Sancțiuni pentru nereguli privind paza obiectivelor
Polițiști din județul Prahova au aplicat sancțiuni în valoare de 12.000 lei pentru nereguli privind paza obiectivelor.
La nivelul Serviciului de Ordine Publică din I.J.P. Prahova au fost definitivate controale începute anterior la agenți economici de pe raza județului, cu privire la aplicarea prevederilor legale referitoare la paza obiectivelor, se precizează într-un buletinde presă al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Astfel, au fost controlate două societăți specializate de pază, două obiective și un echipaj de intervenție și au fost verificate un sistem de alarmare și unul TVCI.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 lei. Acestea au vizat nereguli referitoare la implementarea măsurilor prevăzute în planul de pază, precum și neîntocmirea unor acte adiționale acestuia.