securitate fizică se face potrivit instrucţiunilor emise de ministrul administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3
Constituie contravenţie încălcarea prevederilor din normele metodologice, după cum urmează:
1.nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (2) din anexă;
2.încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) din anexă referitoare la efectuarea analizei de risc la securitate fizică;
3.neîndeplinirea de către conducătorii unităţilor a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) din anexă;
4.nedepunerea planului de pază la organele de poliţie competente, conform art. 5 alin. (3) din anexă;
5.nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din anexă;
6.încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din anexă privind adoptarea însemnelor, uniformelor, legitimaţiilor sau accesoriilor de echipament;
7.nerespectarea de către conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie a dispoziţiilor art. 31 din anexă;
8.nerespectarea obligaţiei de înfiinţare a registrului special de evidenţă a contractelor de prestări de servicii, conform art. 32 din anexa;
9.neconsemnarea în registrul special de evidenţă a contractelor de prestări de servicii, conform art. 32 din anexă;
10.neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pregătirii continue prevăzute la art. 44 alin. (4) din anexă;
11.nerespectarea de către personalul de pază şi gardă de corp a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din anexă;
12.nerespectarea de către personalul de pază şi gardă de corp a obligaţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3) din anexă;
13.nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) şi art. 53 alin. (2) din anexă;
14.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. a) din anexă;
15.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din anexă;
16.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c) şi art. 57 alin. (3) din anexă;
17.neluarea măsurilor prevăzute la art. 66 alin. (3) din anexă;
18.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (3) şi art. 85 alin. (1) din anexă;
19.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (2) din anexă;
20.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (4) din anexă;
21.nerespectarea dispoziţiilor referitoare la proiectarea şi modificarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei prevăzute la art. 70 din anexă;
22.nerespectarea de către persoana care a încetat raporturile de muncă cu o societate specializată în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din anexă;
23.nerespectarea de către societăţile specializate în sisteme de alarmare a obligaţiilor prevăzute la art. 86 din anexă;
24.nerespectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) din anexă;
25.nerespectarea dispoziţiilor art. 92 din anexă referitoare la preluarea semnalelor de la sistemele conectate;
26.neluarea măsurilor prevăzute la art. 94 din anexă;
27.nerespectarea obligaţiei privind asigurarea timpilor de intervenţie, conform art. 97 din anexă;
28.nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (4) din anexă.
Art. 4
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 3 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 100 lei la 300 lei, cele prevăzute la pct. 11, 12 şi 19;
b)cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la pct. 1, 5, 7, 8, 9, 10, 18, 21, 22, 23, 26, 27 şi 28;
c)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 2, 3, 4, 6, 13, 16, 17, 20, 24 şi 25;
d)cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, cele prevăzute la pct. 15;
e)cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, cele prevăzute la pct. 14.
(2)Sancţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate şi persoanei juridice, după caz.
Art. 5
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către poliţişti, jandarmi, precum şi de către primari sau împuterniciţi ai acestora, conform competenţelor care le revin potrivit legii.
Art. 6
(1)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 4, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
(2)Contravenţiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7
(1)În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcţionare a unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a societăţilor specializate de pază şi protecţie şi a celor care desfăşoară activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, licenţiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înfiinţate până la aceeaşi dată, trebuie să fie potrivit cerinţelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
(1) În termen de 24 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcţionare a unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a societăţilor specializate de pază şi protecţie şi a celor care desfăşoară activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, licenţiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înfiinţate până la aceeaşi dată, trebuie să fie potrivit cerinţelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
>la data-11 decembrie 2013 Art. 7, alineatul 1 modificat de Articolul unic, punctul 1 din Hotărârea nr. 1017/2013
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, modul de funcţionare a unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, republicată, a societăţilor specializate de pază şi protecţie şi a celor care desfăşoară activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, licenţiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înfiinţate până la aceeaşi dată, trebuie să fie potrivit cerinţelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
>la data—30 aprilie 2014 Art. 7, alineatul 1 modificat de Articolul unic, punctul 1 din Hotărârea nr. 361/2014
(2)Licenţele de funcţionare, avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie/societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei, atestatele profesionale prevăzute la art. 41 din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizele pentru proiectele sistemelor de alarmare, acordate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
Art. 8
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 2 alin. (2), care intră în vigoare la data publicării.
(2)Instrucţiunile privind elaborarea analizei de risc la securitate fizică se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a art. 2 alin. (2).
(3)La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice şi a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.
-****-
PRIM-MINISTRU
MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Gabriel Berca p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi |
ANEXĂ:
NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 17 mai 2012
NORME METODOLOGICE din 11 aprilie 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Paza obiectivelor, bunurilor, şi valorilor şi protecţia persoanelor prin forţe şi mijloace civile se realizează cu sprijinul şi sub coordonarea, îndrumarea şi controlul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al unităţilor subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(2)Paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor prin forţe şi mijloace militare se realizează cu sprijinul şi sub coordonarea, îndrumarea şi controlul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al unităţilor subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(3)Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică activităţilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor, precum şi a transporturilor cu caracter special aparţinând structurilor şi instituţiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care se asigură în conformitate cu reglementările stabilite în cadrul acestora.
Art. 2
(1)În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege, unităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, denumite în continuare unităţi indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deţinere a bunurilor ori valorilor, trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale.
(2)Cerinţele minimale de securitate, pe zone funcţionale şi categorii de unităţi, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(3)Adoptarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată de unitate, prin structuri de specialitate sau prin experţi abilitaţi, care deţin competenţe profesionale dobândite pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică.
(4)Până la adoptarea standardului ocupaţional pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică, analizele de risc pot fi elaborate de specialişti cu o vechime în domeniul evaluării riscului la securitatea fizică mai mare de 5 ani.
(4) Până la aprobarea standardului ocupaţional pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică şi, ulterior, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii deciziei de aprobare a acestuia, analizele de risc pot fi elaborate de specialişti cu o vechime mai mare de 5 ani în domeniul evaluării riscului la securitatea fizică.
>la data-11 decembrie 2013 Art. 2, alineatul 4 modificat de Articolul unic, punctul 2 din Hotărârea nr. 1017/2013
4) Până la împlinirea termenului prevăzut la art. 7 alin. (1) din prezenta hotărâre, analizele de risc pot fi elaborate de specialişti cu o vechime în domeniul evaluării riscului la securitatea fizică mai mare de 5 ani.
>la data—30 aprilie 2014 Art. 2, alineatul 4 modificat de Articolul unic, punctul 2 din Hotărârea nr. 361/2014
(5)Analiza de risc la securitate fizică trebuie să asigure identificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor, determinarea nivelului de expunere la producerea unor incidente de securitate fizică şi să indice măsurile de protecţie necesare obiectivului analizat.
Art. 3
(1)Pentru unităţile care îşi desfăşoară activitatea printr-o reţea formată din subunităţi sau puncte de lucru distribuite teritorial, responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga reţea revine conducerii unităţii centrale.
(2)Organizarea în comun a pazei se poate efectua, cu avizul poliţiei, în situaţiile în care unităţile funcţionează în acelaşi imobil, perimetru sau spaţiu alăturat, caz în care obligaţia asigurării măsurilor de securitate revine conducătorilor unităţilor care deţin cota de proprietate ori folosinţă majoritară sau administratorului obiectivului, cu consultarea celorlalţi deţinători.
(3)Pentru asigurarea pazei, ordinii şi siguranţei localurilor publice, hotelurilor, motelurilor, campingurilor, cluburilor, pensiunilor, discotecilor şi altor locuri de distracţie sau de agrement, administratorii acestora au obligaţia de a folosi personal de pază calificat şi atestat, potrivit legii.
Art. 4
(1)Conducătorii unităţilor care operează cu numerar au obligaţia implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecţiei personalului şi a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului şi descurajării săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului, precum şi în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor.
(2)La obiectivele cu program permanent în care pe timpul nopţii îşi desfăşoară activitatea mai puţin de 3 angajaţi, conducătorii unităţilor au obligaţia executării şi folosirii unui ghişeu special amenajat care să asigure protecţia la atacuri manuale asupra casierului.
(3)În situaţia unităţilor la care activitatea de procesare, depozitare şi transport de valori este externalizată, obligaţia pentru adoptarea acestor măsuri de securitate revine prestatorului licenţiat al acestor servicii.
Art. 5
(1)Planul de pază este documentul în baza căruia se organizează paza şi se întocmeşte cu respectarea prevederilor art. 5 din Lege.
(2)În situaţii excepţionale, pentru asigurarea provizorie a protecţiei unităţii, pe o perioadă de maximum 7 zile pot fi instituite măsuri de pază care nu necesită întocmirea planului de pază şi avizarea acestuia.
(3)Planul de pază se depune la structura de poliţie organizată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află obiectivul, denumită în continuare unitate de poliţie competentă teritorial, cu cel puţin 24 de ore înainte de instituirea pazei potrivit contractului de prestări de servicii ori deciziei conducerii, în cazul pazei proprii.
(4)Actualizarea planului de pază se face numai în situaţia modificării suprafeţei, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului, prin intermediul unor acte adiţionale.
Art. 6
În situaţia în care măsurile de securitate a obiectivului, adoptate de conducerea unităţii ca rezultat al analizei de risc la securitatea fizică, prevăd utilizarea numai a mijloacelor mecanofizice şi a sistemelor tehnice de alarmare, monitorizare şi intervenţie, fără a se institui pază cu personal uman, nu se întocmeşte plan de pază.
Art. 7
În cazul în care are loc schimbarea furnizorului serviciilor de pază sau al serviciilor de monitorizare şi intervenţie, fostul furnizor este obligat, la solicitarea scrisă a beneficiarului, să asigure prestarea serviciilor, contra cost, conform prevederilor contractuale, până ce noul furnizor va realiza instituirea serviciului de pază sau conectarea în întregime a sistemelor tehnice de alarmare ale unităţii, dar nu mai mult de 30 de zile de la data comunicării deciziei de reziliere a contractului.
Art. 8
(1)Unitatea de poliţie competentă teritorial analizează planul de pază şi acordă avizul de specialitate în cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
(2)Avizul de specialitate se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)planul de pază conţine toate datele şi informaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Lege;
b)beneficiarul face dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra obiectivului ce urmează a fi asigurat cu pază;
c)există un contract de prestări de servicii încheiat cu respectarea prevederilor legale şi în termen de valabilitate cu o societate specializată de pază şi protecţie ce deţine licenţă de funcţionare valabilă, în cazul în care paza se efectuează prin astfel de societăţi;
d)analiza de risc la securitatea fizică a fost efectuată potrivit prezentelor norme metodologice.
(3)În situaţia existenţei unui litigiu privind dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra obiectivului se acordă aviz de specialitate pentru planul de pază depus de beneficiarul care face dovada înscrierii acestor drepturi în registrul de carte funciară şi prezintă documente care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă. În aceste cazuri, regulile privind accesul în obiectiv se stabilesc de părţile în litigiu, până la soluţionarea acestuia.
(4)Avizul poliţiei pentru planul de pază se retrage când nu mai sunt îndeplinite cumulativ condiţiile care au stat la baza acordării, caz în care beneficiarul şi prestatorul aplică măsurile de restabilire a situaţiei legale.
Art. 9
(1)Planurile de pază a căilor ferate, pădurilor, terenurilor forestiere, fondurilor de vânătoare şi de pescuit, conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, sistemelor de irigaţii şi a reţelelor telefonice şi de transport al energiei electrice se adaptează caracteristicilor funcţionale ale acestora.
(2)Planurile de pază destinate unor obiective care depăşesc limitele unei unităţi administrativ-teritoriale se avizează în comun de unităţile de poliţie competente teritorial, cererea fiind depusă la unitatea pe raza căreia se află suprafaţa cea mai mare a obiectivului.
Art. 10
(1)Documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază prin forţe şi mijloace civile şi modelele acestora sunt cuprinse în anexa nr. 2.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se înregistrează la prestator şi se vizează spre neschimbare de beneficiar, iar după completare prestatorul asigură păstrarea acestora pe o durată de minimum 2 ani. În cazul instituirii pazei proprii, documentele se înregistrează şi se păstrează de către unitate.
(3)Controlul modului în care sunt consemnate activităţile desfăşurate în documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază revine şefului de obiectiv, în cazul efectuării pazei prin societăţi specializate de pază şi protecţie, sau şefului formaţiunii, pentru paza proprie.
CAPITOLUL II
Formele de pază
SECŢIUNEA 1
Paza cu efective de jandarmi
Art. 11
(1)Achiziţia şi instalarea sistemelor electronice de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor a căror pază şi protecţie se execută cu efective de jandarmi se realizează de către beneficiar, potrivit legii.
(2)Sistemele electronice de securitate ale obiectivelor păzite cu efective de jandarmi se conectează la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei Române.
Art. 12
(1)Paza, protecţia şi intervenţia cu efective de jandarmi se organizează şi se efectuează potrivit planului de pază şi protecţie, întocmit de către conducătorii unităţilor beneficiare împreună cu unitatea de jandarmi care asigură efectivele pentru pază şi protecţie, după efectuarea analizei de risc de către o comisie numită de comandantul/şeful unităţii de jandarmi.
(2)Comisia prevăzută la alin. (1) este formată din ofiţeri specialişti, cu atribuţii în domeniu, din cadrul unităţii care are în administrare obiectivele, bunurile şi valorile sau asigură efectivele destinate pazei şi protecţiei, şi comandanţii/şefii structurilor de pază şi protecţie; la lucrările comisiei participă şi reprezentanţii beneficiarului, cu respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei informaţiilor clasificate.
Art. 13
(1)Formele, modalităţile şi procedeele de pază şi protecţie se stabilesc de către comandantul/şeful unităţii, de comun acord cu conducătorul unităţii beneficiare, în funcţie de executarea recunoaşterii şi a analizei de risc executate la obiectiv.
(2)Intervenţia cu efective de jandarmi se execută la obiectivele din competenţă, conform planului de intervenţie şi cooperare întocmit de către unitatea de jandarmi competentă teritorial.
(3)Dispozitivele de protecţie fizică la obiectivele cu activităţi nucleare se stabilesc în conformitate cu normele metodologice prevăzute de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(4)În cazul unităţilor în care paza, protecţia şi intervenţia cu efective de jandarmi se asigură în comun cu societăţi specializate de pază şi protecţie sau servicii publice specializate, întocmirea planului de pază şi protecţie se face de către conducătorii unităţilor beneficiare împreună cu unitatea de jandarmi şi şefii acestor efective.
(5)În situaţia în care o instituţie funcţionează în mai multe imobile, paza şi protecţia cu efective de jandarmi se asigură la sediul social al acesteia, iar la celelalte sedii, numai dacă sunt nominalizate într-un act normativ similar celui care a determinat instituirea pazei.
Art. 14
(1)Controlul efectivelor care asigură paza, protecţia şi intervenţia la obiectivele a căror pază este asigurată cu jandarmi revine Jandarmeriei Române.
(2)Controlul efectivelor care asigură paza şi protecţia obiectivelor cu activităţi nucleare, în sistem integrat de pază şi protecţie unic condus de forţele de jandarmi, se execută trimestrial de către Jandarmeria Română şi personalul desemnat de beneficiar, conform unui plan comun de control.
Art. 15
La încheierea contractelor de prestări de servicii cu unităţile Jandarmeriei Române pentru paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special, beneficiarii serviciilor de pază şi protecţie prevăzuţi la art. 6 alin. (1) din Lege au obligaţia de a prezenta documentele solicitate de către unitatea de jandarmi necesare instituirii pazei.
Art. 16
(1)Personalul beneficiarului care însoţeşte transportul de bunuri şi valori asigurat prin efective de jandarmi, inclusiv conducătorul auto, se include în compunerea echipajului şi se subordonează şefului echipajului.
(2)Transporturile de materii explozive, radioactive sau nucleare pot staţiona numai în afara localităţilor, în parcări ori în alte locuri special amenajate, cu înştiinţarea prealabilă a unităţii de jandarmi şi a unităţii competente teritorial a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
SECŢIUNEA 2
Paza cu personal din poliţia locală sau din serviciile publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean
Art. 17
(1)Paza bunurilor şi a valorilor deţinute de autorităţile sau instituţiile publice locale ori judeţene se poate asigura şi cu personal contractual angajat al poliţiei locale sau al direcţiilor şi serviciilor judeţene de pază, cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, calificarea şi atestarea acestor categorii de personal, precum şi la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ori la instituirea documentelor specifice.
(2)Controlul respectării prevederilor legale în acest domeniu de activitate se realizează de către primar, reprezentanţii acestuia sau de conducerea poliţiei locale ori, după caz, de către conducerea serviciilor publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean.
(3)Poliţia locală sau serviciile publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean asigură servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor ori a transporturilor de valori la obiectivele, bunurile şi valorile stabilite prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliului judeţean.
Art. 18
Conducerea unităţii beneficiare a serviciilor de pază prin intermediul poliţiei locale sau serviciilor publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean are obligaţia de a notifica unitatea de poliţie competentă teritorial cu privire la instituirea sau renunţarea la această formă de pază.
SECŢIUNEA 3
Paza proprie
Art. 19
Paza proprie a obiectivelor, bunurilor sau valorilor aflate în patrimoniul unităţilor se organizează şi se execută cu personal de pază calificat şi atestat potrivit legii, aflat în raporturi de muncă sau de serviciu cu respectiva unitate.
Art. 20
(1)Angajatorul are obligaţia de a echipa personalul de pază cu uniformă, echipament de protecţie, însemne distinctive şi ecuson de identificare, precum şi de a asigura portul acestora în timpul executării serviciului.
(2)Personalul de pază are obligaţia ca pe timpul executării serviciului să poarte uniforma de serviciu, echipamentul de protecţie, însemnele distinctive şi ecusonul de identificare.
(3)Descrierea uniformei de serviciu, echipamentului de protecţie, însemnelor distinctive şi a ecusonului de identificare constituie anexă la planul de pază.
(4)Uniforma de serviciu, echipamentul de protecţie şi însemnele distinctive se stabilesc de fiecare conducător de unitate, cu respectarea prevederilor prevăzute în anexa nr. 3.
(5)Nu se pot adopta însemne, uniforme, legitimaţii, accesorii de echipament sau denumiri similare ori asemănătoare cu cele ale autorităţilor publice ale organismelor internaţionale la care România este parte.
SECŢIUNEA 4
Paza în mediul rural
Art. 21
(1)Prin paza în mediul rural se asigură paza bunurilor aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrative, precum şi a celor aparţinând cetăţenilor acesteia.
(2)Serviciu] de pază se realizează prin instituirea unor posturi fixe şi/sau patrule mobile pe raza administrativ-teritorială a comunei, cu personal de pază propriu al primăriei, calificat şi atestat, cu personal al poliţiei locale sau agenţi din cadrul societăţilor specializate de pază şi protecţie.
Art. 22
(1)Planul de pază al comunei cuprinde următoarele capitole: teritoriul, populaţia, căile de acces, obiectivele de interes local, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de alarmare ale acestora, echipamentele de supraveghere video a căilor de acces, dispozitivul de pază prevăzut, echipamente de supraveghere video, consemnul general şi particular, dotarea cu uniformă, însemne distinctive, mijloace de comunicaţii şi autoapărare. Acesta se întocmeşte anterior instituirii formei de pază şi se actualizează în funcţie de modificările survenite.
(2)Prin dispozitivul de pază se stabileşte numărul de posturi fixe şi itinerarele de patrulare, perioada în care acestea funcţionează şi efectivele necesare.
(3)În situaţia în care paza se asigură cu personal al poliţiei locale, planul de pază se întocmeşte de către şeful acestei structuri, cu sprijinul de specialitate al unităţii de poliţie competente teritorial, şi se aprobă de primar.
(4)Pentru executarea şi evidenţierea serviciului de pază în mediul rural se instituie şi se utilizează documentele specifice prevăzute în anexa nr. 2.
SECŢIUNEA 5
Paza şi protecţia prin societăţi specializate de pază şi protecţie
Art. 23
Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale care au înscris ca obiect principal de activitate codul CAEN 8010, un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi care au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenţei acordate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
Art. 24
În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei societăţi specializate de pază şi protecţie se înţelege administratorul societăţii comerciale, preşedintele consiliului de administraţie sau directorul general ori executiv cu atribuţii în coordonarea operativă a personalului de pază.
Art. 25
(1)În vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de pază şi protecţie, reprezentantul legal al societăţii trebuie să depună la inspectoratul de poliţie judeţean competent sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe bază de opis, următoarele documente:
a)cererea de acordare a licenţei de funcţionare, datată şi înregistrată la societate;
b)regulamentul de organizare şi funcţionare, întocmit cu respectarea modelului pus la dispoziţie de Inspectoratul General al Poliţiei Române, adaptat specificului societăţii;
c)lista prevăzută la art. 20 alin. (3) lit. b) din Lege;
d)copie certificată de pe dovada eliberată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, referitoare la înregistrarea denumirii societăţii şi a însemnelor distinctive;
e)copie certificată de pe notificarea prin care se încunoştinţează consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti despre faptul că societatea are sediul social în zona de responsabilitate a acestora;
f)certificatul de înregistrare şi certificatul constatator, eliberate de oficiul registrului comerţului cu toate menţiunile înscrise şi/referitoare la situaţia societăţii comerciale;
g)documente privind dovada existenţei sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat;
h)copii certificate de pe atestatele profesionale pentru persoanele care urmează să execute activităţi de pază şi protecţie, în situaţia în care societatea are angajate astfel de persoane;
i)documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din Lege de către conducătorul societăţii;
j)dovada achitării taxei pentru obţinerea licenţei de funcţionare prevăzute la art. 20 alin. (3) lit. e) din Lege.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. i), necesare acordării avizului prevăzut la art. 20 alin. (9) din Lege, sunt următoarele:
a)copii certificate de pe actul de identitate sau alte documente ce fac dovada cetăţeniei şi a vârstei;
b)certificatul de cazier judiciar în termen de valabilitate;
c)curriculum vitae elaborat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
d)copie a certificatului de competenţe pentru ocupaţia “manager de securitate” sau a diplomei de licenţă – profilul ştiinţe juridice.
(3)Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2), depuse în copie certificată, se prezintă însoţite de documentele originale, care după confruntare se restituie reprezentantului legal.
(4)Persoanele juridice străine care solicită obţinerea licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de pază şi protecţie trebuie să depună documente similare celor prevăzute la alin. (1)-(3), traduse şi legalizate.
Art. 26
(1)După depunerea tuturor documentelor prevăzute la art. 25, unitatea de poliţie competentă verifică existenţa avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, îndeplinirea condiţiilor referitoare la buna conduită cetăţenească a conducătorului societăţii, existenţa sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi întocmeşte un raport cu propuneri corespunzătoare, pe care îl înaintează, împreună cu întreaga documentaţie, Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(2)Avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii se eliberează la cererea inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cursul procedurii de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a licenţei. Neacordarea avizului de către Serviciul Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentată pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
(3)În vederea verificării îndeplinirii condiţiei referitoare la buna conduită cetăţenească, organele de poliţie competente efectuează investigaţii şi verificări la domiciliu sau reşedinţă, locurile de muncă anterioare, precum şi în evidenţele poliţiei sau ale altor instituţii. Prin buna conduită cetăţenească se înţelege comportamentul conform normelor de convieţuire socială, care nu aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege şi care nu lezează drepturile şi interesele celorlalţi membri ai comunităţii cu care un anumit individ interacţionează la un moment dat.
Art. 27
(1)Avizul prevăzut la art. 20 alin. (9) din Lege se acordă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de Lege, numai împreună cu licenţa de funcţionare prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege sau ulterior obţinerii acesteia. Avizul îşi încetează valabilitatea în momentul pierderii calităţii de conducător al societăţii specializate de pază şi protecţie sau neîndeplinirii oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza acordării acestuia.
(2)Licenţa prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege se acordă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de Lege, are valabilitate de 3 ani de la data emiterii şi poate fi reînnoită la fiecare 3 ani, numai în intervalul de valabilitate.
(3)Societăţile comerciale care au deţinut licenţă şi nu au obţinut reînnoirea acesteia pot solicita eliberarea unei noi licenţe urmând procedura de licenţiere iniţială, făcând dovada că nu mai activează în domeniu şi că îndeplinesc condiţiile de licenţiere.
(4)După eliberarea licenţei de funcţionare, Inspectoratul General al Poliţiei Române înscrie datele de identificare şi contact ale societăţii comerciale în evidenţa informatizată constituită potrivit art. 62 alin. (7) din Lege, denumită în continuare Registrul naţional al societăţilor licenţiate, accesibil publicului pe pagina web a Poliţiei Române.
Art. 28
(1)Reînnoirea licenţelor de funcţionare a societăţilor specializate de pază şi protecţie se solicită cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.
(2)În vederea reînnoirii licenţei de funcţionare, reprezentantul legal al societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia depunerii în termenul prevăzut de alin. (1) la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia îşi are sediul social a următoarelor documente:
a)cererea de reînnoire;
b)licenţa în original;
c)certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului cu situaţia la zi a societăţii comerciale, în formă extinsă;
d)certificatul de cazier judiciar al conducătorului societăţii, aflat în termen de valabilitate;
e)certificatul de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci eliberat societăţii pentru clasele corespondente activităţilor licenţiate, aflat în perioada de valabilitate;
f)declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele în derulare, personalul angajat şi atestat şi dotarea tehnico-materială a societăţii, conform modelului postat pe site-ul poliţiei.
Art. 29
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă reînnoirea licenţei dacă societatea îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)are ca obiect principal de activitate pază şi protecţie şi se află în funcţiune;
b)funcţionează la sediile declarate şi înregistrate;
c)conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie este avizat şi îndeplineşte în continuare condiţiile prevăzute în art. 20 alin. (10) din Lege;
d)deţine mijloacele tehnico-materiale în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost licenţiată;
e)personalul de pază angajat este calificat şi atestat profesional, cu excepţia celui angajat în condiţiile art. 41 alin. (2);
f)este respectat termenul de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei;
g)se menţine avizul Serviciului Român de Informaţii;
h)conducătorul societăţii a pus la dispoziţia organelor de poliţie competente documentele, datele şi informaţiile solicitate de acestea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Lege sau de prezentele norme metodologice;
i)personalul de pază nu a fost implicat în fapte repetate de furt din unităţile asigurate cu pază de către societatea specializată de pază şi protecţie. Reprezintă fapte repetate săvârşirea a cel puţin două infracţiuni de furt cu complicitatea personalului de pază.
Art. 30
Societăţile specializate de pază şi protecţie pot presta serviciile licenţiate dacă conducătorul societăţii deţine avizul poliţiei, iar personalul folosit este calificat şi atestat profesional pentru activităţile respective.
Art. 31
(1)Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a asigura desfăşurarea activităţii societăţilor specializate de pază şi protecţie în sediile principale sau secundare, înregistrate la oficiul registrului comerţului şi notificate organelor de poliţie competente teritorial.
(2)Conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia de a comunica în termen de 15 zile inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia/căreia aceasta îşi are sediul social, orice modificare privind schimbarea adresei sediilor principale sau secundare, a datelor de contact sau a altor date legate de organizarea şi funcţionarea societăţii.
(3)Semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, conducerea societăţii are obligaţia să informeze, în scris, inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti despre activităţile desfăşurate, conform modelului publicat pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pentru punctele de lucru, informarea se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia s-au desfăşurat activităţile respective.
Art. 32
Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a înfiinţa un registru special, după modelul prevăzut în anexa nr. 2j), în care consemnează în ordine cronologică contractele de prestări de servicii, în termen de 5 zile de la data încheierii acestora.
Art. 33
(1)Pentru verificarea modului de efectuare a serviciului de către personalul de pază, conducătorul societăţii trebuie să asigure controlul acestora prin personal anume desemnat.
(2)Paza obiectivului asigurat cu un dispozitiv format din mai mult de 5 posturi de pază este coordonată de către un şef de tură pe schimb, care efectuează instruirea şi repartizarea în posturi a personalului de pază, preluând atribuţiile unui post de pază în caz de nevoie.
(3)Pentru fiecare obiectiv asigurat cu pază şi protecţie printr-o societate specializată, conducătorul societăţii specializate trebuie să desemneze un şef de obiectiv care să asigure relaţionarea permanentă cu beneficiarul serviciilor de pază şi să dispună măsuri de eficientizare a serviciului prestat, precum şi controlul personalului din subordine.
(4)Verificarea modului de efectuare a serviciului de pază se realizează zilnic, cel puţin o dată pe schimb, de către personalul cu atribuţii de control anume desemnat, consemnându-se despre aceasta în registrul de control.
(5)Şeful de tură sau de obiectiv, după caz, execută instruirea agenţilor de pază cu prevederile consemnelor generale şi particulare şi răspunde de modul de executare a serviciului de către aceştia.
Art. 34
(1)În vederea evidenţierii executării serviciului de pază, conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia de a asigura documentele necesare specifice prevăzute în anexa nr. 2, iar şeful de obiectiv, de a verifica completarea corespunzătoare a acestora.
(2)Toate evenimentele produse în obiectivele asigurate de societatea specializată de pază şi protecţie se înregistrează şi se analizează lunar de conducerea societăţii.
Art. 35
(1)Planul de protecţie reprezintă documentul operativ, avizat de poliţie, în baza căruia se desfăşoară activităţile specifice de gardă de corp.
(2)Planul de protecţie se întocmeşte de conducerea societăţii specializate de pază şi protecţie cu consultarea beneficiarului şi se depune, spre avizare, la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia are domiciliul sau reşedinţa persoana căreia i se asigură protecţie, cu 5 zile înainte de începerea activităţii contractate.
(3)Prin planul de protecţie se stabilesc în principal datele de identificare ale persoanei căreia i se asigură protecţia, date privind ameninţările posibile şi necesitatea protecţiei, dispozitivul de protecţie, limitele traseelor de deplasare, mijloacele de transport folosite, personalul abilitat care execută activităţile de protecţie, consemnul general şi particular al personalului gardă de corp, modul de acţiune în diferite situaţii, legătura şi cooperarea cu autorităţile cu atribuţii în domeniu.
Art. 36
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată şi se sancţionează nerespectarea prevederilor art. 24, 40, art. 411 alin. (2) şi art. 42 din Lege se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială se află sediul social al societăţii specializate de pază şi protecţie.
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa sancţiunilor contravenţionale care atrag suspendarea, pe o perioadă de la o lună la 3 luni, a dreptului societăţii sancţionate de a încheia noi contracte şi de a angaja personal şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de suspendare prevăzute de lege.
(3)Suspendarea dreptului de a încheia noi contracte şi de a angaja personal pentru executarea acestora se dispune prin dispoziţie a şefului inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe raza căruia/căreia persoana juridică îşi are sediul social, pe baza unui referat motivat în care sunt menţionate faptele constatate şi prevederile legale încălcate, precum şi durata de suspendare propusă, în funcţie de gravitatea faptelor comise.
(4)După dispunerea măsurii, aceasta se comunică societăţii în cauză, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciului Român de Informaţii şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, precizându-se în mod clar durata suspendării, data de la care intervine măsura, precum şi obligaţiile ce revin conducătorului societăţii în această perioadă.
(5)Măsura suspendării se publică pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 37
(1)Anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie, în cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Lege sau ca urmare a retragerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată.
(2)Inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, sesizat/sesizată de săvârşirea uneia dintre faptele care atrag anularea licenţei, în termen de 15 zile de la sesizare, efectuează cercetări şi stabileşte împrejurările comiterii faptei.
(3)Actul de constatare a situaţiei care atrage anularea licenţei, documentele care au stat la baza constatării, originalul licenţei de funcţionare şi raportul unităţii de poliţie privind propunerea de anulare a licenţei se înaintează Inspectoratului General al Poliţiei Române, care se pronunţă în termen de 10 zile de la data sesizării.
(4)În cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. c) şi d) din Lege, anularea licenţei se dispune după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare a făptuitorului.
(5)Măsura anulării licenţei se comunică societăţii specializate de pază şi protecţie în cauză, inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care a făcut propunerea, Serviciului Român de Informaţii, precum şi oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea, pentru înscrierea menţiunii.
(6)Măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie, potrivit legii, de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti societatea specializată de pază şi protecţie beneficiază de toate drepturile privind încheierea de contracte de servicii şi angajarea de personal.
(7)Măsura anulării licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie se publică pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 38
(1)La cererea conducătorului societăţii specializate, precum şi în situaţia în care licenţa nu este reînnoită, Inspectoratul General al Poliţiei Române actualizează în mod corespunzător informaţiile din Registrul naţional al societăţilor licenţiate.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) se depune la inspectoratul de poliţie judeţean, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia societatea specializată de pază şi protecţie îşi are sediul social sau la Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu originalul licenţei.
Art. 39
În situaţia pierderii, distrugerii sau furtului licenţei de funcţionare, organele de poliţie eliberează, la cerere, un duplicat al acesteia.
Art. 40
Modelul licenţei de funcţionare este prevăzut în anexa nr. 4.
CAPITOLUL III
Selecţia, atestarea, angajarea, pregătirea şi dotarea personalului de pază şi gardă de corp
SECŢIUNEA 1
Selecţia, atestarea şi angajarea personalului de pază şi gardă de corp
Art. 41
(1)Conducătorii unităţilor şi conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia încadrării personalului cu atribuţii de pază sau gardă de corp doar din rândul persoanelor care îndeplinesc condiţiile privind pregătirea profesională şi atestarea, prevăzute la art. 41 alin. (1) din Lege, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 40 alin. (3) din Lege.
(2)În vederea angajării în condiţiile prevăzute la art. 40 alin. (3) din Lege, persoanele care îndeplinesc condiţiile legale dau o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că nu au mai fost angajate ca personal de pază sau gardă de corp.
(3)Pentru obţinerea avizului Serviciului Român de Informaţii, unităţile prevăzute la art. 40 alin. (2) din Lege înaintează acestei instituţii adresa de solicitare a avizului însoţită de copia certificată a documentelor de identitate pentru fiecare persoană angajată în vederea executării serviciului de pază. Neacordarea avizului de către Serviciul Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentată pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
Art. 42
Verificarea cunoaşterii limbii române de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se face de către angajator pe baza unui interviu şi a unei probe scrise.
Art. 43
Certificatul de competenţe profesionale prevăzut la art. 41 alin. (5) din Lege se obţine la cerere şi este eliberat de centrele de evaluare a competenţelor profesionale autorizate conform legii şi cuprinde întreaga arie ocupaţională.
Art. 44
(1)Ocupaţia de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi gardă de corp este “agent de securitate” şi se dobândeşte prin absolvirea cursului de calificare de bază “agent de securitate” şi promovarea examenului în acest sens.
(2)Poliţiştii care fac parte din comisiile de examinare constituite potrivit dispoziţiilor art. 411 din Lege sunt selectaţi din rândul celor cu experienţă de minimum 2 ani în domeniul sistemelor de securitate.
(3)Tematica programelor de formare profesională de bază şi perfecţionare este prevăzută în anexa nr. 5.
(4)Pentru a îmbunătăţi cunoştinţele acumulate anterior, angajatorii sunt obligaţi să asigure pregătirea continuă a personalului de execuţie până la şeful de tură inclusiv, în limita a cel puţin 20 de ore anual, prin furnizori de formare profesională autorizaţi, în baza tematicii-cadru stabilite anual de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări. Răspunderea pentru desfăşurarea pregătirii continue revine conducătorului societăţii sau, după caz, responsabilului cu pregătirea din cadrul societăţii.
(5)Personalul de pază care a absolvit până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice cursul de calificare pentru ocupaţia de agent pază şi ordine – cod nomenclator 5169.1.1 este asimilat absolvenţilor cursului de calificare profesională de bază.
Art. 45
Pentru ocupaţiile agent control acces, agent de securitate incinte, agent gardă de corp, agent de intervenţie pază şi ordine şi agent transport valori se organizează cursuri de specializare, la care pot participa doar absolvenţii cursului de calificare de bază.
Art. 46
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată contravenţia prevăzută la art. 60 lit. e) din Lege, pentru încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor şi atribuţiilor prevăzute la art. 48-50 din Lege, se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată.
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa sancţiunilor contravenţionale care impun retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de retragere a atestatului prevăzute de lege.
(3)Retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune de către conducerea inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată, după caz, pe baza:
a)actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;
b)procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale neatacat cu plângere în termenul legal sau, după caz, a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal;
c)documentelor ce atestă pierderea aptitudinilor fizice sau de declarare a iresponsabilităţii.
(4)Măsura retragerii atestatului se înscrie în baza de date informatizată şi este comunicată în termen de 10 zile unităţii angajatoare, persoanei în cauză şi emitentului atestatului.
Art. 47
Certificatul de absolvire pentru ocupaţia “manager de securitate” se eliberează de către furnizorii de formare profesională autorizaţi potrivit legii, după absolvirea cursurilor de specializare organizate pe baza unei tematici-cadru stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Art. 48
În situaţia pierderii, distrugerii sau furtului atestatului, organele de poliţie eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia.
Art. 49
Modelul atestatului profesional este prevăzut în anexa nr. 6A.
SECŢIUNEA 2
Dotarea şi folosirea însemnelor şi a mijloacelor de apărare
Art. 50
(1)Angajatorii au obligaţia dotării personalului de pază şi gardă de corp cu ecusoane de identificare, potrivit art. 43 din Lege.
(2)Cu excepţia situaţiei în care personalul de pază şi gardă de corp nu deţine atestat profesional, fiind angajat în condiţiile art. 41 alin. (2), în ecusonul de identificare se menţionează seria şi numărul atestatului profesional.
(3)Ecusonul se poartă în partea stângă superioară a uniformei, la vedere, asigurând vizibilitatea datelor de identificare.
(4)Modelul ecusonului de identificare este prevăzut în anexa nr. 6B.
Art. 51
Mijloacele din dotare pot fi folosite, în condiţiile legii, în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, precum şi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, a avutului public şi privat şi oprirea acţiunilor violente ale elementelor turbulente.
Art. 52
(1)Personalul de pază şi gardă de corp, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi dotat cu arme de foc, în condiţiile legii, bastoane din cauciuc sau tip tomfe, spray iritant-lacrimogen, dispozitive cu electroşocuri omologate şi certificate de instituţii abilitate, precum şi mijloace de comunicaţii.
(2)Pentru asigurarea pazei şi securităţii obiectivelor păzite, personalul de pază poate fi dotat cu animale de serviciu, respectiv cai şi câini, special dresaţi şi antrenaţi, conform prevederilor planului de pază şi/sau regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii specializate de pază şi protecţie.
(3)Este interzisă dotarea personalului de pază sau gardă de corp ori folosirea de către acesta a cagulelor, măştilor pentru acoperirea feţei sau a cătuşelor metalice.
(4)Sunt interzise montarea sau folosirea de mijloace de semnalizare luminoasă ori acustică, precum şi inscripţionarea, contrar prevederilor legale, a autovehiculelor utilizate de personalul societăţilor specializate de pază şi protecţie.
Art. 53
(1)Bastoanele din cauciuc sau tip tomfe pot fi folosite atunci când procedeele de luptă corp la corp nu au dat rezultatele scontate ori mijloacele de atac ale agresorilor nu pot fi anihilate în alt mod.
(2)Sunt interzise dotarea personalului de pază şi gardă de corp, precum şi folosirea de către acesta a bastoanelor confecţionate din alte materiale decât cauciucul.
Art. 54
Pentru împiedicarea şi oprirea acţiunii persoanelor agresive care atacă personalul de pază şi gardă de corp sau alte persoane pot fi folosite spray-urile lacrimogene de mică capacitate, de maximum 100 ml.
CAPITOLUL IV
Paza transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special
Art. 55
(1)Transportul bunurilor şi valorilor, constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, bijuterii, metale şi pietre preţioase, se efectuează cu mijloace de transport anume destinate.
(2)Prin mijloace de transport anume destinate se înţelege:
a)autovehicule blindate şi semiblindate care, prin construcţie, dotare şi exploatare, au rolul de a asigura rezistenţa la acţiunea armelor de foc pentru protecţia personalului însoţitor şi rezistenţa la efracţie a compartimentului de valori;
b)autovehicule special amenajate având compartimentul de valori rezistent la efracţie, fixat de caroserie şi prevăzut cu încuietori acţionate din panoul de control al conducătorului auto.
Art. 56
(1)Autovehiculele blindate sunt autovehicule care au protecţie prin blindaj pentru compartimentele destinate personalului şi valorilor. Aceste autospeciale trebuie atestate de un certificat în care se menţionează clasele de rezistenţă la acţiunea armelor de foc, având cel puţin FB3 pentru blindaj, respectiv BR3 pentru geamuri, iar clasa de rezistenţă la efracţie a compartimentului de valori de cel puţin nivel 3, conform standardelor europene aplicabile.
(2)Autovehiculele semiblindate au protecţie prin blindaj pentru compartimentele destinate personalului, având clasele de rezistenţă sub clasele prevăzute la alin. (1), atestate de un certificat.
(3)Compartimentul de valori al autovehiculelor blindate şi semiblindate este prevăzut cu o singură uşă, care este asigurată cu închidere centralizată a maşinii şi cu două încuietori mecanice sigure.
(4)Certificarea elementelor folosite la blindajul autovehiculelor prevăzute la alin. (1) se realizează de un organism abilitat în acest sens.
Art. 57
(1)Derularea transporturilor bunurilor şi valorilor se realizează cu respectarea următoarelor cerinţe minime:
a)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare de peste 500.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate şi se realizează, după caz, cu jandarmi sau agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc letale, în condiţiile legii;
b)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare cuprinsă între 100.000 şi 500.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate sau semiblindate şi se realizează, după caz, cu jandarmi ori agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc letale, în condiţiile legii;
c)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare cuprinsă între 10.000 şi 100.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate, semiblindate sau special amenajate, însoţite cu personal de pază propriu calificat şi atestat ori agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc, în condiţiile legii.
(2)Pentru bunurile şi valorile în cuantum de sub 10.000 euro sau echivalentul în lei nu este obligatorie organizarea transportului de valori, în condiţiile legii.
(3)Pentru acoperirea riscurilor la pierdere, furt sau distrugere a valorilor transportate, transportatorul ori beneficiarul contractului de transport, potrivit înţelegerii dintre părţi, trebuie să deţină poliţă de asigurare valabilă în raport cu bunurile sau valorile transportate.
Art. 58
(1)Planul de pază al transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi al transporturilor cu caracter special cuprinde în anexa traseele şi adresele sediilor la/de la care se predau/preiau bunurile sau valorile monetare.
(2)În cazul în care adresele sediilor prevăzute la alin. (1) suferă modificări ori se adaugă puncte de colectare/remitere, actualizarea planului se face prin depunerea anexelor refăcute la unitatea de poliţie care a avizat planul de pază.
(3)Modificările prevăzute la alin. (2) se notifică unităţii de poliţie care a avizat planul de pază al transportului, înainte să devină operabile.
Art. 59
(1)Planul de pază al transportului cuprinde elementele prevăzute la art. 26 alin. (2) din Lege şi se depune la unitatea teritorială de poliţie, cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii activităţii de transport.
(2)Actualizarea planului de pază al transportului se face numai în situaţia modificării dispozitivului de pază sau a regulilor de efectuare a pazei, precum şi în cazul schimbării prestatorului ori a autovehiculelor prevăzute în planul de pază.
Art. 60
(1)Unitatea de poliţie competentă teritorial analizează planul de pază al transporturilor şi acordă avizul de specialitate în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării.
(2)Avizul poliţiei pentru planul de pază se retrage când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării.
Art. 61
(1)În vederea asigurării securităţii personalului şi a valorilor transportate, autovehiculele blindate şi semiblindate se echipează cu dispozitive tehnice de pază, localizare şi supraveghere, precum şi sisteme de alarmare şi de comunicaţii care să asigure legătura cu dispeceratul de monitorizare şi alertarea poliţiei sau jandarmeriei, după caz.
(2)Autovehiculele special amenajate se dotează cu dispozitive tehnice de pază şi alarmare pe compartimentul de valori, precum şi cu mijloace de comunicaţii, iar sistemul de alarmă se conectează la un centru de monitorizare şi intervenţie avizat de poliţie.
(3)Prin monitorizare se înţelege posibilitatea tehnică de stabilire, în orice moment, a poziţiei autospecialei şi a direcţiei de deplasare şi de semnalare a stării de pericol în caz de necesitate, precum şi de înregistrare a parametrilor vectorilor de deplasare.
(4)Monitorizarea şi localizarea autovehiculelor de transport blindate şi semiblindate se fac prin dispecerat cu operator care deserveşte o platformă tehnică special destinată.
Art. 62
Pentru protecţia bancnotelor transportate pot fi folosite soluţii alternative care asigură posibilitatea de neutralizare a acestora în caz de efracţie sau la deschidere neautorizată şi descurajarea agresării personalului însoţitor.
Art. 63
(1)Personalul care asigură paza transportului de valori se dotează cu arme de foc şi, după caz, cu bastoane din cauciuc sau tip tomfe, spray-uri iritant-lacrimogene, precum şi mijloace de protecţie individuală.
(2)Mijloacele din dotarea efectivă se stabilesc în funcţie de bunurile şi valorile transportate, prin planul de pază.
(3)Membrii echipajului unui vehicul care nu este blindat, dar care este amenajat şi utilizat pentru transportul bancnotelor, bijuteriilor sau metalelor preţioase se dotează cu mijloace de protecţie individuală, de autoapărare şi intervenţie.
Art. 64
În cazul transporturilor produselor cu caracter special efectuate cu 3 sau mai multe autovehicule de transport, precum şi în cazul transporturilor de materii nucleare ori radioactive, unităţile de jandarmi pun la dispoziţie, contra cost, autovehicule inscripţionate şi dotate cu mijloace de semnalizare acustică şi luminoasă.
Art. 65
(1)Vagoanele care transportă produse cu caracter special se dotează cu dispozitive tehnice de pază şi alarmare conectate la vagonul corp de gardă.
(2)Vagonul corp de gardă trebuie să asigure condiţii de siguranţă şi dotare pentru odihnă, igienă, încălzire, iluminare, servirea mesei, depozitarea armamentului, muniţiei şi mijloacelor de protecţie şi intervenţie.
(3)Navele de transport al produselor cu caracter special şi cele destinate transportului efectivelor de jandarmi se prevăd cu sisteme de localizare, echipamente de navigaţie pe timp de noapte cu radar, sondă cu ultrasunete, dispozitive optice în infraroşu, dispozitive acustice de semnalizare.
(4)Navele destinate transportului efectivelor de jandarmi trebuie să asigure viteze de deplasare mai mari decât cele ale eşalonului de transport.
Art. 66
(1)Transportul valorilor monetare aparţinând unităţilor se poate efectua fără utilizarea mijloacelor de transport, în mod excepţional, numai pentru valorile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. c), atunci când nu este posibilă realizarea acestuia cu mijloacele de transport prevăzute de lege, în următoarele cazuri:
a)valorile monetare sunt transferate în acelaşi imobil sau complex comercial;
b)locurile de depozitare sau distribuire sunt situate la o distanţă de până la 300 metri.
(2)Pentru efectuarea transportului valorilor în condiţiile prevăzute la alin. (1) se asigură protecţia persoanei cu personal de pază dotat cu mijloace de protecţie şi autoapărare sau folosirea genţilor securizate de transport certificate, prevăzute cu sisteme de neutralizare a bancnotelor.
(3)Pentru protecţia factorilor poştali aflaţi în serviciul de distribuire a unor sume de bani, conducerea companiei are obligaţia să asigure dotarea necesară care să prevină sustragerea bancnotelor deţinute, prin sistemele prevăzute la alin. (2) sau alte măsuri similare pentru descurajarea agresiunilor asupra personalului de serviciu.
CAPITOLUL V
Sisteme tehnice de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei
SECŢIUNEA 1
Mijloace de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei
Art. 67
(1)Asocierea măsurilor şi a mijloacelor de siguranţă prin introducerea mijloacelor mecanofizice de protecţie şi a sistemelor de detecţie, supraveghere şi alarmare se face în baza analizei de risc la efracţie, elaborată în condiţiile art. 2.
(2)Deţinătorul sistemelor de supraveghere are obligaţia afişării în unitate a unor semne de avertizare cu privire la existenţa acestora.
(3)Conducătorii unităţilor au obligaţia folosirii mijloacelor de protecţie mecanofizică şi a echipamentelor componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate conform standardelor europene sau naţionale în vigoare de către organisme acreditate din ţară ori din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European.
(4)Beneficiarul subsistemului de televiziune cu circuit închis are obligaţia punerii la dispoziţia organelor judiciare, la solicitarea scrisă a acestora, a înregistrărilor video şi/sau audio în care este surprinsă săvârşirea unor fapte de natură penală.
Art. 68
(1)Sunt supuse avizării poliţiei proiectele sistemelor de alarmare destinate următoarelor categorii de obiective:
a)unităţi de interes strategic şi obiective aparţinând infrastructurilor critice;
b)unităţi sau instituţii de interes public;
c)instituţii de creditare, unităţi poştale, puncte de schimb valutar, case de amanet, unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale sau pietre preţioase;
d)magazine de arme şi muniţii;
e)staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor;
f)săli de exploatare a jocurilor de noroc;
g)centre de procesare;
h)casierii furnizori şi servicii de utilităţi;
i)obiective industriale;
j)depozite;
k)instalaţii tehnologice.
(2)Proiectarea, instalarea, modificarea, monitorizarea, întreţinerea şi utilizarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se fac cu respectarea normelor tehnice prevăzute în anexa nr. 7.
Art. 69
(1)Proiectul sistemului de alarmare se depune de către beneficiar spre avizare la inspectoratele judeţene de poliţie ori la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căreia se află obiectivul, înainte de începerea lucrărilor de execuţie.
(2)Avizul proiectului se acordă de personalul de specialitate al poliţiei, în termen de 15 zile de la depunere, în următoarele situaţii:
a)sunt îndeplinite cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1;
b)componenţa, calitatea şi funcţionalitatea sistemelor asigură detecţia pătrunderii neautorizate, supravegherea şi înregistrarea video, precum şi transmiterea la distanţă a semnalelor tehnice şi de alarmare;
c)proiectul sistemului de alarmare a fost elaborat cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 7.
Art. 70
(1)Proiectele sistemelor de alarmare se elaborează de personalul tehnic al societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, cu competenţe profesionale specifice, cu respectarea cerinţelor din prezentele norme metodologice şi a normativelor tehnice specifice.
(2)La întocmirea proiectului, personalul tehnic de specialitate este obligat să prevadă doar componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate în conformitate cu standardele naţionale sau europene de profil şi în concordanţă cu gradul de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului protejat.
(3)Proiectantul sistemului de securitate răspunde pentru respectarea prezentelor norme metodologice în faza de proiect, iar societatea care instalează sistemul de securitate este răspunzătoare de implementarea şi respectarea proiectului de execuţie.
(4)Orice modificare în faza de instalare a sistemului de securitate se face după consultarea proiectantului sistemului de securitate, iar ulterior punerii în funcţiune a sistemului, după consultarea unui proiectant autorizat.
Art. 71
(1)Modificarea sistemului prin suplimentarea de echipamente ori înlocuirea de componente, care nu afectează cerinţele iniţiale, se materializează prin actualizarea proiectului cu fişe modificatoare ori prin completarea manuală pe proiectul existent, în cazul unor modificări minore, certificate de proiectant.
(2)Modificările prevăzute la alin. (1) nu sunt supuse avizului poliţiei.
(3)Modificarea sistemului prin diminuarea componentelor prevăzute în proiectul avizat de către poliţie se supune unui nou aviz.
Art. 72
Participarea specialistului poliţiei la punerea în funcţiune a sistemelor de alarmare se face la cererea beneficiarului, pentru aplicaţiile avizate.
Art. 73
(1)Elementele de protecţie mecanofizică destinate asigurării securităţii la efracţie a valorilor pot fi folosite dacă acestea deţin documente de certificare a conformităţii cu standardele europene sau naţionale de profil, care să ateste clasa de rezistenţă la efracţie la atac manual ori de rezistenţă la acţiunea armelor de foc.
(2)Nivelul de rezistenţă al acestor produse se aliniază în funcţie de valorile protejate, conform anexei nr. 1.
SECŢIUNEA 2
Licenţierea şi funcţionarea societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei. Reînnoirea licenţei
Art. 74
Societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei sunt societăţi comerciale care au înscris ca obiect de activitate unul sau mai multe dintre următoarele coduri CAEN: 4321, 7112 sau 8020, au un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenţei acordate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Art. 75
În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei unităţi specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei se înţelege administratorul societăţii comerciale, preşedintele consiliului de administraţie, directorul general ori executiv cu atribuţii în domeniul proiectării, instalării sau întreţinerii sistemelor tehnice de securitate.
Art. 76
(1)În vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei şi/sau servicii privind sistemele de securizare, reprezentantul legal al societăţii depune la inspectoratul de poliţie judeţean competent sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureştii, pe bază de opis, următoarele documente:
a)documentele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), f), g) şi h);
b)regulamentul de organizare şi funcţionare, care cuprinde: organigrama societăţii comerciale, din care să rezulte organizarea activităţii în domeniul pentru care se cere licenţierea, mijloacele tehnice din dotare şi procedurile de lucru specifice activităţii pentru care se solicită licenţierea sau, atunci când există implementat un sistem de management al calităţii, procedurile de lucru pentru domeniul în care se solicită licenţierea;
c)documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din Lege de către conducătorul societăţii.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. c), necesare acordării avizului prevăzut de art. 20 alin. (9) din Lege, sunt:
a)documentele prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a)-c);
b)copie certificată de pe certificatul de competenţe pentru ocupaţia “proiectant sisteme de securitate”, “inginer sisteme de securitate” ori “tehnician sisteme de securitate”;
c)declaraţie pe propria răspundere cu privire la cunoaşterea obligaţiei păstrării confidenţialităţii datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii, potrivit art. 32 din Lege.
Art. 77
Prevederile art. 25 alin. (3) şi (4), art. 26 şi 27 se aplică în mod corespunzător.
Art. 78
(1)Societăţile comerciale licenţiate sau autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul sistemelor electronice de securitate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European au obligaţia notificării Inspectoratului General al Poliţiei Române la semnarea contractului cu derulare în totalitate sau în parte pe teritoriul României, iar începerea execuţiei se face după obţinerea acordului autorităţii.
(2)În cazul în care societatea comercială prevăzută la alin. (1) nu deţine licenţa sau autorizaţia prevăzută la alin. (1), aceasta trebuie să urmeze procedurile de licenţiere prevăzute de legislaţia din România.
(3)Documentaţia de notificare cuprinde: datele de identificare ale persoanei juridice şi ale conducătorului societăţii comerciale prevăzute la alin. (1), autorizaţia sau licenţa deţinută, autoritatea emitentă care să facă dovada abilitării.
Art. 79
Licenţierea persoanelor fizice autorizate în baza actelor normative care stabilesc organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice se realizează în aceleaşi condiţii precum cele prevăzute pentru societăţile comerciale.
Art. 80
Societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei pot presta serviciile licenţiate dacă conducătorul acestora deţine avizele poliţiei şi Serviciului Român de Informaţii, iar personalul tehnic de specialitate este calificat şi avizat pentru activităţile respective. Avizul negativ al Serviciului Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentat pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
Art. 81
Conducătorii societăţilor specializate în sisteme de alarmare au obligaţia de a consemna în registrul special contractele încheiate, în termen de 5 zile de la încheierea acestora, în ordine cronologică.
Art. 82
Pentru verificarea lucrărilor executate, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare trebuie să asigure controlul acestora prin personal desemnat.
Art. 83
În vederea evidenţierii lucrărilor executate, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să înfiinţeze şi să asigure documentele specifice prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 84
Semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, conducerea societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să informeze, în scris, inspectoratul de poliţie judeţean pe raza căruia îşi are sediul societatea sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti despre activităţile desfăşurate, conform modelului publicat pe pagina de web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 85
(1)Conducătorii şi personalul tehnic al societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare şi al mijloacelor de protecţie mecanofizice sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor referitoare la sistemele instalate sau avute în întreţinere.
(2)Personalul de conducere şi cel tehnic din cadrul societăţilor specializate care a încetat raporturile de serviciu nu are dreptul să intervină în sistemele executate de societate ori să divulge informaţiile referitoare la sistemele instalate sau avute în întreţinere.
Art. 86
La solicitarea beneficiarului, după îndeplinirea clauzelor contractuale, conducerea societăţii instalatoare a sistemului de alarmare împotriva efracţiei sau care a asigurat mentenanţa acestuia are obligaţia predării în termen de 15 zile a tuturor codurilor valabile, a software-ului şi a documentaţiei aferente, pe bază de proces-verbal.
Art. 87
(1)Reînnoirea licenţelor de funcţionare a societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei se solicită cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.
(2)În vederea reînnoirii licenţei de funcţionare, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei are obligaţia depunerii, în termenul prevăzut la alin. (1), la inspectoratul judeţean de poliţie sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia îşi are sediul social a următoarelor documente:
a)documentele prevăzute la art. 28 alin. (2), cu excepţia certificatului de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
b)certificatul de cazier judiciar pentru personalul tehnic angajat;
c)declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele executate şi în derulare, încadrarea organigramei şi existenţa personalului de specialitate, precum şi dotarea tehnico-materială a societăţii.
Art. 88
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă reînnoirea licenţei numai dacă:
a)societatea are unul dintre obiectele de activitate prevăzute la art. 74 şi se află în funcţiune;
b)personalul tehnic este avizat şi are competenţe specifice în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
c)societatea funcţionează la sediile declarate şi înregistrate;
d)conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie este avizat şi îndeplineşte în continuare condiţiile stabilite la art. 20 alin. (10) din Lege;
e)societatea deţine mijloacele tehnico-materiale în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost licenţiată;
f)este respectat termenul de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei;
g)se menţine avizul Serviciului Român de Informaţii;
h)conducătorul societăţii a pus la dispoziţia organelor de poliţie competente documentele, datele şi informaţiile solicitate de acestea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Lege sau de prezentele norme metodologice.
Art. 89
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată şi se sancţionează nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (6) şi (7), art. 30 şi art. 34 alin. (2) din Lege se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială se află sediul social al societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
(2)Prevederile art. 36-40 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI
Dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei
Art. 90
(1)Societăţile specializate de pază şi protecţie, precum şi cele din domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei pot înfiinţa dispecerate de zonă pentru prestarea serviciilor de monitorizare şi intervenţie, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Lege.
(2)Unităţile pot organiza dispecerate pentru monitorizarea unităţilor proprii, cu asigurarea programării sistemelor locale şi a intervenţiilor prin societăţile specializate în sisteme de alarmare, respectiv pază şi protecţie, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Lege.
(3)Unităţile de jandarmi şi poliţia locală pot organiza dispecerate de monitorizare la care se conectează numai sistemele de alarmare din obiectivele asigurate cu pază de structura respectivă.
(4)Conectarea şi programarea centralelor abonaţilor la staţia de dispecerizare a structurilor prevăzute la alin. (3), precum şi inspecţia tehnică periodică a echipamentelor monitorizate se fac de personalul tehnic al societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
(5)Intervenţia la evenimente se realizează numai prin personal calificat al societăţilor specializate de pază şi protecţie, al Jandarmeriei Române sau al poliţiei locale, potrivit competenţelor.
Art. 91
Prin asigurarea serviciilor de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se înţelege:
a)realizarea conexiunii sistemului de alarmare aflat în obiectiv cu o staţie de dispecerizare care asigură recepţionarea semnalelor furnizate de centrala de alarmă a sistemului local şi interogarea stării sistemului local;
b)verificarea periodică a conexiunii cu obiectivul;
c)preluarea cu operativitate a semnalelor recepţionate de către operatorii staţiei de dispecerizare şi verificarea veridicităţii alarmei prin dirijarea la faţa locului a echipajelor de intervenţie sau prin verificare tehnică de la distanţă;
d)sesizarea autorităţilor competente în funcţie de situaţie, când s-a stabilit că autorii au săvârşit fapte penale ori contravenţionale;
e)asigurarea mentenanţei periodice a sistemului de alarmă, a sistemului de transmitere a alarmei şi a centrului de monitorizare;
f)asigurarea intervenţiilor tehnice pentru eliminarea disfuncţionalităţilor echipamentelor tehnice.
Art. 92
În funcţionare, dispeceratele de monitorizare asigură preluarea directă a semnalelor de la sistemele conectate, verificarea şi alertarea echipajelor de intervenţie, astfel încât să fie respectaţi timpii contractuali asumaţi şi cei maximali stabiliţi prin prezentele norme metodologice.
Art. 93
(1)Pentru a dobândi dreptul de a presta servicii de monitorizare şi intervenţie, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să deţină staţia de dispecerizare necesară recepţionării semnalelor de la sistemele abonaţilor, în conformitate cu standardele europene sau naţionale în vigoare;
b)să aibă personal angajat şi avizat pentru asigurarea serviciului permanent al dispeceratului;
c)să dispună de un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat care să corespundă standardelor europene sau naţionale în vigoare în privinţa organizării şi funcţionării unui centru de monitorizare şi recepţie a alarmelor;
d)să deţină echipamentele de comunicaţii şi canal de date tip voce în conexiune on-line cu echipajele mobile de intervenţie;
e)să deţină autoturismele şi să aibă agenţi de intervenţie pază şi ordine pentru verificarea alarmelor şi intervenţia la evenimente;
f)să deţină tehnica necesară pentru înregistrarea convorbirilor operatorului-dispecer cu echipajele, beneficiarul şi autorităţile, precum şi pentru stocarea acestora pe o perioadă de 30 de zile;
g)să deţină poliţă de asigurare valabilă pentru acoperirea riscului privind activitatea de monitorizare şi intervenţie;
h)să aibă proceduri de lucru asumate prin regulamentul de organizare şi funcţionare al dispeceratului.
(2)Pentru avizarea regulamentului de organizare şi funcţionare, solicitantul trebuie să depună la inspectoratul judeţean de poliţie competent teritorial documentaţia prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), iar, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti la locul de funcţionare, să facă dovada existenţei lor.
Art. 94
Societatea care asigură serviciile de monitorizare şi beneficiarul au obligaţia de a lua măsuri pentru preîntâmpinarea următoarelor situaţii:
a)sesizarea în mod eronat a autorităţilor pentru intervenţia la obiectivele monitorizate;
b)nesesizarea efracţiei sau a stării de pericol ori sesizarea tardivă, din motive imputabile societăţii prestatoare sau beneficiarului;
c)declanşarea de alarme false repetate datorată neasigurării condiţiilor de exploatare şi mentenanţă corespunzătoare a sistemelor de alarmă.
Art. 95
Avizul dat regulamentului de organizare şi funcţionare al dispeceratului se retrage când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării acestuia.
Art. 96
Prestatorii serviciilor de monitorizare şi operatorii economici care au organizat dispecerat de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei au obligaţia transmiterii semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, a unor informări cu privire la activităţile desfăşurate către unitatea de poliţie competentă teritorial, conform modelului difuzat de poliţie.
Art. 97
Prestatorii serviciilor de monitorizare şi operatorii economici au obligaţia de a asigura timpii de intervenţie asumaţi contractual, fără a depăşi 15 minute în localităţile urbane, respectiv 30 de minute în cele rurale, şi de a lua, până la intervenţia organelor judiciare, primele măsuri necesare conservării urmelor infracţiunii şi a mijloacelor materiale de probă.
Art. 98
(1)Dispozitivul echipelor de intervenţie se dimensionează în funcţie de numărul de abonaţi, repartizarea şi dispersia acestora, pentru asigurarea timpilor stabiliţi.
(2)Repartizarea echipajelor mobile de intervenţie pe abonaţi şi zone se face prin anexe la regulamentul de organizare şi funcţionare al dispeceratului de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
Art. 99
(1)Cu ocazia controalelor efectuate de poliţie pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind măsurile de asigurare a securităţii unităţilor, personalul abilitat pentru efectuarea controlului încheie un proces-verbal de constatare, în care se înscriu măsurile şi termenele de remediere a deficienţelor.
(2)La stabilirea termenelor de remediere a deficienţelor constatate cu ocazia unui control, organele de poliţie au în vedere volumul şi natura măsurilor care trebuie întreprinse pentru intrarea în legalitate a unităţii respective; termenele stabilite pentru remedierea deficienţelor nu pot depăşi 60 de zile şi pot fi prelungite, la solicitarea unităţilor controlate prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, pentru motive întemeiate, cu cel mult 30 de zile.
(3)Controalele care vizează verificarea măsurilor de securitate a unităţilor se efectuează prin personal de specialitate, pe baza unor delegaţii nominale cu durată şi tematică determinate, aprobate de conducerea unităţii de poliţie.
(4)Conducătorii unităţilor răspund de soluţionarea în termen a măsurilor stabilite în procesul-verbal prevăzut la alin. (1).
Art. 100
Anexele nr. 1-5, 6A, 6B şi 7 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
-****-
ANEXA nr. 1
Cerinţe minimale de securitate, pe zone funcţionale şi categorii de unităţi
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Conducătorii unităţilor deţinătoare de bunuri şi valori au obligaţia de a identifica şi stabili zonele funcţionale, corespunzător activităţii desfăşurate, şi de a adopta măsuri necesare asigurării protecţiei vieţii, integrităţii persoanelor şi siguranţei valorilor.
(2)Zonele funcţionale pentru care este necesară adoptarea unor măsuri de securitate sunt:
a)zona de acces în unitate şi zona perimetrală;
b)zona de tranzacţionare;
c)zona de depozitare;
d)zona de expunere;
e)zona de transfer;
f)zona de procesare;
g)zona echipamentelor de securitate;
h)zona de tranzacţii cu automate bancare.
Art. 2
(1)Prin zona de acces în unitate se înţelege locul amenajat cu elemente de închidere nestructurale destinate intrării sau ieşirii persoanelor. Căile de acces pot fi dedicate clienţilor, angajaţilor, transferului valorilor sau mixte. Zona perimetrală reprezintă limita fizică a construcţiei, constituită din elemente fixe sau mobile, cum ar fi: pereţi, vitraje sau ferestre.
(2)Zona de tranzacţionare reprezintă spaţiul în care operatorii manipulează valorile monetare sau bunurile în relaţia cu clienţii.
(3)Zona de depozitare reprezintă spaţiul special amenajat pentru păstrarea în siguranţă a valorilor monetare ori a bunurilor.
(4)Zona de expunere reprezintă spaţiul amenajat pentru prezentarea către public, în condiţii de siguranţă, a bunurilor sau valorilor.
(5)Zona de transfer reprezintă spaţiile prin care se vehiculează valorile între locul de depozitare şi alte zone interioare sau exterioare în cazul transportului.
(6)Zona de procesare reprezintă spaţiul special destinat şi amenajat pentru prelucrarea, numărarea şi pregătirea pentru depozitare, alimentarea automatelor bancare sau transport al valorilor monetare.
(7)Zona echipamentelor de securitate reprezintă spaţiul restricţionat accesului persoanelor neautorizate, destinat amplasării, funcţionării sau monitorizării unor astfel de echipamente.
(8)Zona de tranzacţii cu automate bancare reprezintă spaţiul în care clienţii pot face operaţiuni cu numerar prin intermediul unui automat bancar, care nu presupune existenţa unui operator.
Art. 3
(1)Structura subsistemului de alarmare la efracţie este alcătuită din: centrala de alarmă cu tastaturile de operare, elementele de detecţie, echipamentele de avertizare şi semnalizare şi alte componente specifice acestui tip de aplicaţii. Rolul funcţional al subsistemului este de a detecta pătrunderea în spaţiile protejate a persoanelor neautorizate şi de a sesiza stările de pericol din unitate.
(2)Subsistemul de control al accesului cuprinde unitatea centrală, care gestionează punctele de control, unităţile de comandă, cititoarele, încuietorile sau dispozitivele electromagnetice de acţionare a uşilor, şi are rolul de restricţionară a accesului neautorizat în spaţiile protejate.
(3)Subsistemul de televiziune cu circuit închis are în componenţă camerele video, echipamentele de multiplexare, stocare şi posibilitatea de vizualizare a imaginilor preluate, în vederea observării/recunoaşterii/identificării persoanelor.
Art. 4
Beneficiarii sistemelor avizate sunt obligaţi să încheie contracte de întreţinere periodică cu societăţi licenţiate, care să ateste funcţionarea sistemului conform parametrilor tehnici.
Art. 5
(1)Protecţia mecanofizică cuprinde elementele care asigură delimitarea fizică în scopul protejării vieţii şi integrităţii personalului operator sau restricţionării accesului neautorizat la valori.
(2)Gradul de siguranţă/rezistenţă al elementelor de protecţie mecanofizice utilizate în unităţi se stabileşte proporţional cu cuantumul valorilor protejate şi nivelul de risc determinat, recomandându-se alegerea unei clase de nivel mediu, definită de standardele europene/naţionale de profil.
Art. 6
(1)Suprafeţele vitrate exterioare până la o înălţime de 3 metri trebuie să asigure rezistenţa la atacuri manuale, conform standardelor europene sau naţionale în domeniu, iar cele cu ferestre vor fi prevăzute cu gratii metalice care să asigure întârzierea pătrunderii în unitate ori se vor realiza cu deschidere limitată de maximum 10 cm.
(2)Uşile exterioare trebuie să fie rezistente la atacuri manuale, în scopul întârzierii pătrunderii în unitate, având cel puţin clasa 1 de rezistenţă prevăzută de standardul european sau naţional în vigoare.
(3)Operaţiunile cu numerar în zonele de tranzacţionare la unităţile financiar-bancare se pot efectua în spaţii amenajate, în care personalul este separat de clienţi prin elemente de protecţie rezistente la acţiunea armelor de foc şi sertar de preluare indirectă a valorilor, sau prevăzute cu seifuri/dulapuri de casierie cu deschidere temporizată ori prin maşini de reciclare a numerarului.
(4)Seifurile/Dulapurile de casierie cu temporizare se utilizează prin programarea unor timpi de deschidere de minimum 10 minute pentru sertarul de depozitare a numerarului.
(5)Automatele bancare, respectiv distribuitoarele automate de numerar, maşinile de schimb valutar, maşinile de reciclare a numerarului, şi maşinile, cum ar fi distribuitoarele de numerar destinate casierilor, se prevăd cu seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, şi se ancorează conform instrucţiunilor producătorului. În mod similar, seifurile/dulapurile de casierie cu temporizare trebuie să fie certificate, cu nivel de rezistenţă la efracţie determinat, şi se ancorează conform instrucţiunilor producătorului.
CAPITOLUL II
Cerinţe minime pe categorii de unităţi
Art. 7
Unităţile care nu efectuează operaţiuni cu numerar nu au obligaţia încadrării în cerinţele minime stabilite.
Art. 8
Cerinţele minime pentru unităţile de interes strategic şi obiectivele aparţinând infrastructurilor critice sunt următoarele:
a)sistemul de alarmare la efracţie va asigura detecţie perimetrală la nivelul gardului de protecţie a obiectivului, pentru semnalarea pătrunderii neautorizate către personalul de pază aflat în serviciu;
b)obiectivul se protejează prin asigurarea pazei fizice.
Art. 9
(1)Din punctul de vedere al măsurilor de siguranţă, instituţiile de creditare din categoria băncilor trebuie să respecte prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să asigure protejarea căilor de acces în unitate, suprafeţelor vitrate exterioare, camerei tehnice şi a spaţiilor cu valori şi asigură semnalarea stărilor de pericol în zonele de lucru cu clienţii şi în spaţiile cu valori.
(3)Subsistemul de detecţie a efracţiei se programează cu partiţii (arii virtuale) distincte pentru spaţiile cu valori, pentru a permite activarea inclusiv pe timpul programului şi utilizarea numai de către personalul autorizat al unităţii.
(4)În situaţia existenţei pazei umane permanente, se programează partiţii pentru efectuarea serviciului de pază: uşa de acces, traseele de patrulare interioare şi accesul la grupul sanitar.
(5)În cazul în care nu există pază fizică permanentă, sistemul de alarmare se conectează la un dispecerat de monitorizare şi intervenţie.
(6)Zonele de depozitare se protejează prin folosirea detectorilor cu principii diferite de funcţionare.
(7)Personalul de conducere şi cel din zonele de tranzacţionare trebuie să dispună de elemente de semnalare a stării de pericol la ameninţare, care transmit alarma în mod silenţios.
(8)Pentru situaţiile de jaf se prevede un buton de panică, conectat pe zonă programată cu avertizare sonoră, care se va acţiona imediat după părăsirea locului faptei de către autor şi realizează semnalizarea optică în exteriorul unităţii a stadiului producerii evenimentului.
(9)Sistemele de alarmare la efracţie aferente spaţiilor de depozitare a valorilor monetare trebuie să asigure dezactivarea temporizată şi folosirea codurilor de armare/dezarmare cu semnalarea stării de pericol (coduri duress) la distanţă în caz de ameninţare.
(10)Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricţionarea accesului neautorizat cel puţin în spaţiile de manipulare a valorilor şi echipamentelor de securitate.
(11)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zona de acces, atât din exterior, cât şi din interior, zona de lucru cu publicul, traseele de vehiculare şi acces în spaţiul de depozitare a valorilor, asigurând Stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile.
(12)Imaginile înregistrate în zona de acces trebuie să asigure identificarea persoanelor, iar pentru celelalte zone să permită recunoaşterea.
(13)Pentru asigurarea protecţiei mecanofizice a sediilor instituţiilor de creditare trebuie să se utilizeze elemente certificate pentru cel puţin clasa minimă de rezistenţă recomandată de standardele europene sau naţionale din domeniu, după cum urmează:
a)uşile exterioare destinate transferului de valori trebuie să prezinte rezistenţă la efracţie şi să fie prevăzute cu sistemul de control al deschiderii din interior;
b)la unităţile cu personal redus, expuse riscurilor de jaf, poate fi asigurat un acces controlat.
Art. 10
(1)Instituţiile de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi instituţiile financiare nebancare ce derulează activităţi cu numerar au obligaţia de a asigura securitatea personalului şi a valorilor monetare pe timpul manipulării, depozitării şi transportului.
(2)Cerinţele pentru sistemele de securitate destinate acestor unităţi sunt similare cu cele prevăzute la art. 9, cu excepţia celor menţionate la alin. (8)-(12) şi alin. (13) lit. b).
Art. 11
(1)Societăţile comerciale care au ca obiect de activitate schimbul valutar au obligaţia implementării prezentelor cerinţe minimale de securitate la punctele de schimb valutar.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure semnalizarea şi transmiterea la distanţă a stărilor de pericol, a pătrunderii prin efracţie în spaţiul protejat şi a forţării seifului.
(3)Subsistemul de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea imaginilor din zona clienţilor şi a seifului, precum şi stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(4)Este obligatorie conectarea sistemului de alarmare la un dispecerat de monitorizare, în cazul în care nu există instituită paza fizică permanentă.
(5)Pereţii, uşa şi ghişeul compartimentului casierului trebuie să asigure protecţia la acţiunea armelor de foc şi preluarea indirectă a valorilor, iar valorile monetare se păstrează şi se depozitează conform plafoanelor stabilite, în seifuri certificate, cu grad de rezistenţă la efracţie determinat, ancorate conform instrucţiunilor producătorului.
(6)Accesul pe timpul programului de lucru în unităţi care au spaţiu de lucru cu publicul este permis prin controlul deschiderii uşii din interior, iar operaţiunile cu numerar se efectuează în condiţii de siguranţă, cu uşa ghişeului închisă şi asigurată.
(7)Punctele de schimb valutar din incinta spaţiilor comerciale pot funcţiona fără amenajarea compartimentului blindat, cu condiţia folosirii seifului/dulapului de casierie cu temporizare şi a avertizării corespunzătoare.
Art. 12
(1)Asigurarea securităţii personalului, valorilor şi a bunurilor deţinute de casele de amanet, unităţile profilate pe activităţi cu bijuterii din metale sau pietre preţioase ori magazinele de comercializare a armelor şi muniţiilor se realizează prin adoptarea prezentelor cerinţe minimale de securitate.
(2)Cerinţele pentru sistemele de alarmare destinate acestor unităţi sunt similare cu cele prevăzute la art. 11 alin. (2)-(4).
(3)Valorile monetare şi/sau bunurile amanetate ori deţinute cu orice titlu se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform cerinţelor producătorului.
(4)Bunurile destinate comercializării se expun pe timpul programului în spaţii delimitate prin vitraje şi elemente rezistente la atacuri manuale şi asigurate cu încuietori.
Art. 13
(1)Măsurile de securitate destinate unităţilor poştale trebuie să fie conforme cu prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să protejeze căile de acces în unitate şi spaţiile cu valori şi semnalează stările de pericol în zonele de lucru cu clienţii şi în spaţiile de depozitare a valorilor.
(3)Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricţionarea accesului neautorizat cel puţin în spaţiile de depozitare a valorilor şi, după caz, în cele de manipulare.
(4)La unităţile din localităţile urbane trebuie să se asigure preluarea imaginilor din zona clienţilor şi a seifului prin subsistemul de televiziune cu circuit închis, precum şi stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate vor avea calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(5)În situaţia în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
(6)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri, case de bani sau dulapuri de securitate certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform cerinţelor producătorului, după caz.
(7)Ghişeele pentru operaţiuni cu numerar se dotează cu seifuri/dulapuri de casierie cu temporizare, programate conform precizărilor prevăzute la art. 6 alin. (4), cu excepţia celor din mediul rural.
Art. 14
(1)În staţiile de comercializare a carburanţilor/combustibililor se asigură prezentele cerinţe minime de securitate.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor şi se protejează spaţiile cu valori.
(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de lucru cu numerar, de depozitare şi de la pompele de distribuţie, asigurând stocarea acestora pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară identificării numerelor autovehiculelor în zona pompelor, respectiv recunoaşterii persoanelor care acced în spaţiul staţiei.
(4)În situaţia în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor.
(5)Staţiile cu program permanent şi cele amplasate la periferia localităţii sau în zone izolate se dotează cu seif de depozitare, în care se pot introduce valori fără deschiderea uşii seifului, certificat, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, care trebuie ancorat de pardoseală ori perete, conform instrucţiunilor producătorului. Cheile seifului nu se ţin de către personalul de serviciu, aspect adus la cunoştinţa clienţilor prin afişarea semnalizării respective.
Art. 15
(1)În spaţiile comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 m2 măsurile de securitate adoptate trebuie să corespundă prezentelor cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să asigure protejarea căilor de acces, a zonelor cu valori, locurilor de depozitare şi sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor.
(3)Prin subsistemul de televiziune cu circuit închis trebuie să se preia imagini din zonele caselor de marcat, intrărilor şi ieşirilor, spaţiilor de procesare, depozitare şi de transfer al valorilor, precum şi din spaţiile amenajate pentru parcare. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(4)Pentru menţinerea ordinii interioare, pe perioada programului de lucru este obligatorie asigurarea pazei fizice.
Art. 16
(1)În sălile şi incintele de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc, exceptând spaţiile în care funcţionează mai puţin de 3 aparate slot-machine sau cele pentru bingo în sistem TV, precum şi în spaţiile în care se desfăşoară activităţi conexe, care presupun încasarea taxelor de joc, achitarea premiilor sau depozitarea fondurilor de câştiguri, se asigură prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor şi protejarea spaţiilor cu valori.
(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de casierie, de depozitare a valorilor şi exteriorul intrării în unitate, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor care acced în spaţiul respectiv.
(4)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform instrucţiunilor producătorului.
(5)În situaţia în care obiectivele din această gamă nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
Art. 17
(1)Casieriile furnizorilor de utilităţi se amenajează pentru a se asigura securitatea persoanelor şi a valorilor manipulate şi depozitate.

(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de intrare, de lucru cu numerar, de depozitare a valorilor, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor care acced în spaţiul respectiv.
(4)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, fixate conform instrucţiunilor producătorului.
(5)Operaţiunile cu numerar se desfăşoară potrivit cerinţelor prevăzute la art. 6 alin. (3).
(6)În situaţia în care obiectivele din această gamă nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
Art. 18
(1)Pentru asigurarea securităţii automatelor destinate tranzacţiilor cu numerar, indiferent de locul de amplasare, se vor respecta prezentele cerinţe minimale cu privire la securitatea electronică şi protecţia mecanofizică.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să semnaleze deschiderea neautorizată a uşilor automatului bancar şi acţiunea de forţare a acestuia.
(3)Automatele bancare destinate tranzacţiilor cu numerar din sediile bancare trebuie să fie supravegheate video în zona clienţilor şi în zona destinată alimentării.
(4)Sistemul de detecţie a efracţiei destinat protejării automatelor de tranzacţii cu numerar aflate în exteriorul sediilor bancare trebuie să fie conectat la un dispecerat de monitorizare avizat.
(5)Operaţiunile de alimentare sau retragere a numerarului din automate se efectuează după asigurarea uşilor de acces în incintele în care funcţionează, fără prezenţa persoanelor neautorizate.
Art. 19
Pentru centrele de procesare a numerarului, măsurile de securitate vor cuprinde, suplimentar faţă de măsurile prevăzute la art. 9, paza fizică înarmată, protecţia mecanofizică şi supravegherea electronică perimetrală a imobilului şi obiectivului.
ANEXA nr. 2
Documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază prin forţe şi mijloace civile şi modelele acestora
Art. 1
În efectuarea serviciului de pază, personalul este obligat să consemneze, potrivit atribuţiilor care îi revin, activităţile desfăşurate, folosind următoarele documente:
a)registrul buletinul posturilor;
b)registrul de procese-verbale de predare-primire a serviciului, folosit la fiecare post de pază;
c)registrul de procese-verbale de predare-primire a serviciului înarmat, folosit în posturile prevăzute cu pază înarmată;
d)registrul de evidenţă a accesului persoanelor;
e)registrul de evidenţă a accesului autovehiculelor, dacă este cazul;
f)registrul de evidenţă a accesului pe căile ferate uzinale, dacă este cazul;
g)registrul de evidenţă a mişcării armamentului păstrat la camera de armament;
h)registrul de control;
i)registrul de evenimente;
j)registrul special pentru păstrarea evidenţei contractelor de prestări de servicii.
Art. 2
În situaţia utilizării sistemului de televiziune cu circuit închis pentru înregistrarea accesului autovehiculelor, registrul prevăzut la art. 1 lit. e) nu este obligatoriu. Perioada de stocare a imaginilor înregistrate este similară perioadei de păstrare a registrului.
Art. 3
Conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să înfiinţeze şi să completeze registrul special pentru păstrarea evidenţei contractelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2k).
Art. 4
Societăţile specializate în sisteme de alarmare şi beneficiarii au obligaţia înfiinţării, completării şi păstrării la obiectiv a jurnalului de service al sistemului de alarmare împotriva efracţiei, utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 2l).
Art. 5
Modelele documentelor specifice folosite în serviciul de pază sunt prevăzute în anexele nr. 2a)-2l).
Art. 6
Anexele nr. 2a)-2l) fac parte integrantă din prezenta anexă.
ANEXA nr. 2a:
– Model –
Registrul buletinul posturilor
ORGANIZAREA serviciului de pază în ziua de ……….. la obiectivul ………………….
Nr. crt. | Numărul şi felul postului | Orele de executare a serviciului | Numele şi prenumele personalului de pază care execută serviciul în post | Semnătură | |
La intrarea în post | La ieşirea din post | ||||
ANEXA nr. 2b:
– Model –
Registru de procese-verbale de predare-primire a serviciului
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi, ………………, ora ………, la postul nr. ……….. din obiectivul …………………. .
Noi, agenţii de pază …………………. şi …………………., am procedat primul la predarea şi secundul la primirea postului după cum urmează:
………………………………………………
Am predat,
…………………… |
Am primit,
…………………… |
ANEXA nr. 2c:
– Model –
Registru de procese-verbale de predare-primire a serviciului înarmat
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi, ………………, ora ………, la postul nr. ……….. de la obiectivul …………………. .

S-a predat arma ……….., model ……….., seria ……. nr. ……….., cu ……….. cartuşe şi accesoriile aferente.
Menţiuni cu privire la starea tehnică a armamentului şi muniţiei:
Am predat,
…………………… |
Am primit,
…………………… |
ANEXA nr. 2d:
– Model –
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului persoanelor la obiectivul ………………….
Nr. crt. | Numele şi prenumele | Seria şi numărul actului de identitate | Destinaţia | Ora sosirii | Ora plecării | Observaţii |
ANEXA nr. 2e:
– Model –
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului autovehiculelor la obiectivul ………………….
Nr. crt. | Nr. auto | Numele şi prenumele conducătorului auto sau delegatului | Seria şi numărul actului de identitate | Destinaţia | Ora sosirii | Ora plecării | Nr. avizului sau facturii | Observaţii |
ANEXA nr. 2f:
– Model –
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului pe căile ferate uzinale la obiectivul ………………….
Nr. crt. | Ora sosirii | Specificaţia din scrisoarea de trăsură | Numărul vagonului/vagoanelor | Existenţa sigiliului şi starea | Numărul şi seria scrisorii de trăsură | Ora plecării | Observaţii |
ANEXA nr. 2g:
– Model –
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a mişcării armamentului
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
N – numele şi prenumele;
O – obiectivul la care se află armamentul.
Nr. crt. | Denumirea şi seria armei | Nr. de cartuşe alocate | Data şi ora primirii | N | Semnătura de primire | Data şi ora restituirii | N | Semnătura persoanei căreia i se restituie | O | Observaţii |
ANEXA nr. 2h:
– Model –
REGISTRU DE CONTROL la obiectivul ………………….
Nr. crt. | Data şi ora controlului | Numele, prenumele şi funcţia | Constatări |
ANEXA nr. 2i:
– Model –
Registru de evenimente
RAPORT DE EVENIMENT
Nr. ………. din …………………
Subsemnatul (Subsemnaţii), …………………. (numele şi prenumele) …………………., în calitate de ……………….. (agent de pază, controlor de acces etc.), aflat (aflaţi) în serviciul de pază la …………………. (societatea comercială, instituţia), postul nr. ……….. am constatat că:
Astăzi, …………….., la ora ……….., numitul (numiţii) ……………………………….., a (au) fost surprins (surprinşi) în timp ce …………………. (se vor descrie fapta comisa, bunurile recuperate şi măsurile luate în legătura cu acestea).
Cazul a fost sesizat la …………………. (se vor indica instituţia şi persoana sesizată).
Semnătura
………………….
ANEXA nr. 2j:
– Model –
REGISTRU SPECIAL pentru păstrarea evidentei contractelor de prestări de servicii la S.C. …………………
Semnificaţia coloanei D din tabelul de mai jos este următoarea:
D – data încetării raporturilor contractuale şi motivul.
Nr. crt. | Data şi numărul contractului de prestări de servicii | Obiectul contractului (pază, gardă de corp, transport de valori) | Durata contractului | Beneficiarul (denumirea şi adresa) | Numărul de posturi prevăzute pe schimburi | Număr de personal de pază alocat | D | Observaţii |
ANEXA nr. 2k:
– Model –
REGISTRU SPECIAL pentru păstrarea evidenţei contractelor la S.C. …………………
Nr. crt. | Data şi numărul contractului de prestări de servicii | Obiectul contractului (proiectare, instalare, întreţinere) | Obiectul de activitate şi adresa obiectivului | Beneficiarul (denumirea şi adresa) | Subsisteme componente (antiefracţie, TVCI, control acces) | Avizul poliţiei | Nr. şi data documentului de efectuare a recepţiei de către reprezentantul poliţiei | Observaţii |
ANEXA nr. 2l:
– Model –
JURNAL DE SERVICE al sistemului de alarmare împotriva efracţiei de la S.C. …………………
Obiectivul ………………………….. | Adresa …………………. | ||||||||||
Proiectant S.C. ……………………. | Instalator S.C. ………………… | ||||||||||
Licenţa ……………../T/…………… | Licenţa ………../T/…………….. | ||||||||||
Personalul care a realizat instalarea şi punerea în funcţie: | |||||||||||
1. ………………………………………, | Aviz poliţie ……….. din ……………… | ||||||||||
2. ………………………………………, | Aviz poliţie ……….. din ……………… | ||||||||||
Personalul care realizează întreţinerea: | |||||||||||
1. ………………………………………, | Aviz poliţie ……….. din ……………… | ||||||||||
2. ………………………………………, | Aviz poliţie ……….. din ……………… | ||||||||||
Modalitatea de sesizare a evenimentelor: | telefon ………..
fax ……….. e-mail ……….. |
||||||||||
Beneficiarul | Societatea licenţiată care asigură întreţinerea sistemului de alarmare împotriva efracţiei | ||||||||||
Nr. crt. | Data şi ora sesizării | Evenimentul tehnic | Persoana care a sesizat evenimentul | Semnătura | Data şi ora intervenţiei | Societatea care realizează intervenţia tehnică | Numele şi prenumele persoanelor care realizează intervenţia, nr. avizelor poliţiei | Mod de remediere | Semnătura | ||
ANEXA nr. 3
Descrierea, culoarea şi modelul uniformelor de serviciu ale personalului de pază propriu
Art. 1
(1)Uniformele de serviciu sau de protecţie se stabilesc de către fiecare angajator, astfel încât, prin croială şi culoare, acestea să nu prezinte o asemănare evidentă cu articolele de echipament ale autorităţilor publice, de natură să creeze confuzii.
(2)Descrierea articolelor de echipament este cuprinsă în anexa la planul de pază al unităţii şi se aprobă de unitatea de poliţie competentă odată cu avizarea acestuia.
(3)Orice modificare ulterioară a articolelor de echipament este supusă aprobării poliţiei prin refacerea anexei la planul de pază.
(4)Articolele de îmbrăcăminte se inscripţionează vizibil, pe partea din spate, cu denumirea societăţii şi sintagma “PAZA” sau “SECURITY”, înălţimea caracterelor fiind de minimum 100 mm. Aceeaşi inscripţionare se aplică şi pe coifură.
Art. 2
Articolele de echipament care alcătuiesc uniforma de serviciu şi echipamentul de protecţie sunt următoarele:
A)uniforma de serviciu:
1.coifură:
– şapcă;
– şepcuţă;
– căciulă;
– beretă (basc);
– fes;
2.îmbrăcăminte:
– sacou;
– bluzon;
– geacă;
– vestă;
– bluză de protecţie împotriva frigului;
– pantalon;
– îmbrăcăminte groasă (scurte matlasate sau îmblănite, hanorace, impermeabile de ploaie, şube, haine de piele etc.);
3.lenjerie:
– cămaşă;
– cămaşă-bluză cu mânecă lungă sau scurtă;
– tricou;
4.încălţăminte:
– pantofi;
– bocanci;
– ghete;
5.echipament divers:
– cravată;
– fular;
– centură;
– curea;
B)echipamentul de protecţie:
– combinezon;
– salopete;
– cizme de cauciuc.
ANEXA nr. 4:
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE DIRECŢIA DE ORDINE PUBLICĂ LICENŢĂ DE FUNCŢIONARE Nr. …………. din …………………….. În conformitate cu art. …… din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Deciziei nr. ………, constatăm că sunt îndeplinite condiţiile de aprobare a dreptului ca Societatea Comercială ……………….., cu sediul social în ……………….., înmatriculată la oficiul registrului comerţului cu codul unic …………….. şi înregistrată sub nr. de ordine ………….., să efectueze următoarele activităţi: ……………………………………….. |
||
DIRECTOR
L.S. |
Loc timbru sec | Perioadă de valabilitate ………………..
Nr. dosar ……………….. |
ANEXA nr. 5
Tematica programelor de formare profesională de bază şi perfecţionare
Art. 1
Planurile tematice pentru ocupaţia de bază “agent de securitate” vor cuprinde următoarele unităţi de competenţă:
A)Unităţi de competenţă generale:
1.aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă;
2.aplicarea normelor de protecţia mediului;
3.menţinerea unor relaţii de muncă eficace;
B)Unităţi de competenţă specifice:
1.gestionarea resurselor materiale din dotarea postului;
2.completarea documentelor specifice serviciului de securitate;
3.asigurarea ordinii de securitate în obiectiv;
4.rezolvarea incidentelor de securitate;
5.asigurarea informării operative privind ordinea de securitate în obiectiv;
6.controlul accesului în obiectiv;
7.asigurarea securităţii incintelor:
8.desfăşurarea intervenţiei la alarmă.
Art. 2
Pentru ocupaţiile “agent control acces”, “agent de securitate incinte”, “agent gardă de corp”, “agent de intervenţie pază şi ordine” şi “agent transport valori”, planurile tematice se vor elabora cu respectarea standardelor ocupaţionale specifice şi a tem aticii-cadru stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
ANEXA nr. 6A: Modelul atestatului profesional
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI …………… (D.G.P.M.B.) Seria …… Nr. ………. Domnul/Doamna ……………, născut(ă) în anul ……….., luna ……….., ziua ……., în …………., CNP ……………., a absolvit cursurile de calificare în perioada ……….., organizate de …………. din localitatea …………. fiind ATESTAT(Ă) pentru exercitarea ocupaţiei de agent de securitate. Data eliberării ……………………. Nr. de înregistrare ………………. Semnătura titularului …………………… |
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI …………… (D.G.P.M.B.) Seria …… Nr. ………. ATESTAT În baza prevederilor art. 41 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, domnul(doamna) ……………, născut(ă) în anul ……….., luna ……….., ziua ……., în localitatea ……….., CNP ……………., a absolvit cursurile de calificare profesională în perioada ……….. organizate de ……….. din localitatea ……….. fiind ATESTAT(Ă) pentru exercitarea ocupaţiei de agent de securitate. L.S. Data eliberării ……………………. Nr. de înregistrare ………………. Semnătura titularului …………………… |
ANEXA nr. 6B: Modelul ecusonului folosit de personalul de pază
DENUMIREA SOCIETĂŢII
ECUSON Nr. ………. DOMNUL/DOAMNA …………………………… ESTE ANGAJAT(Ă) AL(A) SOCIETĂŢII NOASTRE ÎN FUNCŢIA DE …………………. ŞI DEŢINE ATESTATUL PROFESIONAL SERIA ……. Nr. ……….. ELIBERAT DE …………………. . DIRECTOR NUMELE ÎN CLAR SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA |
ANEXA nr. 7
Norme tehnice privind proiectarea, instalarea, modificarea, monitorizarea, întreţinerea şi utilizarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei
Art. 1
Prezentele norme tehnice se aplică cu ocazia proiectării, instalării, modificării, monitorizării şi întreţinerii sistemelor de alarmare împotriva efracţiei de către personalul societăţilor licenţiate şi pe timpul utilizării de către beneficiar.
Art. 2
Configuraţia sistemelor de protecţie mecanofizice şi de alarmare împotriva efracţiei se stabileşte în baza analizei de risc şi a cerinţelor minimale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 la normele metodologice.
Art. 3
Proiectarea aplicaţiilor cu sisteme de alarmare împotriva efracţiei se realizează în scopul asigurării detecţiei şi semnalizării pătrunderii neautorizate, restricţionării accesului, supravegherii video şi înregistrării imaginilor din zonele de interes, precum şi al transmiterii semnalelor către dispeceratele de monitorizare.
Art. 4
(1)Pentru obţinerea avizului poliţiei, beneficiarul va depune cererea şi proiectul sistemului tehnic la unitatea de poliţie competentă.
(2)Cererea de solicitare a beneficiarului va cuprinde adresa obiectivului vizat, numărul de telefon/fax, obiectul de activitate, termenul de realizare şi societatea care execută lucrarea.
Art. 5
(1)Proiectul instalaţiei sistemului de alarmare în caz de efracţie se elaborează cu respectarea normativelor pentru instalaţiile de curenţi slabi şi a structurii-cadru prevăzute în prezentele norme tehnice, urmărindu-se ca din caracteristicile proiectării, instalării, funcţionării şi întreţinerii sistemelor de alarmă în caz de efracţie să rezulte aplicaţii cu sisteme care generează un număr minim de alarme false.
(2)Aplicaţiile cu sisteme de alarmare împotriva efracţiei se prevăd în funcţie de natura şi caracteristicile spaţiului în care se realizează instalarea şi de obligaţia de a fi conectate sau neconectate la un dispecerat de monitorizare, cu respectarea standardelor europene şi naţionale de profil ori a altor reglementări tehnice din statele membre ale Uniunii Europene, Turcia sau state membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb care oferă un nivel echivalent de siguranţă.
(3)Structura-cadru a proiectului tehnic este următoarea:
a)date generale, în care se precizează denumirea, titularul, obiectul de activitate şi adresa obiectivului, precum şi elaboratorul proiectului;
b)descrierea generală a lucrărilor, în care se menţionează amplasamentul obiectivului, subsistemele componente, amenajările şi elementele mecanofizice existente, sursele de alimentare cu energie electrică şi reţele de comunicaţii disponibile;
c)memorii tehnice pentru fiecare subsistem component, prin care se justifică modul în care soluţiile tehnice alese răspund cerinţelor cadrului legal, în concordanţă cu concluziile analizei de risc la securitate fizică;
d)caietele de sarcini pentru execuţia lucrărilor, procurarea materialelor şi echipamentelor, recepţii, teste, probe, verificări, puneri în funcţie şi exploatarea subsistemelor. Prin caietele de sarcini se descriu elementele tehnice şi calitative menţionate în piesele desenate, se prezintă informaţii, precizări şi prescripţii complementare planşelor, se detaliază caracteristicile şi calităţile materialelor folosite, se descriu lucrările care se execută, calitatea şi modul de realizare, se stabilesc responsabilităţi pentru calităţile materialelor şi ale lucrărilor, se prevăd măsurile şi responsabilităţile privind exploatarea şi buna funcţionare a sistemelor. Caietele de sarcini cuprind breviarele de calcul prin care se justifică dimensionarea echipamentelor şi a elementelor componente, nominalizează planşele aferente proiectului, descriu execuţia lucrărilor, stabilesc standardele europene sau naţionale de profil, normativele şi alte prescripţii care trebuie respectate la materiale şi execuţie, precum şi condiţiile de recepţie;
e)listele cu cantităţile de echipamente şi materiale, care cuprind denumirea, tipul, cantitatea, producătorul şi furnizorul;
f)tabelul de descriere a zonelor protejate, care va preciza elementul de detecţie alocat, indicativul alocat elementului, care trebuie să coincidă cu cel utilizat în planşele desenate, partiţia din care face parte, zona protejată şi modul de programare a zonei;
g)fişele tehnice ale echipamentelor din componenţa fiecărui subsistem;
h)piesele desenate, care cuprind:
1.planşa de încadrare în zonă, în care se nominalizează şi străzile adiacente;
2.planşe distincte pentru fiecare subsistem component, întocmite la o scară convenabilă, în care se figurează amplasarea fiecărui echipament şi element component, utilizând simboluri standardizate sau de firmă, traseele de cabluri aferente subsistemelor, precum şi tabloul de alimentare cu energie electrică.
Art. 6
(1)Proiectele se întocmesc cu respectarea următoarelor cerinţe:
a)un exemplar se predă beneficiarului pe bază de proces-verbal, iar un altul se păstrează la proiectant, în format scris ori electronic, în regim de confidenţialitate;
b)se atribuie un cod şi se numerotează filele, cu specificarea numărului total de file, în antetul sau subsolul cărora se vor trece codul proiectului, denumirea proiectantului şi expresia “document confidenţial”.
(2)Proiectantul ţine evidenţa proiectelor întocmite într-un registru anume destinat, iar accesul la acestea este permis numai personalului autorizat, cu atribuţii profesionale în legătură cu obiectivul în cauză.
Art. 7
Echipamentele componente utilizate în sistemele de securitate trebuie să fie fabricate conform standardelor europene prevăzute la art. 5 şi certificate de laboratoare acreditate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European.
Art. 8
Executarea instalaţiilor cu sisteme de alarmare împotriva efracţiei se face cu respectarea proiectelor avizate de poliţie.
Art. 9
(1)La punerea în funcţiune, instalatorul are obligaţia asigurării suportului tehnic şi a instruirii persoanelor desemnate de beneficiar pentru utilizarea corectă a sistemului, aspect materializat prin încheierea unui document.
(2)După punerea în funcţiune a subsistemului de televiziune cu circuit închis, beneficiarul are obligaţia păstrării software-ului necesar funcţionării pe toată durata de viaţă a echipamentului şi/sau perioada de arhivare a imaginilor.
Art. 10
(1)La finalizarea sistemului de alarmare împotriva efracţiei, firma executantă predă în mod obligatoriu beneficiarului utilizator următoarele documente:
a)proiectul şi avizul poliţiei;
b)instrucţiunile de utilizare a sistemului de alarmare;
c)software-ul necesar funcţionării fiecărui echipament instalat şi documentele care atestă instruirea personalului utilizator desemnat de beneficiar;
d)jurnalul de service al sistemului de alarmare împotriva efracţiei.
(2)În jurnalul de service al sistemului de alarmare împotriva efracţiei se consemnează toate persoanele care au participat la instalarea şi punerea în funcţiune a sistemului de alarmare împotriva efracţiei, iar ulterior evenimentele tehnice survenite în funcţionare, în ordine cronologică.
(3)Păstrarea jurnalului se face de către beneficiarul utilizator, la acesta având acces personalul abilitat al firmei licenţiate care asigură service-ul.
(4)Este obligatorie consemnarea în jurnalul de service a tuturor intervenţiilor tehnice în sistem, inclusiv de programare, menţionându-se data şi ora apariţiei defectului, data şi ora remedierii, componentele reparate ori înlocuite, persoanele care au executat lucrarea, avizul acestora, semnătura specialistului şi a beneficiarului.
(5)Reviziile tehnice periodice includ toate operaţiunile necesare pentru menţinerea în stare de funcţionare a subsistemelor tehnice instalate la parametrii proiectaţi, iar frecvenţa acestora se stabileşte de beneficiar, în funcţie de riscurile la adresa securităţii fizice şi a mediului ambient, însă cel puţin o revizie pe semestru.
Art. 11
Beneficiarii sistemelor de alarmare împotriva efracţiei au obligaţia individualizării codurilor de acces în sistem ale personalului utilizator şi a schimbării periodice a acestora.
Art. 12
(1)Personalul tehnic implicat în activitatea de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei înştiinţează beneficiarul despre eventualele vicii de funcţionare.
(2)Societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei cu obligaţii contractuale de asigurare a întreţinerii sau a garanţiei sistemelor trebuie să dispună de un serviciu tehnic adecvat pentru a remedia defecţiunile semnalate în cel mult 24 de ore de la primirea sesizării beneficiarului.
Art. 13
În situaţia în care sistemul necesită modificări ca urmare a reconfigurării sau a schimbării destinaţiei spaţiilor, în sensul diminuării numărului componentelor prevăzute în proiectul avizat iniţial, beneficiarul depune la unitatea de poliţie proiectul adaptat pentru eliberarea unui nou aviz.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 17 mai 2012
HOTĂRÂRE nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Ţinând cont de dispoziţiile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 5 şi 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică.
(2)Elaborarea analizei de risc la securitate fizică se face potrivit instrucţiunilor emise de ministrul administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3
Constituie contravenţie încălcarea prevederilor din normele metodologice, după cum urmează:
1.nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (2) din anexă;
2.încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) din anexă referitoare la efectuarea analizei de risc la securitate fizică;
3.neîndeplinirea de către conducătorii unităţilor a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) din anexă;
4.nedepunerea planului de pază la organele de poliţie competente, conform art. 5 alin. (3) din anexă;
5.nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din anexă;
6.încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din anexă privind adoptarea însemnelor, uniformelor, legitimaţiilor sau accesoriilor de echipament;
7.nerespectarea de către conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie a dispoziţiilor art. 31 din anexă;
8.nerespectarea obligaţiei de înfiinţare a registrului special de evidenţă a contractelor de prestări de servicii, conform art. 32 din anexa;
9.neconsemnarea în registrul special de evidenţă a contractelor de prestări de servicii, conform art. 32 din anexă;
10.neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a pregătirii continue prevăzute la art. 44 alin. (4) din anexă;
11.nerespectarea de către personalul de pază şi gardă de corp a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din anexă;
12.nerespectarea de către personalul de pază şi gardă de corp a obligaţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3) din anexă;
13.nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) şi art. 53 alin. (2) din anexă;
14.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. a) din anexă;
15.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din anexă;
16.nerespectarea dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c) şi art. 57 alin. (3) din anexă;
17.neluarea măsurilor prevăzute la art. 66 alin. (3) din anexă;
18.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (3) şi art. 85 alin. (1) din anexă;
19.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (2) din anexă;
20.nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 67 alin. (4) din anexă;
21.nerespectarea dispoziţiilor referitoare la proiectarea şi modificarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei prevăzute la art. 70 din anexă;
22.nerespectarea de către persoana care a încetat raporturile de muncă cu o societate specializată în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din anexă;
23.nerespectarea de către societăţile specializate în sisteme de alarmare a obligaţiilor prevăzute la art. 86 din anexă;
24.nerespectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) din anexă;
25.nerespectarea dispoziţiilor art. 92 din anexă referitoare la preluarea semnalelor de la sistemele conectate;
26.neluarea măsurilor prevăzute la art. 94 din anexă;
27.nerespectarea obligaţiei privind asigurarea timpilor de intervenţie, conform art. 97 din anexă;
28.nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (4) din anexă.
Art. 4
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 3 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 100 lei la 300 lei, cele prevăzute la pct. 11, 12 şi 19;
b)cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la pct. 1, 5, 7, 8, 9, 10, 18, 21, 22, 23, 26, 27 şi 28;
c)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 2, 3, 4, 6, 13, 16, 17, 20, 24 şi 25;
d)cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, cele prevăzute la pct. 15;
e)cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, cele prevăzute la pct. 14.
(2)Sancţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate şi persoanei juridice, după caz.
Art. 5
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către poliţişti, jandarmi, precum şi de către primari sau împuterniciţi ai acestora, conform competenţelor care le revin potrivit legii.
Art. 6
(1)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 4, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
(2)Contravenţiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7
(1)În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcţionare a unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a societăţilor specializate de pază şi protecţie şi a celor care desfăşoară activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, licenţiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înfiinţate până la aceeaşi dată, trebuie să fie potrivit cerinţelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
(2)Licenţele de funcţionare, avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie/societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei, atestatele profesionale prevăzute la art. 41 din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizele pentru proiectele sistemelor de alarmare, acordate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
Art. 8
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 2 alin. (2), care intră în vigoare la data publicării.
(2)Instrucţiunile privind elaborarea analizei de risc la securitate fizică se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a art. 2 alin. (2).
(3)La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice şi a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.
MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Gabriel Berca p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi
|
ANEXĂ:
NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 17 mai 2012
NORME METODOLOGICE din 11 aprilie 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Paza obiectivelor, bunurilor, şi valorilor şi protecţia persoanelor prin forţe şi mijloace civile se realizează cu sprijinul şi sub coordonarea, îndrumarea şi controlul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al unităţilor subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(2)Paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor prin forţe şi mijloace militare se realizează cu sprijinul şi sub coordonarea, îndrumarea şi controlul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al unităţilor subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(3)Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică activităţilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor, precum şi a transporturilor cu caracter special aparţinând structurilor şi instituţiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care se asigură în conformitate cu reglementările stabilite în cadrul acestora.
Art. 2
(1)În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege, unităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, denumite în continuare unităţi indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deţinere a bunurilor ori valorilor, trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale.
(2)Cerinţele minimale de securitate, pe zone funcţionale şi categorii de unităţi, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(3)Adoptarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată de unitate, prin structuri de specialitate sau prin experţi abilitaţi, care deţin competenţe profesionale dobândite pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică.
(4)Până la adoptarea standardului ocupaţional pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică, analizele de risc pot fi elaborate de specialişti cu o vechime în domeniul evaluării riscului la securitatea fizică mai mare de 5 ani.
(5)Analiza de risc la securitate fizică trebuie să asigure identificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor, determinarea nivelului de expunere la producerea unor incidente de securitate fizică şi să indice măsurile de protecţie necesare obiectivului analizat.
Art. 3
(1)Pentru unităţile care îşi desfăşoară activitatea printr-o reţea formată din subunităţi sau puncte de lucru distribuite teritorial, responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga reţea revine conducerii unităţii centrale.
(2)Organizarea în comun a pazei se poate efectua, cu avizul poliţiei, în situaţiile în care unităţile funcţionează în acelaşi imobil, perimetru sau spaţiu alăturat, caz în care obligaţia asigurării măsurilor de securitate revine conducătorilor unităţilor care deţin cota de proprietate ori folosinţă majoritară sau administratorului obiectivului, cu consultarea celorlalţi deţinători.
(3)Pentru asigurarea pazei, ordinii şi siguranţei localurilor publice, hotelurilor, motelurilor, campingurilor, cluburilor, pensiunilor, discotecilor şi altor locuri de distracţie sau de agrement, administratorii acestora au obligaţia de a folosi personal de pază calificat şi atestat, potrivit legii.
Art. 4
(1)Conducătorii unităţilor care operează cu numerar au obligaţia implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecţiei personalului şi a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului şi descurajării săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului, precum şi în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor.
(2)La obiectivele cu program permanent în care pe timpul nopţii îşi desfăşoară activitatea mai puţin de 3 angajaţi, conducătorii unităţilor au obligaţia executării şi folosirii unui ghişeu special amenajat care să asigure protecţia la atacuri manuale asupra casierului.
(3)În situaţia unităţilor la care activitatea de procesare, depozitare şi transport de valori este externalizată, obligaţia pentru adoptarea acestor măsuri de securitate revine prestatorului licenţiat al acestor servicii.
Art. 5
(1)Planul de pază este documentul în baza căruia se organizează paza şi se întocmeşte cu respectarea prevederilor art. 5 din Lege.
(2)În situaţii excepţionale, pentru asigurarea provizorie a protecţiei unităţii, pe o perioadă de maximum 7 zile pot fi instituite măsuri de pază care nu necesită întocmirea planului de pază şi avizarea acestuia.
(3)Planul de pază se depune la structura de poliţie organizată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află obiectivul, denumită în continuare unitate de poliţie competentă teritorial, cu cel puţin 24 de ore înainte de instituirea pazei potrivit contractului de prestări de servicii ori deciziei conducerii, în cazul pazei proprii.
(4)Actualizarea planului de pază se face numai în situaţia modificării suprafeţei, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului, prin intermediul unor acte adiţionale.
Art. 6
În situaţia în care măsurile de securitate a obiectivului, adoptate de conducerea unităţii ca rezultat al analizei de risc la securitatea fizică, prevăd utilizarea numai a mijloacelor mecanofizice şi a sistemelor tehnice de alarmare, monitorizare şi intervenţie, fără a se institui pază cu personal uman, nu se întocmeşte plan de pază.
Art. 7
În cazul în care are loc schimbarea furnizorului serviciilor de pază sau al serviciilor de monitorizare şi intervenţie, fostul furnizor este obligat, la solicitarea scrisă a beneficiarului, să asigure prestarea serviciilor, contra cost, conform prevederilor contractuale, până ce noul furnizor va realiza instituirea serviciului de pază sau conectarea în întregime a sistemelor tehnice de alarmare ale unităţii, dar nu mai mult de 30 de zile de la data comunicării deciziei de reziliere a contractului.
Art. 8
(1)Unitatea de poliţie competentă teritorial analizează planul de pază şi acordă avizul de specialitate în cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
(2)Avizul de specialitate se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)planul de pază conţine toate datele şi informaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Lege;
b)beneficiarul face dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra obiectivului ce urmează a fi asigurat cu pază;
c)există un contract de prestări de servicii încheiat cu respectarea prevederilor legale şi în termen de valabilitate cu o societate specializată de pază şi protecţie ce deţine licenţă de funcţionare valabilă, în cazul în care paza se efectuează prin astfel de societăţi;
d)analiza de risc la securitatea fizică a fost efectuată potrivit prezentelor norme metodologice.
(3)În situaţia existenţei unui litigiu privind dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra obiectivului se acordă aviz de specialitate pentru planul de pază depus de beneficiarul care face dovada înscrierii acestor drepturi în registrul de carte funciară şi prezintă documente care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă. În aceste cazuri, regulile privind accesul în obiectiv se stabilesc de părţile în litigiu, până la soluţionarea acestuia.
(4)Avizul poliţiei pentru planul de pază se retrage când nu mai sunt îndeplinite cumulativ condiţiile care au stat la baza acordării, caz în care beneficiarul şi prestatorul aplică măsurile de restabilire a situaţiei legale.
Art. 9
(1)Planurile de pază a căilor ferate, pădurilor, terenurilor forestiere, fondurilor de vânătoare şi de pescuit, conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, sistemelor de irigaţii şi a reţelelor telefonice şi de transport al energiei electrice se adaptează caracteristicilor funcţionale ale acestora.
(2)Planurile de pază destinate unor obiective care depăşesc limitele unei unităţi administrativ-teritoriale se avizează în comun de unităţile de poliţie competente teritorial, cererea fiind depusă la unitatea pe raza căreia se află suprafaţa cea mai mare a obiectivului.
Art. 10
(1)Documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază prin forţe şi mijloace civile şi modelele acestora sunt cuprinse în anexa nr. 2.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se înregistrează la prestator şi se vizează spre neschimbare de beneficiar, iar după completare prestatorul asigură păstrarea acestora pe o durată de minimum 2 ani. În cazul instituirii pazei proprii, documentele se înregistrează şi se păstrează de către unitate.
(3)Controlul modului în care sunt consemnate activităţile desfăşurate în documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază revine şefului de obiectiv, în cazul efectuării pazei prin societăţi specializate de pază şi protecţie, sau şefului formaţiunii, pentru paza proprie.
CAPITOLUL II
Formele de pază
SECŢIUNEA 1
Paza cu efective de jandarmi
Art. 11
(1)Achiziţia şi instalarea sistemelor electronice de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor a căror pază şi protecţie se execută cu efective de jandarmi se realizează de către beneficiar, potrivit legii.
(2)Sistemele electronice de securitate ale obiectivelor păzite cu efective de jandarmi se conectează la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei Române.
Art. 12
(1)Paza, protecţia şi intervenţia cu efective de jandarmi se organizează şi se efectuează potrivit planului de pază şi protecţie, întocmit de către conducătorii unităţilor beneficiare împreună cu unitatea de jandarmi care asigură efectivele pentru pază şi protecţie, după efectuarea analizei de risc de către o comisie numită de comandantul/şeful unităţii de jandarmi.
(2)Comisia prevăzută la alin. (1) este formată din ofiţeri specialişti, cu atribuţii în domeniu, din cadrul unităţii care are în administrare obiectivele, bunurile şi valorile sau asigură efectivele destinate pazei şi protecţiei, şi comandanţii/şefii structurilor de pază şi protecţie; la lucrările comisiei participă şi reprezentanţii beneficiarului, cu respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei informaţiilor clasificate.
Art. 13
(1)Formele, modalităţile şi procedeele de pază şi protecţie se stabilesc de către comandantul/şeful unităţii, de comun acord cu conducătorul unităţii beneficiare, în funcţie de executarea recunoaşterii şi a analizei de risc executate la obiectiv.
(2)Intervenţia cu efective de jandarmi se execută la obiectivele din competenţă, conform planului de intervenţie şi cooperare întocmit de către unitatea de jandarmi competentă teritorial.
(3)Dispozitivele de protecţie fizică la obiectivele cu activităţi nucleare se stabilesc în conformitate cu normele metodologice prevăzute de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(4)În cazul unităţilor în care paza, protecţia şi intervenţia cu efective de jandarmi se asigură în comun cu societăţi specializate de pază şi protecţie sau servicii publice specializate, întocmirea planului de pază şi protecţie se face de către conducătorii unităţilor beneficiare împreună cu unitatea de jandarmi şi şefii acestor efective.
(5)În situaţia în care o instituţie funcţionează în mai multe imobile, paza şi protecţia cu efective de jandarmi se asigură la sediul social al acesteia, iar la celelalte sedii, numai dacă sunt nominalizate într-un act normativ similar celui care a determinat instituirea pazei.
Art. 14
(1)Controlul efectivelor care asigură paza, protecţia şi intervenţia la obiectivele a căror pază este asigurată cu jandarmi revine Jandarmeriei Române.
(2)Controlul efectivelor care asigură paza şi protecţia obiectivelor cu activităţi nucleare, în sistem integrat de pază şi protecţie unic condus de forţele de jandarmi, se execută trimestrial de către Jandarmeria Română şi personalul desemnat de beneficiar, conform unui plan comun de control.
Art. 15
La încheierea contractelor de prestări de servicii cu unităţile Jandarmeriei Române pentru paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special, beneficiarii serviciilor de pază şi protecţie prevăzuţi la art. 6 alin. (1) din Lege au obligaţia de a prezenta documentele solicitate de către unitatea de jandarmi necesare instituirii pazei.
Art. 16
(1)Personalul beneficiarului care însoţeşte transportul de bunuri şi valori asigurat prin efective de jandarmi, inclusiv conducătorul auto, se include în compunerea echipajului şi se subordonează şefului echipajului.
(2)Transporturile de materii explozive, radioactive sau nucleare pot staţiona numai în afara localităţilor, în parcări ori în alte locuri special amenajate, cu înştiinţarea prealabilă a unităţii de jandarmi şi a unităţii competente teritorial a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
SECŢIUNEA 2
Paza cu personal din poliţia locală sau din serviciile publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean
Art. 17
(1)Paza bunurilor şi a valorilor deţinute de autorităţile sau instituţiile publice locale ori judeţene se poate asigura şi cu personal contractual angajat al poliţiei locale sau al direcţiilor şi serviciilor judeţene de pază, cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, calificarea şi atestarea acestor categorii de personal, precum şi la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ori la instituirea documentelor specifice.
(2)Controlul respectării prevederilor legale în acest domeniu de activitate se realizează de către primar, reprezentanţii acestuia sau de conducerea poliţiei locale ori, după caz, de către conducerea serviciilor publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean.
(3)Poliţia locală sau serviciile publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean asigură servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor ori a transporturilor de valori la obiectivele, bunurile şi valorile stabilite prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliului judeţean.
Art. 18
Conducerea unităţii beneficiare a serviciilor de pază prin intermediul poliţiei locale sau serviciilor publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean are obligaţia de a notifica unitatea de poliţie competentă teritorial cu privire la instituirea sau renunţarea la această formă de pază.
SECŢIUNEA 3
Paza proprie
Art. 19
Paza proprie a obiectivelor, bunurilor sau valorilor aflate în patrimoniul unităţilor se organizează şi se execută cu personal de pază calificat şi atestat potrivit legii, aflat în raporturi de muncă sau de serviciu cu respectiva unitate.
Art. 20
(1)Angajatorul are obligaţia de a echipa personalul de pază cu uniformă, echipament de protecţie, însemne distinctive şi ecuson de identificare, precum şi de a asigura portul acestora în timpul executării serviciului.
(2)Personalul de pază are obligaţia ca pe timpul executării serviciului să poarte uniforma de serviciu, echipamentul de protecţie, însemnele distinctive şi ecusonul de identificare.
(3)Descrierea uniformei de serviciu, echipamentului de protecţie, însemnelor distinctive şi a ecusonului de identificare constituie anexă la planul de pază.
(4)Uniforma de serviciu, echipamentul de protecţie şi însemnele distinctive se stabilesc de fiecare conducător de unitate, cu respectarea prevederilor prevăzute în anexa nr. 3.
(5)Nu se pot adopta însemne, uniforme, legitimaţii, accesorii de echipament sau denumiri similare ori asemănătoare cu cele ale autorităţilor publice ale organismelor internaţionale la care România este parte.
SECŢIUNEA 4
Paza în mediul rural
Art. 21
(1)Prin paza în mediul rural se asigură paza bunurilor aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrative, precum şi a celor aparţinând cetăţenilor acesteia.
(2)Serviciu] de pază se realizează prin instituirea unor posturi fixe şi/sau patrule mobile pe raza administrativ-teritorială a comunei, cu personal de pază propriu al primăriei, calificat şi atestat, cu personal al poliţiei locale sau agenţi din cadrul societăţilor specializate de pază şi protecţie.
Art. 22
(1)Planul de pază al comunei cuprinde următoarele capitole: teritoriul, populaţia, căile de acces, obiectivele de interes local, instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de alarmare ale acestora, echipamentele de supraveghere video a căilor de acces, dispozitivul de pază prevăzut, echipamente de supraveghere video, consemnul general şi particular, dotarea cu uniformă, însemne distinctive, mijloace de comunicaţii şi autoapărare. Acesta se întocmeşte anterior instituirii formei de pază şi se actualizează în funcţie de modificările survenite.
(2)Prin dispozitivul de pază se stabileşte numărul de posturi fixe şi itinerarele de patrulare, perioada în care acestea funcţionează şi efectivele necesare.
(3)În situaţia în care paza se asigură cu personal al poliţiei locale, planul de pază se întocmeşte de către şeful acestei structuri, cu sprijinul de specialitate al unităţii de poliţie competente teritorial, şi se aprobă de primar.
(4)Pentru executarea şi evidenţierea serviciului de pază în mediul rural se instituie şi se utilizează documentele specifice prevăzute în anexa nr. 2.
SECŢIUNEA 5
Paza şi protecţia prin societăţi specializate de pază şi protecţie
Art. 23
Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale care au înscris ca obiect principal de activitate codul CAEN 8010, un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi care au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenţei acordate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
Art. 24
În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei societăţi specializate de pază şi protecţie se înţelege administratorul societăţii comerciale, preşedintele consiliului de administraţie sau directorul general ori executiv cu atribuţii în coordonarea operativă a personalului de pază.
Art. 25
(1)În vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de pază şi protecţie, reprezentantul legal al societăţii trebuie să depună la inspectoratul de poliţie judeţean competent sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe bază de opis, următoarele documente:
a)cererea de acordare a licenţei de funcţionare, datată şi înregistrată la societate;
b)regulamentul de organizare şi funcţionare, întocmit cu respectarea modelului pus la dispoziţie de Inspectoratul General al Poliţiei Române, adaptat specificului societăţii;
c)lista prevăzută la art. 20 alin. (3) lit. b) din Lege;
d)copie certificată de pe dovada eliberată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, referitoare la înregistrarea denumirii societăţii şi a însemnelor distinctive;
e)copie certificată de pe notificarea prin care se încunoştinţează consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti despre faptul că societatea are sediul social în zona de responsabilitate a acestora;
f)certificatul de înregistrare şi certificatul constatator, eliberate de oficiul registrului comerţului cu toate menţiunile înscrise şi/referitoare la situaţia societăţii comerciale;
g)documente privind dovada existenţei sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat;
h)copii certificate de pe atestatele profesionale pentru persoanele care urmează să execute activităţi de pază şi protecţie, în situaţia în care societatea are angajate astfel de persoane;
i)documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din Lege de către conducătorul societăţii;
j)dovada achitării taxei pentru obţinerea licenţei de funcţionare prevăzute la art. 20 alin. (3) lit. e) din Lege.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. i), necesare acordării avizului prevăzut la art. 20 alin. (9) din Lege, sunt următoarele:
a)copii certificate de pe actul de identitate sau alte documente ce fac dovada cetăţeniei şi a vârstei;
b)certificatul de cazier judiciar în termen de valabilitate;
c)curriculum vitae elaborat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
d)copie a certificatului de competenţe pentru ocupaţia “manager de securitate” sau a diplomei de licenţă – profilul ştiinţe juridice.
(3)Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2), depuse în copie certificată, se prezintă însoţite de documentele originale, care după confruntare se restituie reprezentantului legal.
(4)Persoanele juridice străine care solicită obţinerea licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de pază şi protecţie trebuie să depună documente similare celor prevăzute la alin. (1)-(3), traduse şi legalizate.
Art. 26
(1)După depunerea tuturor documentelor prevăzute la art. 25, unitatea de poliţie competentă verifică existenţa avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, îndeplinirea condiţiilor referitoare la buna conduită cetăţenească a conducătorului societăţii, existenţa sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi întocmeşte un raport cu propuneri corespunzătoare, pe care îl înaintează, împreună cu întreaga documentaţie, Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(2)Avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii se eliberează la cererea inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cursul procedurii de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a licenţei. Neacordarea avizului de către Serviciul Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentată pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
(3)În vederea verificării îndeplinirii condiţiei referitoare la buna conduită cetăţenească, organele de poliţie competente efectuează investigaţii şi verificări la domiciliu sau reşedinţă, locurile de muncă anterioare, precum şi în evidenţele poliţiei sau ale altor instituţii. Prin buna conduită cetăţenească se înţelege comportamentul conform normelor de convieţuire socială, care nu aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege şi care nu lezează drepturile şi interesele celorlalţi membri ai comunităţii cu care un anumit individ interacţionează la un moment dat.
Art. 27
(1)Avizul prevăzut la art. 20 alin. (9) din Lege se acordă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de Lege, numai împreună cu licenţa de funcţionare prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege sau ulterior obţinerii acesteia. Avizul îşi încetează valabilitatea în momentul pierderii calităţii de conducător al societăţii specializate de pază şi protecţie sau neîndeplinirii oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza acordării acestuia.
(2)Licenţa prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege se acordă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de Lege, are valabilitate de 3 ani de la data emiterii şi poate fi reînnoită la fiecare 3 ani, numai în intervalul de valabilitate.
(3)Societăţile comerciale care au deţinut licenţă şi nu au obţinut reînnoirea acesteia pot solicita eliberarea unei noi licenţe urmând procedura de licenţiere iniţială, făcând dovada că nu mai activează în domeniu şi că îndeplinesc condiţiile de licenţiere.
(4)După eliberarea licenţei de funcţionare, Inspectoratul General al Poliţiei Române înscrie datele de identificare şi contact ale societăţii comerciale în evidenţa informatizată constituită potrivit art. 62 alin. (7) din Lege, denumită în continuare Registrul naţional al societăţilor licenţiate, accesibil publicului pe pagina web a Poliţiei Române.
Art. 28
(1)Reînnoirea licenţelor de funcţionare a societăţilor specializate de pază şi protecţie se solicită cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.
(2)În vederea reînnoirii licenţei de funcţionare, reprezentantul legal al societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia depunerii în termenul prevăzut de alin. (1) la inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia îşi are sediul social a următoarelor documente:
c)certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului cu situaţia la zi a societăţii comerciale, în formă extinsă;
d)certificatul de cazier judiciar al conducătorului societăţii, aflat în termen de valabilitate;
e)certificatul de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci eliberat societăţii pentru clasele corespondente activităţilor licenţiate, aflat în perioada de valabilitate;
f)declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele în derulare, personalul angajat şi atestat şi dotarea tehnico-materială a societăţii, conform modelului postat pe site-ul poliţiei.
Art. 29
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă reînnoirea licenţei dacă societatea îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)are ca obiect principal de activitate pază şi protecţie şi se află în funcţiune;
b)funcţionează la sediile declarate şi înregistrate;
c)conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie este avizat şi îndeplineşte în continuare condiţiile prevăzute în art. 20 alin. (10) din Lege;
d)deţine mijloacele tehnico-materiale în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost licenţiată;
e)personalul de pază angajat este calificat şi atestat profesional, cu excepţia celui angajat în condiţiile art. 41 alin. (2);
f)este respectat termenul de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei;
g)se menţine avizul Serviciului Român de Informaţii;
h)conducătorul societăţii a pus la dispoziţia organelor de poliţie competente documentele, datele şi informaţiile solicitate de acestea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Lege sau de prezentele norme metodologice;
i)personalul de pază nu a fost implicat în fapte repetate de furt din unităţile asigurate cu pază de către societatea specializată de pază şi protecţie. Reprezintă fapte repetate săvârşirea a cel puţin două infracţiuni de furt cu complicitatea personalului de pază.
Art. 30
Societăţile specializate de pază şi protecţie pot presta serviciile licenţiate dacă conducătorul societăţii deţine avizul poliţiei, iar personalul folosit este calificat şi atestat profesional pentru activităţile respective.
Art. 31
(1)Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a asigura desfăşurarea activităţii societăţilor specializate de pază şi protecţie în sediile principale sau secundare, înregistrate la oficiul registrului comerţului şi notificate organelor de poliţie competente teritorial.
(2)Conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia de a comunica în termen de 15 zile inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia/căreia aceasta îşi are sediul social, orice modificare privind schimbarea adresei sediilor principale sau secundare, a datelor de contact sau a altor date legate de organizarea şi funcţionarea societăţii.
(3)Semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, conducerea societăţii are obligaţia să informeze, în scris, inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti despre activităţile desfăşurate, conform modelului publicat pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pentru punctele de lucru, informarea se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia s-au desfăşurat activităţile respective.
Art. 32
Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a înfiinţa un registru special, după modelul prevăzut în anexa nr. 2j), în care consemnează în ordine cronologică contractele de prestări de servicii, în termen de 5 zile de la data încheierii acestora.
Art. 33
(1)Pentru verificarea modului de efectuare a serviciului de către personalul de pază, conducătorul societăţii trebuie să asigure controlul acestora prin personal anume desemnat.
(2)Paza obiectivului asigurat cu un dispozitiv format din mai mult de 5 posturi de pază este coordonată de către un şef de tură pe schimb, care efectuează instruirea şi repartizarea în posturi a personalului de pază, preluând atribuţiile unui post de pază în caz de nevoie.
(3)Pentru fiecare obiectiv asigurat cu pază şi protecţie printr-o societate specializată, conducătorul societăţii specializate trebuie să desemneze un şef de obiectiv care să asigure relaţionarea permanentă cu beneficiarul serviciilor de pază şi să dispună măsuri de eficientizare a serviciului prestat, precum şi controlul personalului din subordine.
(4)Verificarea modului de efectuare a serviciului de pază se realizează zilnic, cel puţin o dată pe schimb, de către personalul cu atribuţii de control anume desemnat, consemnându-se despre aceasta în registrul de control.
(5)Şeful de tură sau de obiectiv, după caz, execută instruirea agenţilor de pază cu prevederile consemnelor generale şi particulare şi răspunde de modul de executare a serviciului de către aceştia.
Art. 34
(1)În vederea evidenţierii executării serviciului de pază, conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie are obligaţia de a asigura documentele necesare specifice prevăzute în anexa nr. 2, iar şeful de obiectiv, de a verifica completarea corespunzătoare a acestora.
(2)Toate evenimentele produse în obiectivele asigurate de societatea specializată de pază şi protecţie se înregistrează şi se analizează lunar de conducerea societăţii.
Art. 35
(1)Planul de protecţie reprezintă documentul operativ, avizat de poliţie, în baza căruia se desfăşoară activităţile specifice de gardă de corp.
(2)Planul de protecţie se întocmeşte de conducerea societăţii specializate de pază şi protecţie cu consultarea beneficiarului şi se depune, spre avizare, la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia are domiciliul sau reşedinţa persoana căreia i se asigură protecţie, cu 5 zile înainte de începerea activităţii contractate.
(3)Prin planul de protecţie se stabilesc în principal datele de identificare ale persoanei căreia i se asigură protecţia, date privind ameninţările posibile şi necesitatea protecţiei, dispozitivul de protecţie, limitele traseelor de deplasare, mijloacele de transport folosite, personalul abilitat care execută activităţile de protecţie, consemnul general şi particular al personalului gardă de corp, modul de acţiune în diferite situaţii, legătura şi cooperarea cu autorităţile cu atribuţii în domeniu.
Art. 36
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată şi se sancţionează nerespectarea prevederilor art. 24, 40, art. 411 alin. (2) şi art. 42 din Lege se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială se află sediul social al societăţii specializate de pază şi protecţie.
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa sancţiunilor contravenţionale care atrag suspendarea, pe o perioadă de la o lună la 3 luni, a dreptului societăţii sancţionate de a încheia noi contracte şi de a angaja personal şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de suspendare prevăzute de lege.
(3)Suspendarea dreptului de a încheia noi contracte şi de a angaja personal pentru executarea acestora se dispune prin dispoziţie a şefului inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe raza căruia/căreia persoana juridică îşi are sediul social, pe baza unui referat motivat în care sunt menţionate faptele constatate şi prevederile legale încălcate, precum şi durata de suspendare propusă, în funcţie de gravitatea faptelor comise.
(4)După dispunerea măsurii, aceasta se comunică societăţii în cauză, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciului Român de Informaţii şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, precizându-se în mod clar durata suspendării, data de la care intervine măsura, precum şi obligaţiile ce revin conducătorului societăţii în această perioadă.
(5)Măsura suspendării se publică pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 37
(1)Anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie, în cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Lege sau ca urmare a retragerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată.
(2)Inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, sesizat/sesizată de săvârşirea uneia dintre faptele care atrag anularea licenţei, în termen de 15 zile de la sesizare, efectuează cercetări şi stabileşte împrejurările comiterii faptei.
(3)Actul de constatare a situaţiei care atrage anularea licenţei, documentele care au stat la baza constatării, originalul licenţei de funcţionare şi raportul unităţii de poliţie privind propunerea de anulare a licenţei se înaintează Inspectoratului General al Poliţiei Române, care se pronunţă în termen de 10 zile de la data sesizării.
(4)În cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. c) şi d) din Lege, anularea licenţei se dispune după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare a făptuitorului.
(5)Măsura anulării licenţei se comunică societăţii specializate de pază şi protecţie în cauză, inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care a făcut propunerea, Serviciului Român de Informaţii, precum şi oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea, pentru înscrierea menţiunii.
(6)Măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie, potrivit legii, de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti societatea specializată de pază şi protecţie beneficiază de toate drepturile privind încheierea de contracte de servicii şi angajarea de personal.
(7)Măsura anulării licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie se publică pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 38
(1)La cererea conducătorului societăţii specializate, precum şi în situaţia în care licenţa nu este reînnoită, Inspectoratul General al Poliţiei Române actualizează în mod corespunzător informaţiile din Registrul naţional al societăţilor licenţiate.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) se depune la inspectoratul de poliţie judeţean, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia societatea specializată de pază şi protecţie îşi are sediul social sau la Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu originalul licenţei.
Art. 39
În situaţia pierderii, distrugerii sau furtului licenţei de funcţionare, organele de poliţie eliberează, la cerere, un duplicat al acesteia.
Art. 40
Modelul licenţei de funcţionare este prevăzut în anexa nr. 4.
CAPITOLUL III
Selecţia, atestarea, angajarea, pregătirea şi dotarea personalului de pază şi gardă de corp
SECŢIUNEA 1
Selecţia, atestarea şi angajarea personalului de pază şi gardă de corp
Art. 41
(1)Conducătorii unităţilor şi conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie au obligaţia încadrării personalului cu atribuţii de pază sau gardă de corp doar din rândul persoanelor care îndeplinesc condiţiile privind pregătirea profesională şi atestarea, prevăzute la art. 41 alin. (1) din Lege, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 40 alin. (3) din Lege.
(2)În vederea angajării în condiţiile prevăzute la art. 40 alin. (3) din Lege, persoanele care îndeplinesc condiţiile legale dau o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că nu au mai fost angajate ca personal de pază sau gardă de corp.
(3)Pentru obţinerea avizului Serviciului Român de Informaţii, unităţile prevăzute la art. 40 alin. (2) din Lege înaintează acestei instituţii adresa de solicitare a avizului însoţită de copia certificată a documentelor de identitate pentru fiecare persoană angajată în vederea executării serviciului de pază. Neacordarea avizului de către Serviciul Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentată pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
Art. 42
Verificarea cunoaşterii limbii române de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se face de către angajator pe baza unui interviu şi a unei probe scrise.
Art. 43
Certificatul de competenţe profesionale prevăzut la art. 41 alin. (5) din Lege se obţine la cerere şi este eliberat de centrele de evaluare a competenţelor profesionale autorizate conform legii şi cuprinde întreaga arie ocupaţională.
Art. 44
(1)Ocupaţia de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi gardă de corp este “agent de securitate” şi se dobândeşte prin absolvirea cursului de calificare de bază “agent de securitate” şi promovarea examenului în acest sens.
(2)Poliţiştii care fac parte din comisiile de examinare constituite potrivit dispoziţiilor art. 411 din Lege sunt selectaţi din rândul celor cu experienţă de minimum 2 ani în domeniul sistemelor de securitate.
(3)Tematica programelor de formare profesională de bază şi perfecţionare este prevăzută în anexa nr. 5.
(4)Pentru a îmbunătăţi cunoştinţele acumulate anterior, angajatorii sunt obligaţi să asigure pregătirea continuă a personalului de execuţie până la şeful de tură inclusiv, în limita a cel puţin 20 de ore anual, prin furnizori de formare profesională autorizaţi, în baza tematicii-cadru stabilite anual de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări. Răspunderea pentru desfăşurarea pregătirii continue revine conducătorului societăţii sau, după caz, responsabilului cu pregătirea din cadrul societăţii.
(5)Personalul de pază care a absolvit până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice cursul de calificare pentru ocupaţia de agent pază şi ordine – cod nomenclator 5169.1.1 este asimilat absolvenţilor cursului de calificare profesională de bază.
Art. 45
Pentru ocupaţiile agent control acces, agent de securitate incinte, agent gardă de corp, agent de intervenţie pază şi ordine şi agent transport valori se organizează cursuri de specializare, la care pot participa doar absolvenţii cursului de calificare de bază.
Art. 46
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată contravenţia prevăzută la art. 60 lit. e) din Lege, pentru încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor şi atribuţiilor prevăzute la art. 48-50 din Lege, se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată.
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa sancţiunilor contravenţionale care impun retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de retragere a atestatului prevăzute de lege.
(3)Retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune de către conducerea inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată, după caz, pe baza:
a)actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;
b)procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale neatacat cu plângere în termenul legal sau, după caz, a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal;
c)documentelor ce atestă pierderea aptitudinilor fizice sau de declarare a iresponsabilităţii.
(4)Măsura retragerii atestatului se înscrie în baza de date informatizată şi este comunicată în termen de 10 zile unităţii angajatoare, persoanei în cauză şi emitentului atestatului.
Art. 47
Certificatul de absolvire pentru ocupaţia “manager de securitate” se eliberează de către furnizorii de formare profesională autorizaţi potrivit legii, după absolvirea cursurilor de specializare organizate pe baza unei tematici-cadru stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Art. 48
În situaţia pierderii, distrugerii sau furtului atestatului, organele de poliţie eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia.
Art. 49
Modelul atestatului profesional este prevăzut în anexa nr. 6A.
SECŢIUNEA 2
Dotarea şi folosirea însemnelor şi a mijloacelor de apărare
Art. 50
(1)Angajatorii au obligaţia dotării personalului de pază şi gardă de corp cu ecusoane de identificare, potrivit art. 43 din Lege.
(2)Cu excepţia situaţiei în care personalul de pază şi gardă de corp nu deţine atestat profesional, fiind angajat în condiţiile art. 41 alin. (2), în ecusonul de identificare se menţionează seria şi numărul atestatului profesional.
(3)Ecusonul se poartă în partea stângă superioară a uniformei, la vedere, asigurând vizibilitatea datelor de identificare.
(4)Modelul ecusonului de identificare este prevăzut în anexa nr. 6B.
Art. 51
Mijloacele din dotare pot fi folosite, în condiţiile legii, în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, precum şi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, a avutului public şi privat şi oprirea acţiunilor violente ale elementelor turbulente.
Art. 52
(1)Personalul de pază şi gardă de corp, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi dotat cu arme de foc, în condiţiile legii, bastoane din cauciuc sau tip tomfe, spray iritant-lacrimogen, dispozitive cu electroşocuri omologate şi certificate de instituţii abilitate, precum şi mijloace de comunicaţii.
(2)Pentru asigurarea pazei şi securităţii obiectivelor păzite, personalul de pază poate fi dotat cu animale de serviciu, respectiv cai şi câini, special dresaţi şi antrenaţi, conform prevederilor planului de pază şi/sau regulamentului de organizare şi funcţionare al societăţii specializate de pază şi protecţie.
(3)Este interzisă dotarea personalului de pază sau gardă de corp ori folosirea de către acesta a cagulelor, măştilor pentru acoperirea feţei sau a cătuşelor metalice.
(4)Sunt interzise montarea sau folosirea de mijloace de semnalizare luminoasă ori acustică, precum şi inscripţionarea, contrar prevederilor legale, a autovehiculelor utilizate de personalul societăţilor specializate de pază şi protecţie.
Art. 53
(1)Bastoanele din cauciuc sau tip tomfe pot fi folosite atunci când procedeele de luptă corp la corp nu au dat rezultatele scontate ori mijloacele de atac ale agresorilor nu pot fi anihilate în alt mod.
(2)Sunt interzise dotarea personalului de pază şi gardă de corp, precum şi folosirea de către acesta a bastoanelor confecţionate din alte materiale decât cauciucul.
Art. 54
Pentru împiedicarea şi oprirea acţiunii persoanelor agresive care atacă personalul de pază şi gardă de corp sau alte persoane pot fi folosite spray-urile lacrimogene de mică capacitate, de maximum 100 ml.
CAPITOLUL IV
Paza transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi a transporturilor cu caracter special
Art. 55
(1)Transportul bunurilor şi valorilor, constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, bijuterii, metale şi pietre preţioase, se efectuează cu mijloace de transport anume destinate.
(2)Prin mijloace de transport anume destinate se înţelege:
a)autovehicule blindate şi semiblindate care, prin construcţie, dotare şi exploatare, au rolul de a asigura rezistenţa la acţiunea armelor de foc pentru protecţia personalului însoţitor şi rezistenţa la efracţie a compartimentului de valori;
b)autovehicule special amenajate având compartimentul de valori rezistent la efracţie, fixat de caroserie şi prevăzut cu încuietori acţionate din panoul de control al conducătorului auto.
Art. 56
(1)Autovehiculele blindate sunt autovehicule care au protecţie prin blindaj pentru compartimentele destinate personalului şi valorilor. Aceste autospeciale trebuie atestate de un certificat în care se menţionează clasele de rezistenţă la acţiunea armelor de foc, având cel puţin FB3 pentru blindaj, respectiv BR3 pentru geamuri, iar clasa de rezistenţă la efracţie a compartimentului de valori de cel puţin nivel 3, conform standardelor europene aplicabile.
(2)Autovehiculele semiblindate au protecţie prin blindaj pentru compartimentele destinate personalului, având clasele de rezistenţă sub clasele prevăzute la alin. (1), atestate de un certificat.
(3)Compartimentul de valori al autovehiculelor blindate şi semiblindate este prevăzut cu o singură uşă, care este asigurată cu închidere centralizată a maşinii şi cu două încuietori mecanice sigure.
(4)Certificarea elementelor folosite la blindajul autovehiculelor prevăzute la alin. (1) se realizează de un organism abilitat în acest sens.
Art. 57
(1)Derularea transporturilor bunurilor şi valorilor se realizează cu respectarea următoarelor cerinţe minime:
a)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare de peste 500.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate şi se realizează, după caz, cu jandarmi sau agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc letale, în condiţiile legii;
b)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare cuprinsă între 100.000 şi 500.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate sau semiblindate şi se realizează, după caz, cu jandarmi ori agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc letale, în condiţiile legii;
c)transporturile bunurilor şi valorilor în cuantum sau cu o valoare cuprinsă între 10.000 şi 100.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate, semiblindate sau special amenajate, însoţite cu personal de pază propriu calificat şi atestat ori agenţi ai unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc, în condiţiile legii.
(2)Pentru bunurile şi valorile în cuantum de sub 10.000 euro sau echivalentul în lei nu este obligatorie organizarea transportului de valori, în condiţiile legii.
(3)Pentru acoperirea riscurilor la pierdere, furt sau distrugere a valorilor transportate, transportatorul ori beneficiarul contractului de transport, potrivit înţelegerii dintre părţi, trebuie să deţină poliţă de asigurare valabilă în raport cu bunurile sau valorile transportate.
Art. 58
(1)Planul de pază al transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi al transporturilor cu caracter special cuprinde în anexa traseele şi adresele sediilor la/de la care se predau/preiau bunurile sau valorile monetare.
(2)În cazul în care adresele sediilor prevăzute la alin. (1) suferă modificări ori se adaugă puncte de colectare/remitere, actualizarea planului se face prin depunerea anexelor refăcute la unitatea de poliţie care a avizat planul de pază.
(3)Modificările prevăzute la alin. (2) se notifică unităţii de poliţie care a avizat planul de pază al transportului, înainte să devină operabile.
Art. 59
(1)Planul de pază al transportului cuprinde elementele prevăzute la art. 26 alin. (2) din Lege şi se depune la unitatea teritorială de poliţie, cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii activităţii de transport.
(2)Actualizarea planului de pază al transportului se face numai în situaţia modificării dispozitivului de pază sau a regulilor de efectuare a pazei, precum şi în cazul schimbării prestatorului ori a autovehiculelor prevăzute în planul de pază.
Art. 60
(1)Unitatea de poliţie competentă teritorial analizează planul de pază al transporturilor şi acordă avizul de specialitate în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării.
(2)Avizul poliţiei pentru planul de pază se retrage când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării.
Art. 61
(1)În vederea asigurării securităţii personalului şi a valorilor transportate, autovehiculele blindate şi semiblindate se echipează cu dispozitive tehnice de pază, localizare şi supraveghere, precum şi sisteme de alarmare şi de comunicaţii care să asigure legătura cu dispeceratul de monitorizare şi alertarea poliţiei sau jandarmeriei, după caz.
(2)Autovehiculele special amenajate se dotează cu dispozitive tehnice de pază şi alarmare pe compartimentul de valori, precum şi cu mijloace de comunicaţii, iar sistemul de alarmă se conectează la un centru de monitorizare şi intervenţie avizat de poliţie.
(3)Prin monitorizare se înţelege posibilitatea tehnică de stabilire, în orice moment, a poziţiei autospecialei şi a direcţiei de deplasare şi de semnalare a stării de pericol în caz de necesitate, precum şi de înregistrare a parametrilor vectorilor de deplasare.
(4)Monitorizarea şi localizarea autovehiculelor de transport blindate şi semiblindate se fac prin dispecerat cu operator care deserveşte o platformă tehnică special destinată.
Art. 62
Pentru protecţia bancnotelor transportate pot fi folosite soluţii alternative care asigură posibilitatea de neutralizare a acestora în caz de efracţie sau la deschidere neautorizată şi descurajarea agresării personalului însoţitor.
Art. 63
(1)Personalul care asigură paza transportului de valori se dotează cu arme de foc şi, după caz, cu bastoane din cauciuc sau tip tomfe, spray-uri iritant-lacrimogene, precum şi mijloace de protecţie individuală.
(2)Mijloacele din dotarea efectivă se stabilesc în funcţie de bunurile şi valorile transportate, prin planul de pază.
(3)Membrii echipajului unui vehicul care nu este blindat, dar care este amenajat şi utilizat pentru transportul bancnotelor, bijuteriilor sau metalelor preţioase se dotează cu mijloace de protecţie individuală, de autoapărare şi intervenţie.
Art. 64
În cazul transporturilor produselor cu caracter special efectuate cu 3 sau mai multe autovehicule de transport, precum şi în cazul transporturilor de materii nucleare ori radioactive, unităţile de jandarmi pun la dispoziţie, contra cost, autovehicule inscripţionate şi dotate cu mijloace de semnalizare acustică şi luminoasă.
Art. 65
(1)Vagoanele care transportă produse cu caracter special se dotează cu dispozitive tehnice de pază şi alarmare conectate la vagonul corp de gardă.
(2)Vagonul corp de gardă trebuie să asigure condiţii de siguranţă şi dotare pentru odihnă, igienă, încălzire, iluminare, servirea mesei, depozitarea armamentului, muniţiei şi mijloacelor de protecţie şi intervenţie.
(3)Navele de transport al produselor cu caracter special şi cele destinate transportului efectivelor de jandarmi se prevăd cu sisteme de localizare, echipamente de navigaţie pe timp de noapte cu radar, sondă cu ultrasunete, dispozitive optice în infraroşu, dispozitive acustice de semnalizare.
(4)Navele destinate transportului efectivelor de jandarmi trebuie să asigure viteze de deplasare mai mari decât cele ale eşalonului de transport.
Art. 66
(1)Transportul valorilor monetare aparţinând unităţilor se poate efectua fără utilizarea mijloacelor de transport, în mod excepţional, numai pentru valorile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. c), atunci când nu este posibilă realizarea acestuia cu mijloacele de transport prevăzute de lege, în următoarele cazuri:
a)valorile monetare sunt transferate în acelaşi imobil sau complex comercial;
b)locurile de depozitare sau distribuire sunt situate la o distanţă de până la 300 metri.
(2)Pentru efectuarea transportului valorilor în condiţiile prevăzute la alin. (1) se asigură protecţia persoanei cu personal de pază dotat cu mijloace de protecţie şi autoapărare sau folosirea genţilor securizate de transport certificate, prevăzute cu sisteme de neutralizare a bancnotelor.
(3)Pentru protecţia factorilor poştali aflaţi în serviciul de distribuire a unor sume de bani, conducerea companiei are obligaţia să asigure dotarea necesară care să prevină sustragerea bancnotelor deţinute, prin sistemele prevăzute la alin. (2) sau alte măsuri similare pentru descurajarea agresiunilor asupra personalului de serviciu.
CAPITOLUL V
Sisteme tehnice de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei
SECŢIUNEA 1
Mijloace de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei
Art. 67
(1)Asocierea măsurilor şi a mijloacelor de siguranţă prin introducerea mijloacelor mecanofizice de protecţie şi a sistemelor de detecţie, supraveghere şi alarmare se face în baza analizei de risc la efracţie, elaborată în condiţiile art. 2.
(2)Deţinătorul sistemelor de supraveghere are obligaţia afişării în unitate a unor semne de avertizare cu privire la existenţa acestora.
(3)Conducătorii unităţilor au obligaţia folosirii mijloacelor de protecţie mecanofizică şi a echipamentelor componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate conform standardelor europene sau naţionale în vigoare de către organisme acreditate din ţară ori din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European.
(4)Beneficiarul subsistemului de televiziune cu circuit închis are obligaţia punerii la dispoziţia organelor judiciare, la solicitarea scrisă a acestora, a înregistrărilor video şi/sau audio în care este surprinsă săvârşirea unor fapte de natură penală.
Art. 68
(1)Sunt supuse avizării poliţiei proiectele sistemelor de alarmare destinate următoarelor categorii de obiective:
a)unităţi de interes strategic şi obiective aparţinând infrastructurilor critice;
b)unităţi sau instituţii de interes public;
c)instituţii de creditare, unităţi poştale, puncte de schimb valutar, case de amanet, unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale sau pietre preţioase;
d)magazine de arme şi muniţii;
e)staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor;
f)săli de exploatare a jocurilor de noroc;
h)casierii furnizori şi servicii de utilităţi;
(2)Proiectarea, instalarea, modificarea, monitorizarea, întreţinerea şi utilizarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se fac cu respectarea normelor tehnice prevăzute în anexa nr. 7.
Art. 69
(1)Proiectul sistemului de alarmare se depune de către beneficiar spre avizare la inspectoratele judeţene de poliţie ori la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căreia se află obiectivul, înainte de începerea lucrărilor de execuţie.
(2)Avizul proiectului se acordă de personalul de specialitate al poliţiei, în termen de 15 zile de la depunere, în următoarele situaţii:
a)sunt îndeplinite cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1;
b)componenţa, calitatea şi funcţionalitatea sistemelor asigură detecţia pătrunderii neautorizate, supravegherea şi înregistrarea video, precum şi transmiterea la distanţă a semnalelor tehnice şi de alarmare;
c)proiectul sistemului de alarmare a fost elaborat cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 7.
Art. 70
(1)Proiectele sistemelor de alarmare se elaborează de personalul tehnic al societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, cu competenţe profesionale specifice, cu respectarea cerinţelor din prezentele norme metodologice şi a normativelor tehnice specifice.
(2)La întocmirea proiectului, personalul tehnic de specialitate este obligat să prevadă doar componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate în conformitate cu standardele naţionale sau europene de profil şi în concordanţă cu gradul de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului protejat.
(3)Proiectantul sistemului de securitate răspunde pentru respectarea prezentelor norme metodologice în faza de proiect, iar societatea care instalează sistemul de securitate este răspunzătoare de implementarea şi respectarea proiectului de execuţie.
(4)Orice modificare în faza de instalare a sistemului de securitate se face după consultarea proiectantului sistemului de securitate, iar ulterior punerii în funcţiune a sistemului, după consultarea unui proiectant autorizat.
Art. 71
(1)Modificarea sistemului prin suplimentarea de echipamente ori înlocuirea de componente, care nu afectează cerinţele iniţiale, se materializează prin actualizarea proiectului cu fişe modificatoare ori prin completarea manuală pe proiectul existent, în cazul unor modificări minore, certificate de proiectant.
(2)Modificările prevăzute la alin. (1) nu sunt supuse avizului poliţiei.
(3)Modificarea sistemului prin diminuarea componentelor prevăzute în proiectul avizat de către poliţie se supune unui nou aviz.
Art. 72
Participarea specialistului poliţiei la punerea în funcţiune a sistemelor de alarmare se face la cererea beneficiarului, pentru aplicaţiile avizate.
Art. 73
(1)Elementele de protecţie mecanofizică destinate asigurării securităţii la efracţie a valorilor pot fi folosite dacă acestea deţin documente de certificare a conformităţii cu standardele europene sau naţionale de profil, care să ateste clasa de rezistenţă la efracţie la atac manual ori de rezistenţă la acţiunea armelor de foc.
(2)Nivelul de rezistenţă al acestor produse se aliniază în funcţie de valorile protejate, conform anexei nr. 1.
SECŢIUNEA 2
Licenţierea şi funcţionarea societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei. Reînnoirea licenţei
Art. 74
Societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei sunt societăţi comerciale care au înscris ca obiect de activitate unul sau mai multe dintre următoarele coduri CAEN: 4321, 7112 sau 8020, au un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenţei acordate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Art. 75
În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei unităţi specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei se înţelege administratorul societăţii comerciale, preşedintele consiliului de administraţie, directorul general ori executiv cu atribuţii în domeniul proiectării, instalării sau întreţinerii sistemelor tehnice de securitate.
Art. 76
(1)În vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei şi/sau servicii privind sistemele de securizare, reprezentantul legal al societăţii depune la inspectoratul de poliţie judeţean competent sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureştii, pe bază de opis, următoarele documente:
a)documentele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), f), g) şi h);
b)regulamentul de organizare şi funcţionare, care cuprinde: organigrama societăţii comerciale, din care să rezulte organizarea activităţii în domeniul pentru care se cere licenţierea, mijloacele tehnice din dotare şi procedurile de lucru specifice activităţii pentru care se solicită licenţierea sau, atunci când există implementat un sistem de management al calităţii, procedurile de lucru pentru domeniul în care se solicită licenţierea;
c)documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din Lege de către conducătorul societăţii.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. c), necesare acordării avizului prevăzut de art. 20 alin. (9) din Lege, sunt:
a)documentele prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a)-c);
b)copie certificată de pe certificatul de competenţe pentru ocupaţia “proiectant sisteme de securitate”, “inginer sisteme de securitate” ori “tehnician sisteme de securitate”;
c)declaraţie pe propria răspundere cu privire la cunoaşterea obligaţiei păstrării confidenţialităţii datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii, potrivit art. 32 din Lege.
Art. 77
Prevederile art. 25 alin. (3) şi (4), art. 26 şi 27 se aplică în mod corespunzător.
Art. 78
(1)Societăţile comerciale licenţiate sau autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul sistemelor electronice de securitate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European au obligaţia notificării Inspectoratului General al Poliţiei Române la semnarea contractului cu derulare în totalitate sau în parte pe teritoriul României, iar începerea execuţiei se face după obţinerea acordului autorităţii.
(2)În cazul în care societatea comercială prevăzută la alin. (1) nu deţine licenţa sau autorizaţia prevăzută la alin. (1), aceasta trebuie să urmeze procedurile de licenţiere prevăzute de legislaţia din România.
(3)Documentaţia de notificare cuprinde: datele de identificare ale persoanei juridice şi ale conducătorului societăţii comerciale prevăzute la alin. (1), autorizaţia sau licenţa deţinută, autoritatea emitentă care să facă dovada abilitării.
Art. 79
Licenţierea persoanelor fizice autorizate în baza actelor normative care stabilesc organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice se realizează în aceleaşi condiţii precum cele prevăzute pentru societăţile comerciale.
Art. 80
Societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei pot presta serviciile licenţiate dacă conducătorul acestora deţine avizele poliţiei şi Serviciului Român de Informaţii, iar personalul tehnic de specialitate este calificat şi avizat pentru activităţile respective. Avizul negativ al Serviciului Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este fundamentat pe date şi informaţii ce privesc siguranţa naţională a României.
Art. 81
Conducătorii societăţilor specializate în sisteme de alarmare au obligaţia de a consemna în registrul special contractele încheiate, în termen de 5 zile de la încheierea acestora, în ordine cronologică.
Art. 82
Pentru verificarea lucrărilor executate, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare trebuie să asigure controlul acestora prin personal desemnat.
Art. 83
În vederea evidenţierii lucrărilor executate, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să înfiinţeze şi să asigure documentele specifice prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 84
Semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, conducerea societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să informeze, în scris, inspectoratul de poliţie judeţean pe raza căruia îşi are sediul societatea sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti despre activităţile desfăşurate, conform modelului publicat pe pagina de web a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Art. 85
(1)Conducătorii şi personalul tehnic al societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare şi al mijloacelor de protecţie mecanofizice sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor referitoare la sistemele instalate sau avute în întreţinere.
(2)Personalul de conducere şi cel tehnic din cadrul societăţilor specializate care a încetat raporturile de serviciu nu are dreptul să intervină în sistemele executate de societate ori să divulge informaţiile referitoare la sistemele instalate sau avute în întreţinere.
Art. 86
La solicitarea beneficiarului, după îndeplinirea clauzelor contractuale, conducerea societăţii instalatoare a sistemului de alarmare împotriva efracţiei sau care a asigurat mentenanţa acestuia are obligaţia predării în termen de 15 zile a tuturor codurilor valabile, a software-ului şi a documentaţiei aferente, pe bază de proces-verbal.
Art. 87
(1)Reînnoirea licenţelor de funcţionare a societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei se solicită cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.
(2)În vederea reînnoirii licenţei de funcţionare, conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei are obligaţia depunerii, în termenul prevăzut la alin. (1), la inspectoratul judeţean de poliţie sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia îşi are sediul social a următoarelor documente:
a)documentele prevăzute la art. 28 alin. (2), cu excepţia certificatului de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
b)certificatul de cazier judiciar pentru personalul tehnic angajat;
c)declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele executate şi în derulare, încadrarea organigramei şi existenţa personalului de specialitate, precum şi dotarea tehnico-materială a societăţii.
Art. 88
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă reînnoirea licenţei numai dacă:
a)societatea are unul dintre obiectele de activitate prevăzute la art. 74 şi se află în funcţiune;
b)personalul tehnic este avizat şi are competenţe specifice în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
c)societatea funcţionează la sediile declarate şi înregistrate;
d)conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie este avizat şi îndeplineşte în continuare condiţiile stabilite la art. 20 alin. (10) din Lege;
e)societatea deţine mijloacele tehnico-materiale în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost licenţiată;
f)este respectat termenul de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei;
g)se menţine avizul Serviciului Român de Informaţii;
h)conducătorul societăţii a pus la dispoziţia organelor de poliţie competente documentele, datele şi informaţiile solicitate de acestea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Lege sau de prezentele norme metodologice.
Art. 89
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată şi se sancţionează nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (6) şi (7), art. 30 şi art. 34 alin. (2) din Lege se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială se află sediul social al societăţii specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
(2)Prevederile art. 36-40 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI
Dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei
Art. 90
(1)Societăţile specializate de pază şi protecţie, precum şi cele din domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei pot înfiinţa dispecerate de zonă pentru prestarea serviciilor de monitorizare şi intervenţie, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Lege.
(2)Unităţile pot organiza dispecerate pentru monitorizarea unităţilor proprii, cu asigurarea programării sistemelor locale şi a intervenţiilor prin societăţile specializate în sisteme de alarmare, respectiv pază şi protecţie, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Lege.
(3)Unităţile de jandarmi şi poliţia locală pot organiza dispecerate de monitorizare la care se conectează numai sistemele de alarmare din obiectivele asigurate cu pază de structura respectivă.
(4)Conectarea şi programarea centralelor abonaţilor la staţia de dispecerizare a structurilor prevăzute la alin. (3), precum şi inspecţia tehnică periodică a echipamentelor monitorizate se fac de personalul tehnic al societăţilor specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
(5)Intervenţia la evenimente se realizează numai prin personal calificat al societăţilor specializate de pază şi protecţie, al Jandarmeriei Române sau al poliţiei locale, potrivit competenţelor.
Art. 91
Prin asigurarea serviciilor de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se înţelege:
a)realizarea conexiunii sistemului de alarmare aflat în obiectiv cu o staţie de dispecerizare care asigură recepţionarea semnalelor furnizate de centrala de alarmă a sistemului local şi interogarea stării sistemului local;
b)verificarea periodică a conexiunii cu obiectivul;
c)preluarea cu operativitate a semnalelor recepţionate de către operatorii staţiei de dispecerizare şi verificarea veridicităţii alarmei prin dirijarea la faţa locului a echipajelor de intervenţie sau prin verificare tehnică de la distanţă;
d)sesizarea autorităţilor competente în funcţie de situaţie, când s-a stabilit că autorii au săvârşit fapte penale ori contravenţionale;
e)asigurarea mentenanţei periodice a sistemului de alarmă, a sistemului de transmitere a alarmei şi a centrului de monitorizare;
f)asigurarea intervenţiilor tehnice pentru eliminarea disfuncţionalităţilor echipamentelor tehnice.
Art. 92
În funcţionare, dispeceratele de monitorizare asigură preluarea directă a semnalelor de la sistemele conectate, verificarea şi alertarea echipajelor de intervenţie, astfel încât să fie respectaţi timpii contractuali asumaţi şi cei maximali stabiliţi prin prezentele norme metodologice.
Art. 93
(1)Pentru a dobândi dreptul de a presta servicii de monitorizare şi intervenţie, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să deţină staţia de dispecerizare necesară recepţionării semnalelor de la sistemele abonaţilor, în conformitate cu standardele europene sau naţionale în vigoare;
b)să aibă personal angajat şi avizat pentru asigurarea serviciului permanent al dispeceratului;
c)să dispună de un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat care să corespundă standardelor europene sau naţionale în vigoare în privinţa organizării şi funcţionării unui centru de monitorizare şi recepţie a alarmelor;
d)să deţină echipamentele de comunicaţii şi canal de date tip voce în conexiune on-line cu echipajele mobile de intervenţie;
e)să deţină autoturismele şi să aibă agenţi de intervenţie pază şi ordine pentru verificarea alarmelor şi intervenţia la evenimente;
f)să deţină tehnica necesară pentru înregistrarea convorbirilor operatorului-dispecer cu echipajele, beneficiarul şi autorităţile, precum şi pentru stocarea acestora pe o perioadă de 30 de zile;
g)să deţină poliţă de asigurare valabilă pentru acoperirea riscului privind activitatea de monitorizare şi intervenţie;
h)să aibă proceduri de lucru asumate prin regulamentul de organizare şi funcţionare al dispeceratului.
(2)Pentru avizarea regulamentului de organizare şi funcţionare, solicitantul trebuie să depună la inspectoratul judeţean de poliţie competent teritorial documentaţia prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), iar, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti la locul de funcţionare, să facă dovada existenţei lor.
Art. 94
Societatea care asigură serviciile de monitorizare şi beneficiarul au obligaţia de a lua măsuri pentru preîntâmpinarea următoarelor situaţii:
a)sesizarea în mod eronat a autorităţilor pentru intervenţia la obiectivele monitorizate;
b)nesesizarea efracţiei sau a stării de pericol ori sesizarea tardivă, din motive imputabile societăţii prestatoare sau beneficiarului;
c)declanşarea de alarme false repetate datorată neasigurării condiţiilor de exploatare şi mentenanţă corespunzătoare a sistemelor de alarmă.
Art. 95
Avizul dat regulamentului de organizare şi funcţionare al dispeceratului se retrage când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza acordării acestuia.
Art. 96
Prestatorii serviciilor de monitorizare şi operatorii economici care au organizat dispecerat de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei au obligaţia transmiterii semestrial, până la data de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, a unor informări cu privire la activităţile desfăşurate către unitatea de poliţie competentă teritorial, conform modelului difuzat de poliţie.
Art. 97
Prestatorii serviciilor de monitorizare şi operatorii economici au obligaţia de a asigura timpii de intervenţie asumaţi contractual, fără a depăşi 15 minute în localităţile urbane, respectiv 30 de minute în cele rurale, şi de a lua, până la intervenţia organelor judiciare, primele măsuri necesare conservării urmelor infracţiunii şi a mijloacelor materiale de probă.
Art. 98
(1)Dispozitivul echipelor de intervenţie se dimensionează în funcţie de numărul de abonaţi, repartizarea şi dispersia acestora, pentru asigurarea timpilor stabiliţi.
(2)Repartizarea echipajelor mobile de intervenţie pe abonaţi şi zone se face prin anexe la regulamentul de organizare şi funcţionare al dispeceratului de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
Art. 99
(1)Cu ocazia controalelor efectuate de poliţie pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind măsurile de asigurare a securităţii unităţilor, personalul abilitat pentru efectuarea controlului încheie un proces-verbal de constatare, în care se înscriu măsurile şi termenele de remediere a deficienţelor.
(2)La stabilirea termenelor de remediere a deficienţelor constatate cu ocazia unui control, organele de poliţie au în vedere volumul şi natura măsurilor care trebuie întreprinse pentru intrarea în legalitate a unităţii respective; termenele stabilite pentru remedierea deficienţelor nu pot depăşi 60 de zile şi pot fi prelungite, la solicitarea unităţilor controlate prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, pentru motive întemeiate, cu cel mult 30 de zile.
(3)Controalele care vizează verificarea măsurilor de securitate a unităţilor se efectuează prin personal de specialitate, pe baza unor delegaţii nominale cu durată şi tematică determinate, aprobate de conducerea unităţii de poliţie.
(4)Conducătorii unităţilor răspund de soluţionarea în termen a măsurilor stabilite în procesul-verbal prevăzut la alin. (1).
Art. 100
Anexele nr. 1-5, 6A, 6B şi 7 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
-****-
ANEXA nr. 1
Cerinţe minimale de securitate, pe zone funcţionale şi categorii de unităţi
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Conducătorii unităţilor deţinătoare de bunuri şi valori au obligaţia de a identifica şi stabili zonele funcţionale, corespunzător activităţii desfăşurate, şi de a adopta măsuri necesare asigurării protecţiei vieţii, integrităţii persoanelor şi siguranţei valorilor.
(2)Zonele funcţionale pentru care este necesară adoptarea unor măsuri de securitate sunt:
a)zona de acces în unitate şi zona perimetrală;
g)zona echipamentelor de securitate;
h)zona de tranzacţii cu automate bancare.
Art. 2
(1)Prin zona de acces în unitate se înţelege locul amenajat cu elemente de închidere nestructurale destinate intrării sau ieşirii persoanelor. Căile de acces pot fi dedicate clienţilor, angajaţilor, transferului valorilor sau mixte. Zona perimetrală reprezintă limita fizică a construcţiei, constituită din elemente fixe sau mobile, cum ar fi: pereţi, vitraje sau ferestre.
(2)Zona de tranzacţionare reprezintă spaţiul în care operatorii manipulează valorile monetare sau bunurile în relaţia cu clienţii.
(3)Zona de depozitare reprezintă spaţiul special amenajat pentru păstrarea în siguranţă a valorilor monetare ori a bunurilor.
(4)Zona de expunere reprezintă spaţiul amenajat pentru prezentarea către public, în condiţii de siguranţă, a bunurilor sau valorilor.
(5)Zona de transfer reprezintă spaţiile prin care se vehiculează valorile între locul de depozitare şi alte zone interioare sau exterioare în cazul transportului.
(6)Zona de procesare reprezintă spaţiul special destinat şi amenajat pentru prelucrarea, numărarea şi pregătirea pentru depozitare, alimentarea automatelor bancare sau transport al valorilor monetare.
(7)Zona echipamentelor de securitate reprezintă spaţiul restricţionat accesului persoanelor neautorizate, destinat amplasării, funcţionării sau monitorizării unor astfel de echipamente.
(8)Zona de tranzacţii cu automate bancare reprezintă spaţiul în care clienţii pot face operaţiuni cu numerar prin intermediul unui automat bancar, care nu presupune existenţa unui operator.
Art. 3
(1)Structura subsistemului de alarmare la efracţie este alcătuită din: centrala de alarmă cu tastaturile de operare, elementele de detecţie, echipamentele de avertizare şi semnalizare şi alte componente specifice acestui tip de aplicaţii. Rolul funcţional al subsistemului este de a detecta pătrunderea în spaţiile protejate a persoanelor neautorizate şi de a sesiza stările de pericol din unitate.
(2)Subsistemul de control al accesului cuprinde unitatea centrală, care gestionează punctele de control, unităţile de comandă, cititoarele, încuietorile sau dispozitivele electromagnetice de acţionare a uşilor, şi are rolul de restricţionară a accesului neautorizat în spaţiile protejate.
(3)Subsistemul de televiziune cu circuit închis are în componenţă camerele video, echipamentele de multiplexare, stocare şi posibilitatea de vizualizare a imaginilor preluate, în vederea observării/recunoaşterii/identificării persoanelor.
Art. 4
Beneficiarii sistemelor avizate sunt obligaţi să încheie contracte de întreţinere periodică cu societăţi licenţiate, care să ateste funcţionarea sistemului conform parametrilor tehnici.
Art. 5
(1)Protecţia mecanofizică cuprinde elementele care asigură delimitarea fizică în scopul protejării vieţii şi integrităţii personalului operator sau restricţionării accesului neautorizat la valori.
(2)Gradul de siguranţă/rezistenţă al elementelor de protecţie mecanofizice utilizate în unităţi se stabileşte proporţional cu cuantumul valorilor protejate şi nivelul de risc determinat, recomandându-se alegerea unei clase de nivel mediu, definită de standardele europene/naţionale de profil.
Art. 6
(1)Suprafeţele vitrate exterioare până la o înălţime de 3 metri trebuie să asigure rezistenţa la atacuri manuale, conform standardelor europene sau naţionale în domeniu, iar cele cu ferestre vor fi prevăzute cu gratii metalice care să asigure întârzierea pătrunderii în unitate ori se vor realiza cu deschidere limitată de maximum 10 cm.
(2)Uşile exterioare trebuie să fie rezistente la atacuri manuale, în scopul întârzierii pătrunderii în unitate, având cel puţin clasa 1 de rezistenţă prevăzută de standardul european sau naţional în vigoare.
(3)Operaţiunile cu numerar în zonele de tranzacţionare la unităţile financiar-bancare se pot efectua în spaţii amenajate, în care personalul este separat de clienţi prin elemente de protecţie rezistente la acţiunea armelor de foc şi sertar de preluare indirectă a valorilor, sau prevăzute cu seifuri/dulapuri de casierie cu deschidere temporizată ori prin maşini de reciclare a numerarului.
(4)Seifurile/Dulapurile de casierie cu temporizare se utilizează prin programarea unor timpi de deschidere de minimum 10 minute pentru sertarul de depozitare a numerarului.
(5)Automatele bancare, respectiv distribuitoarele automate de numerar, maşinile de schimb valutar, maşinile de reciclare a numerarului, şi maşinile, cum ar fi distribuitoarele de numerar destinate casierilor, se prevăd cu seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, şi se ancorează conform instrucţiunilor producătorului. În mod similar, seifurile/dulapurile de casierie cu temporizare trebuie să fie certificate, cu nivel de rezistenţă la efracţie determinat, şi se ancorează conform instrucţiunilor producătorului.
CAPITOLUL II
Cerinţe minime pe categorii de unităţi
Art. 7
Unităţile care nu efectuează operaţiuni cu numerar nu au obligaţia încadrării în cerinţele minime stabilite.
Art. 8
Cerinţele minime pentru unităţile de interes strategic şi obiectivele aparţinând infrastructurilor critice sunt următoarele:
a)sistemul de alarmare la efracţie va asigura detecţie perimetrală la nivelul gardului de protecţie a obiectivului, pentru semnalarea pătrunderii neautorizate către personalul de pază aflat în serviciu;
b)obiectivul se protejează prin asigurarea pazei fizice.
Art. 9
(1)Din punctul de vedere al măsurilor de siguranţă, instituţiile de creditare din categoria băncilor trebuie să respecte prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să asigure protejarea căilor de acces în unitate, suprafeţelor vitrate exterioare, camerei tehnice şi a spaţiilor cu valori şi asigură semnalarea stărilor de pericol în zonele de lucru cu clienţii şi în spaţiile cu valori.
(3)Subsistemul de detecţie a efracţiei se programează cu partiţii (arii virtuale) distincte pentru spaţiile cu valori, pentru a permite activarea inclusiv pe timpul programului şi utilizarea numai de către personalul autorizat al unităţii.
(4)În situaţia existenţei pazei umane permanente, se programează partiţii pentru efectuarea serviciului de pază: uşa de acces, traseele de patrulare interioare şi accesul la grupul sanitar.
(5)În cazul în care nu există pază fizică permanentă, sistemul de alarmare se conectează la un dispecerat de monitorizare şi intervenţie.
(6)Zonele de depozitare se protejează prin folosirea detectorilor cu principii diferite de funcţionare.
(7)Personalul de conducere şi cel din zonele de tranzacţionare trebuie să dispună de elemente de semnalare a stării de pericol la ameninţare, care transmit alarma în mod silenţios.
(8)Pentru situaţiile de jaf se prevede un buton de panică, conectat pe zonă programată cu avertizare sonoră, care se va acţiona imediat după părăsirea locului faptei de către autor şi realizează semnalizarea optică în exteriorul unităţii a stadiului producerii evenimentului.
(9)Sistemele de alarmare la efracţie aferente spaţiilor de depozitare a valorilor monetare trebuie să asigure dezactivarea temporizată şi folosirea codurilor de armare/dezarmare cu semnalarea stării de pericol (coduri duress) la distanţă în caz de ameninţare.
(10)Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricţionarea accesului neautorizat cel puţin în spaţiile de manipulare a valorilor şi echipamentelor de securitate.
(11)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zona de acces, atât din exterior, cât şi din interior, zona de lucru cu publicul, traseele de vehiculare şi acces în spaţiul de depozitare a valorilor, asigurând Stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile.
(12)Imaginile înregistrate în zona de acces trebuie să asigure identificarea persoanelor, iar pentru celelalte zone să permită recunoaşterea.
(13)Pentru asigurarea protecţiei mecanofizice a sediilor instituţiilor de creditare trebuie să se utilizeze elemente certificate pentru cel puţin clasa minimă de rezistenţă recomandată de standardele europene sau naţionale din domeniu, după cum urmează:
a)uşile exterioare destinate transferului de valori trebuie să prezinte rezistenţă la efracţie şi să fie prevăzute cu sistemul de control al deschiderii din interior;
b)la unităţile cu personal redus, expuse riscurilor de jaf, poate fi asigurat un acces controlat.
Art. 10
(1)Instituţiile de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi instituţiile financiare nebancare ce derulează activităţi cu numerar au obligaţia de a asigura securitatea personalului şi a valorilor monetare pe timpul manipulării, depozitării şi transportului.
(2)Cerinţele pentru sistemele de securitate destinate acestor unităţi sunt similare cu cele prevăzute la art. 9, cu excepţia celor menţionate la alin. (8)-(12) şi alin. (13) lit. b).
Art. 11
(1)Societăţile comerciale care au ca obiect de activitate schimbul valutar au obligaţia implementării prezentelor cerinţe minimale de securitate la punctele de schimb valutar.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure semnalizarea şi transmiterea la distanţă a stărilor de pericol, a pătrunderii prin efracţie în spaţiul protejat şi a forţării seifului.
(3)Subsistemul de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea imaginilor din zona clienţilor şi a seifului, precum şi stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(4)Este obligatorie conectarea sistemului de alarmare la un dispecerat de monitorizare, în cazul în care nu există instituită paza fizică permanentă.
(5)Pereţii, uşa şi ghişeul compartimentului casierului trebuie să asigure protecţia la acţiunea armelor de foc şi preluarea indirectă a valorilor, iar valorile monetare se păstrează şi se depozitează conform plafoanelor stabilite, în seifuri certificate, cu grad de rezistenţă la efracţie determinat, ancorate conform instrucţiunilor producătorului.
(6)Accesul pe timpul programului de lucru în unităţi care au spaţiu de lucru cu publicul este permis prin controlul deschiderii uşii din interior, iar operaţiunile cu numerar se efectuează în condiţii de siguranţă, cu uşa ghişeului închisă şi asigurată.
(7)Punctele de schimb valutar din incinta spaţiilor comerciale pot funcţiona fără amenajarea compartimentului blindat, cu condiţia folosirii seifului/dulapului de casierie cu temporizare şi a avertizării corespunzătoare.
Art. 12
(1)Asigurarea securităţii personalului, valorilor şi a bunurilor deţinute de casele de amanet, unităţile profilate pe activităţi cu bijuterii din metale sau pietre preţioase ori magazinele de comercializare a armelor şi muniţiilor se realizează prin adoptarea prezentelor cerinţe minimale de securitate.
(2)Cerinţele pentru sistemele de alarmare destinate acestor unităţi sunt similare cu cele prevăzute la art. 11 alin. (2)-(4).
(3)Valorile monetare şi/sau bunurile amanetate ori deţinute cu orice titlu se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform cerinţelor producătorului.
(4)Bunurile destinate comercializării se expun pe timpul programului în spaţii delimitate prin vitraje şi elemente rezistente la atacuri manuale şi asigurate cu încuietori.
Art. 13
(1)Măsurile de securitate destinate unităţilor poştale trebuie să fie conforme cu prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să protejeze căile de acces în unitate şi spaţiile cu valori şi semnalează stările de pericol în zonele de lucru cu clienţii şi în spaţiile de depozitare a valorilor.
(3)Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricţionarea accesului neautorizat cel puţin în spaţiile de depozitare a valorilor şi, după caz, în cele de manipulare.
(4)La unităţile din localităţile urbane trebuie să se asigure preluarea imaginilor din zona clienţilor şi a seifului prin subsistemul de televiziune cu circuit închis, precum şi stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate vor avea calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(5)În situaţia în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
(6)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri, case de bani sau dulapuri de securitate certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform cerinţelor producătorului, după caz.
(7)Ghişeele pentru operaţiuni cu numerar se dotează cu seifuri/dulapuri de casierie cu temporizare, programate conform precizărilor prevăzute la art. 6 alin. (4), cu excepţia celor din mediul rural.
Art. 14
(1)În staţiile de comercializare a carburanţilor/combustibililor se asigură prezentele cerinţe minime de securitate.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor şi se protejează spaţiile cu valori.
(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de lucru cu numerar, de depozitare şi de la pompele de distribuţie, asigurând stocarea acestora pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară identificării numerelor autovehiculelor în zona pompelor, respectiv recunoaşterii persoanelor care acced în spaţiul staţiei.
(4)În situaţia în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor.
(5)Staţiile cu program permanent şi cele amplasate la periferia localităţii sau în zone izolate se dotează cu seif de depozitare, în care se pot introduce valori fără deschiderea uşii seifului, certificat, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, care trebuie ancorat de pardoseală ori perete, conform instrucţiunilor producătorului. Cheile seifului nu se ţin de către personalul de serviciu, aspect adus la cunoştinţa clienţilor prin afişarea semnalizării respective.
Art. 15
(1)În spaţiile comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 m2 măsurile de securitate adoptate trebuie să corespundă prezentelor cerinţe minimale de securitate.
(2)Subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să asigure protejarea căilor de acces, a zonelor cu valori, locurilor de depozitare şi sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor.
(3)Prin subsistemul de televiziune cu circuit închis trebuie să se preia imagini din zonele caselor de marcat, intrărilor şi ieşirilor, spaţiilor de procesare, depozitare şi de transfer al valorilor, precum şi din spaţiile amenajate pentru parcare. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor din spaţiul clienţilor.
(4)Pentru menţinerea ordinii interioare, pe perioada programului de lucru este obligatorie asigurarea pazei fizice.
Art. 16
(1)În sălile şi incintele de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc, exceptând spaţiile în care funcţionează mai puţin de 3 aparate slot-machine sau cele pentru bingo în sistem TV, precum şi în spaţiile în care se desfăşoară activităţi conexe, care presupun încasarea taxelor de joc, achitarea premiilor sau depozitarea fondurilor de câştiguri, se asigură prezentele cerinţe minimale de securitate.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor şi protejarea spaţiilor cu valori.
(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de casierie, de depozitare a valorilor şi exteriorul intrării în unitate, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor care acced în spaţiul respectiv.
(4)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform instrucţiunilor producătorului.
(5)În situaţia în care obiectivele din această gamă nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
Art. 17
(1)Casieriile furnizorilor de utilităţi se amenajează pentru a se asigura securitatea persoanelor şi a valorilor manipulate şi depozitate.
(2)Prin subsistemul de alarmare la efracţie trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor şi protejarea spaţiilor cu valori.
(3)Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de intrare, de lucru cu numerar, de depozitare a valorilor, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor care acced în spaţiul respectiv.
(4)Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, fixate conform instrucţiunilor producătorului.
(5)Operaţiunile cu numerar se desfăşoară potrivit cerinţelor prevăzute la art. 6 alin. (3).
(6)În situaţia în care obiectivele din această gamă nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.
Art. 18
(1)Pentru asigurarea securităţii automatelor destinate tranzacţiilor cu numerar, indiferent de locul de amplasare, se vor respecta prezentele cerinţe minimale cu privire la securitatea electronică şi protecţia mecanofizică.
(2)Subsistemul de detecţie a efracţiei trebuie să semnaleze deschiderea neautorizată a uşilor automatului bancar şi acţiunea de forţare a acestuia.
(3)Automatele bancare destinate tranzacţiilor cu numerar din sediile bancare trebuie să fie supravegheate video în zona clienţilor şi în zona destinată alimentării.
(4)Sistemul de detecţie a efracţiei destinat protejării automatelor de tranzacţii cu numerar aflate în exteriorul sediilor bancare trebuie să fie conectat la un dispecerat de monitorizare avizat.
(5)Operaţiunile de alimentare sau retragere a numerarului din automate se efectuează după asigurarea uşilor de acces în incintele în care funcţionează, fără prezenţa persoanelor neautorizate.
Art. 19
Pentru centrele de procesare a numerarului, măsurile de securitate vor cuprinde, suplimentar faţă de măsurile prevăzute la art. 9, paza fizică înarmată, protecţia mecanofizică şi supravegherea electronică perimetrală a imobilului şi obiectivului.
ANEXA nr. 2
Documentele specifice executării şi evidenţierii serviciului de pază prin forţe şi mijloace civile şi modelele acestora
Art. 1
În efectuarea serviciului de pază, personalul este obligat să consemneze, potrivit atribuţiilor care îi revin, activităţile desfăşurate, folosind următoarele documente:
a)registrul buletinul posturilor;
b)registrul de procese-verbale de predare-primire a serviciului, folosit la fiecare post de pază;
c)registrul de procese-verbale de predare-primire a serviciului înarmat, folosit în posturile prevăzute cu pază înarmată;
d)registrul de evidenţă a accesului persoanelor;
e)registrul de evidenţă a accesului autovehiculelor, dacă este cazul;
f)registrul de evidenţă a accesului pe căile ferate uzinale, dacă este cazul;
g)registrul de evidenţă a mişcării armamentului păstrat la camera de armament;
j)registrul special pentru păstrarea evidenţei contractelor de prestări de servicii.
Art. 2
În situaţia utilizării sistemului de televiziune cu circuit închis pentru înregistrarea accesului autovehiculelor, registrul prevăzut la art. 1 lit. e) nu este obligatoriu. Perioada de stocare a imaginilor înregistrate este similară perioadei de păstrare a registrului.
Art. 3
Conducătorul societăţii specializate în sisteme de alarmare are obligaţia să înfiinţeze şi să completeze registrul special pentru păstrarea evidenţei contractelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2k).
Art. 4
Societăţile specializate în sisteme de alarmare şi beneficiarii au obligaţia înfiinţării, completării şi păstrării la obiectiv a jurnalului de service al sistemului de alarmare împotriva efracţiei, utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 2l).
Art. 5
Modelele documentelor specifice folosite în serviciul de pază sunt prevăzute în anexele nr. 2a)-2l).
Art. 6
Anexele nr. 2a)-2l) fac parte integrantă din prezenta anexă.
ANEXA nr. 2a:
Registrul buletinul posturilor
ORGANIZAREA serviciului de pază în ziua de ……….. la obiectivul ………………….
Numărul şi felul postului |
Orele de executare a serviciului |
Numele şi prenumele personalului de pază care execută serviciul în post |
Semnătură |
||
La intrarea în post |
La ieşirea din post |
||||
ANEXA nr. 2b:
Registru de procese-verbale de predare-primire a serviciului
Încheiat astăzi, ………………, ora ………, la postul nr. ……….. din obiectivul …………………. .
Noi, agenţii de pază …………………. şi …………………., am procedat primul la predarea şi secundul la primirea postului după cum urmează:
…………………… |
Am primit, …………………… |
ANEXA nr. 2c:
Registru de procese-verbale de predare-primire a serviciului înarmat
Încheiat astăzi, ………………, ora ………, la postul nr. ……….. de la obiectivul …………………. .
Noi, agenţii de pază …………………. şi …………………., am procedat primul la predarea şi secundul la primirea postului după cum urmează:
S-a predat arma ……….., model ……….., seria ……. nr. ……….., cu ……….. cartuşe şi accesoriile aferente.
Menţiuni cu privire la starea tehnică a armamentului şi muniţiei:
…………………… |
Am primit, …………………… |
ANEXA nr. 2d:
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului persoanelor la obiectivul ………………….
Numele şi prenumele |
Seria şi numărul actului de identitate |
Destinaţia |
Ora sosirii |
Ora plecării |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2e:
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului autovehiculelor la obiectivul ………………….
Nr. auto |
Numele şi prenumele conducătorului auto sau delegatului |
Seria şi numărul actului de identitate |
Destinaţia |
Ora sosirii |
Ora plecării |
Nr. avizului sau facturii |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2f:
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a accesului pe căile ferate uzinale la obiectivul ………………….
Ora sosirii |
Specificaţia din scrisoarea de trăsură |
Numărul vagonului/vagoanelor |
Existenţa sigiliului şi starea |
Numărul şi seria scrisorii de trăsură |
Ora plecării |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2g:
REGISTRU DE EVIDENŢĂ a mişcării armamentului
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
O – obiectivul la care se află armamentul.
Denumirea şi seria armei |
Nr. de cartuşe alocate |
Data şi ora primirii |
N |
Semnătura de primire |
Data şi ora restituirii |
N |
Semnătura persoanei căreia i se restituie |
O |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2h:
REGISTRU DE CONTROL la obiectivul ………………….
Data şi ora controlului |
Numele, prenumele şi funcţia |
Constatări |
|
ANEXA nr. 2i:
Subsemnatul (Subsemnaţii), …………………. (numele şi prenumele) …………………., în calitate de ……………….. (agent de pază, controlor de acces etc.), aflat (aflaţi) în serviciul de pază la …………………. (societatea comercială, instituţia), postul nr. ……….. am constatat că:
Astăzi, …………….., la ora ……….., numitul (numiţii) ……………………………….., a (au) fost surprins (surprinşi) în timp ce …………………. (se vor descrie fapta comisa, bunurile recuperate şi măsurile luate în legătura cu acestea).
Cazul a fost sesizat la …………………. (se vor indica instituţia şi persoana sesizată).
ANEXA nr. 2j:
REGISTRU SPECIAL pentru păstrarea evidentei contractelor de prestări de servicii la S.C. …………………
Semnificaţia coloanei D din tabelul de mai jos este următoarea:
D – data încetării raporturilor contractuale şi motivul.
Data şi numărul contractului de prestări de servicii |
Obiectul contractului (pază, gardă de corp, transport de valori) |
Durata contractului |
Beneficiarul (denumirea şi adresa) |
Numărul de posturi prevăzute pe schimburi |
Număr de personal de pază alocat |
D |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2k:
REGISTRU SPECIAL pentru păstrarea evidenţei contractelor la S.C. …………………
Data şi numărul contractului de prestări de servicii |
Obiectul contractului (proiectare, instalare, întreţinere) |
Obiectul de activitate şi adresa obiectivului |
Beneficiarul (denumirea şi adresa) |
Subsisteme componente (antiefracţie, TVCI, control acces) |
Avizul poliţiei |
Nr. şi data documentului de efectuare a recepţiei de către reprezentantul poliţiei |
Observaţii |
|
ANEXA nr. 2l:
JURNAL DE SERVICE al sistemului de alarmare împotriva efracţiei de la S.C. …………………
Adresa …………………. |
|||||||||||
Proiectant S.C. ……………………. |
Instalator S.C. ………………… |
||||||||||
Licenţa ……………../T/…………… |
Licenţa ………../T/…………….. |
||||||||||
Personalul care a realizat instalarea şi punerea în funcţie: |
|||||||||||
1. ………………………………………, |
Aviz poliţie ……….. din ……………… |
||||||||||
2. ………………………………………, |
Aviz poliţie ……….. din ……………… |
||||||||||
Personalul care realizează întreţinerea: |
|||||||||||
1. ………………………………………, |
Aviz poliţie ……….. din ……………… |
||||||||||
2. ………………………………………, |
Aviz poliţie ……….. din ……………… |
||||||||||
Modalitatea de sesizare a evenimentelor: |
telefon ……….. fax ……….. e-mail ……….. |
||||||||||
Beneficiarul |
Societatea licenţiată care asigură întreţinerea sistemului de alarmare împotriva efracţiei |
||||||||||
Nr. crt. |
Data şi ora sesizării |
Evenimentul tehnic |
Persoana care a sesizat evenimentul |
Semnătura |
Data şi ora intervenţiei |
Societatea care realizează intervenţia tehnică |
Numele şi prenumele persoanelor care realizează intervenţia, nr. avizelor poliţiei |
Mod de remediere |
Semnătura |
||
ANEXA nr. 3
Descrierea, culoarea şi modelul uniformelor de serviciu ale personalului de pază propriu
Art. 1
(1)Uniformele de serviciu sau de protecţie se stabilesc de către fiecare angajator, astfel încât, prin croială şi culoare, acestea să nu prezinte o asemănare evidentă cu articolele de echipament ale autorităţilor publice, de natură să creeze confuzii.
(2)Descrierea articolelor de echipament este cuprinsă în anexa la planul de pază al unităţii şi se aprobă de unitatea de poliţie competentă odată cu avizarea acestuia.
(3)Orice modificare ulterioară a articolelor de echipament este supusă aprobării poliţiei prin refacerea anexei la planul de pază.
(4)Articolele de îmbrăcăminte se inscripţionează vizibil, pe partea din spate, cu denumirea societăţii şi sintagma “PAZA” sau “SECURITY”, înălţimea caracterelor fiind de minimum 100 mm. Aceeaşi inscripţionare se aplică şi pe coifură.
Art. 2
Articolele de echipament care alcătuiesc uniforma de serviciu şi echipamentul de protecţie sunt următoarele:
A)uniforma de serviciu:
1.coifură:
2.îmbrăcăminte:
– bluză de protecţie împotriva frigului;
– îmbrăcăminte groasă (scurte matlasate sau îmblănite, hanorace, impermeabile de ploaie, şube, haine de piele etc.);
3.lenjerie:
– cămaşă-bluză cu mânecă lungă sau scurtă;
4.încălţăminte:
5.echipament divers:
B)echipamentul de protecţie:
ANEXA nr. 4:
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE DIRECŢIA DE ORDINE PUBLICĂ LICENŢĂ DE FUNCŢIONARE Nr. …………. din …………………….. În conformitate cu art. …… din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Deciziei nr. ………, constatăm că sunt îndeplinite condiţiile de aprobare a dreptului ca Societatea Comercială ……………….., cu sediul social în ……………….., înmatriculată la oficiul registrului comerţului cu codul unic …………….. şi înregistrată sub nr. de ordine ………….., să efectueze următoarele activităţi: ……………………………………….. |
||
DIRECTOR L.S. |
Loc timbru sec |
Perioadă de valabilitate ……………….. Nr. dosar ……………….. |
ANEXA nr. 5
Tematica programelor de formare profesională de bază şi perfecţionare
Art. 1
Planurile tematice pentru ocupaţia de bază “agent de securitate” vor cuprinde următoarele unităţi de competenţă:
A)Unităţi de competenţă generale:
1.aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă;
2.aplicarea normelor de protecţia mediului;
3.menţinerea unor relaţii de muncă eficace;
B)Unităţi de competenţă specifice:
1.gestionarea resurselor materiale din dotarea postului;
2.completarea documentelor specifice serviciului de securitate;
3.asigurarea ordinii de securitate în obiectiv;
4.rezolvarea incidentelor de securitate;
5.asigurarea informării operative privind ordinea de securitate în obiectiv;
6.controlul accesului în obiectiv;
7.asigurarea securităţii incintelor:
8.desfăşurarea intervenţiei la alarmă.
Art. 2
Pentru ocupaţiile “agent control acces”, “agent de securitate incinte”, “agent gardă de corp”, “agent de intervenţie pază şi ordine” şi “agent transport valori”, planurile tematice se vor elabora cu respectarea standardelor ocupaţionale specifice şi a tem aticii-cadru stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
ANEXA nr. 6A: Modelul atestatului profesional
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI …………… (D.G.P.M.B.) Seria …… Nr. ………. Domnul/Doamna ……………, născut(ă) în anul ……….., luna ……….., ziua ……., în …………., CNP ……………., a absolvit cursurile de calificare în perioada ……….., organizate de …………. din localitatea …………. fiind ATESTAT(Ă) pentru exercitarea ocupaţiei de agent de securitate. Data eliberării ……………………. Nr. de înregistrare ………………. Semnătura titularului …………………… |
ROMÂNIA MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI …………… (D.G.P.M.B.) Seria …… Nr. ………. ATESTAT În baza prevederilor art. 41 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, domnul(doamna) ……………, născut(ă) în anul ……….., luna ……….., ziua ……., în localitatea ……….., CNP ……………., a absolvit cursurile de calificare profesională în perioada ……….. organizate de ……….. din localitatea ……….. fiind ATESTAT(Ă) pentru exercitarea ocupaţiei de agent de securitate. L.S. Data eliberării ……………………. Nr. de înregistrare ………………. Semnătura titularului …………………… |