Jaf armat. 22 de kg de aur furate pe A1 VIDEO
Un jaf armat a avut loc, marţi dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 83, un autoturism care transporta bijuterii pentru o firmă fiind oprit de persoane mascate şi înarmate aflate într-un alt autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş comisar-şef Dănuţ Dinu, s-a stabilit, în urma cercetărilor făcute la locul jafului, că maşina transporta 22 de kilograme de bijuterii din aur, şi nu 43 de kilograme cât se anunţase iniţial. “În urma cercetărilor desfăşurate de către noi la faţa locului rezultă că maşina transporta 22 de kilograme de bijuterii din aur, aşa rezultă din controlul documentaţiei de transport, deci nu au fost 43 de kilograme aşa cum s-a crezut iniţial”, a spus Dinu. El a precizat că din declaraţiile celor doi lucrători ai firmei de bijuterii o societate din Bucureşti a reieşit că marfa trebuia să ajungă la Râmnicu Vâlcea.
La data de 9 august a.c., în jurul orei 10.50, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a fost sesizat cu privire la faptul că la Km 83, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, două persoane care se deplasau cu un autoturism VW Passat, dinspre Bucureşti către Piteşti, au fost oprite în trafic de trei bărbaţi care se aflau într-un alt autoturism, de culoare neagră – anunţă Poliţia Română.
Aceştia aveau feţele acoperite şi, prin ameninţare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kg. de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur.
Totodată, cei trei indivizi au deposedat victimele şi de cheile autoturismului cu care acestea se deplasau, dispărând în direcţia Piteşti.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş care continuă cercetările, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Au fost instituite filtre în judeţele limitrofe şi dispuse măsuri concrete prevăzute pentru astfel de situaţii, pentru identificarea şi prinderea suspecţilor, la acest moment neexistând niciun fel de informaţii suplimentare.