Polițiștii au verificat respectarea prevederilor Legii 333/2003
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Iași au acţionat pentru verificarea pazei societăţilor comerciale aflate pe raza de competenţă, conform Legii 333/2003.
În zilele de 1 şi 2 august 2017, în intervalul orar 09.00 – 14.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie au acţionat pentru verificarea pazei societăţilor comerciale aflate pe raza de competenţă, conform Legii 333/2003, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Iași.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din societăţile comerciale de pe raza de competenţă şi menţinerea unui climat de siguranţă publică.
Au fost controlate 31 de unităţi comerciale şi legitimate 31 de persoane.
Poliţiştii au efectuat instruiri cu cei 31 de administratori ai acestor unităţi comerciale, fiind trasate sarcini privind asigurarea bunurilor şi valorilor monetare conform Legii nr. 333/2003.