HomeStiriSecuritate FizicaEuropol: Crima organizată reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității
europol

Europol: Crima organizată reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității

europolEuropol a declarat, marțea trecută, că grupurile de crimă organizată din ce în ce mai violente reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității europene, depășind terorismul și migrația.

Grupările mafiote italiene, albanezii și est-europenii, și bande de motocicliști „în afara legii” au fost cei mai mari actori, au declarat reprezentanții poliției într-o conferință condusă de agenția italiană care luptă împotriva crimei organizate și de agenția de poliție a Uniunii Europene, Europol, scrie dailysabah.com.

Dar grupurile asiatice, africane și sud-americane au fost, de asemenea, implicate în activitatea de crimă organizată din Europa a cărei valoare ajunge la 110 miliarde de dolari anual, multe dintre ele colaborând din ce în ce mai mult, cum s-a auzit la reuniunea de la Haga.

În prezent, criminalitatea organizată reprezintă cel mai mare risc pentru securitatea internă a UE”, a declarat Jari Liukku, șeful European Serious and Organised Crime Centre al Europol, într-o conferință de presă.

Giuseppe Governale, șeful Direcției de Investigare împotriva organizațiilor de crimă organizată a Italiei, a declarat că organizațiile mafiote Cosa Nostra din Sicilia, ‘Ndrangheta cu sediul în Calabria și Camorra din Neapole sunt încă cele mai mari organizații mafiote, dar a adăugat că problema este mult mai răspândită, scrie thelocal.it.

Este o problemă europeană”, a spus Giuseppe Governale. El a mai spus că autoritățile europene au trebuit să ia măsuri în special împotriva spălării banilor ca mod de a slăbi grupările de crimă organizată. „Spălarea banilor are un impact major asupra societății, întregi sectoare sunt destabilizate și ar putea pune în pericol economia și securitatea națională”, a adăugat el.

Oficiali au spus în cadrul conferinței că noile grupuri de crimă organizată se deosebesc printr-un nivel crescut de violență.
Oficialii declară că crima organizată a fost „în umbră” în ultimii ani, când Europa sa confruntat cu un val de atacuri teroriste și cu o criză imensă a migrației, dar acum a trebuit să fie abordată prin cooperarea transfrontalieră, scrie theglobepost.com.

Pentru a preveni criminalitatea organizată trebuie să acționăm la nivel internațional, deoarece grupurile de crimă organizată o fac deja”, a spus Jari Liukku.

Un reprezentant al poliției suedeze, Jale Poljarevius, a spus că țara sa a înregistrat un val de violențe fără precedent asemănătoare unei „forțe de război cu intensitate scăzută”. Astfel, Suedia a înregistrat o creștere de la 15 morți prin împușcare în 2011 la peste 40 în 2018, în timp ce în primele trei luni ale lui 2019 s-au înregistrat 12 morți prin împușcare ca urmare a 67 de incidente armate – precum și un mort la 47 de explozii cu grenade.

De asemenea, în decembrie, autoritățile europene au anunțat arestarea în șase țări din Europa și America de Sud a aproximativ 90 de persoane suspectate că ar face parte din gruparea ‘Ndrangheta.

Share With: