Societate fără plan de pază, sancționată
Reprezentantul unei societăți comerciale, din județul Argeș, care nu avea întocmit un plan de pază avizat în condițiile Legi 333/2003, a fost sancționat.
În ziua de 16 noiembrie 2017, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au efectuat controale la 4 societăți comerciale de pe raza localității, pentru verificarea modului de organizare a pazei.
Cu ocazia controalelor, la una dintre societățile comerciale controlate s-a constatat că nu a fost întocmit plan de pază avizat în condițiile Legi 333 din 2003.
Reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu conform Legii 333 din 2003 cu amendă în valoare de 2.000 de lei.