HomeStiriBusiness & TehnologieOrașul Las Vegas testează tehnologii inteligente pentru îmbunătățirea vieții
orasul-las-vegas-testeaza-tehnologii-inteligente-pentru-imbunatatirea-vietii

Orașul Las Vegas testează tehnologii inteligente pentru îmbunătățirea vieții

orasul-las-vegas-testeaza-tehnologii-inteligente-pentru-imbunatatirea-vietiiOrașul Las Vegas a creat un cartier special destinat inovării care testează noi tehnologii printre care se numără și analiza video.

Numit Innovation District (Cartierul Inovării), acesta este o zonă de testare pentru tehnologiile care ar putea să facă orașul Las Vegas să fie mai productiv. Asta înseamnă comfort sporit, protecția mediului și îmbunătățirea securității, conform motto-ului orașului: „Construirea comunității pentru o viață mai bună”, scrie lasvegassun.com.

În februarie 2017 a fost creat cartierul pentru a testa terenul, fiind testate multiple programe care au funcții similare. Planul constă în folosirea acelora care ies în evidență pe termen lung și pe o scală mai mare.

Printre companiile care și-au implementat tehnologiile în acest district se numără Numina și Motionloft, Hitachi, Cisco și Navya.

În plus, se dorește adăugarea în acest an de camere cu infraroșu și senzori de sunet în acest cartier pentru a detecta temperaturi și sunete pentru a obține o securitate îmbunătățită. Dacă s-ar produce un incendiu, camerele ar detecta creșterea în temperatură și i-ar alerta pe cei care acționează în caz de urgență, reducând timpul de răspuns și șansele ca incendiul să se extindă. Senzorii de sunet ar alerta în cazul difertelor sunete ca spargerea unor geamuri, iar camerele s-ar îndrepta către zona respectivă pentru ca persoana care monitorizează sistemul să alerteze autoritățile dacă are loc o spargere a unei clădiri sau a unui autoturism.

Tehnologia sofisticată de la Hitachi poate fi folosită pentru administrarea traficului, dar în Cartierul Inovării are rol în verificarea pericolelor și îmbunătățirea securității. Camera poate detecta dacă cineva lasă un bagaj în mijlocul unei intersecții și poate chema poliția și pompierii. Programul pilot va începe în maxim două luni. Sistemul permite și monitorizarea locurilor de parcare, ceea ce va fi folosit de o nouă aplicație care va ajuta șoferii să găsească locuri de parcare.

Las Vegas crește eforul de a deveni un oraș inteligent prin parteneriate cu noi companii producătoare de dispozitive Internet of Things și Cisco, scrie statescoop.com.

Pe 27 iunie, primarul orașului Las Vegas a anunțat aprteneriatul cu Cisco prin care poate utiliza uneltele de analiză ale companiei pentru a culege informații despre trafic, folosirea apei, activitatea pietonilor, deșeuri, iluminat și alți factori de mediu. Pe 28 iunie Numina și Motionloft au anunțat că își vor folosi dispozitivele hardware și platforma software pentru a urmări ciclistii, pietonii și automobilele în timp real pentru cei care administrează orașul. Primarul a recunoscut că noul cartier va fi folosit pentru a răspândi soluțiile în întregul oraș.

Pentru cei care sunt îngrijorați de supravegherea video, CIO-ul orașului, Michael Sherwood, a precizat că noile tehnologii folosite de orașul inteligent nu vor fi folosite ca unelte de urmărire sau patrulare de la distanță a forțelord e ordine. Niciunul dintre sistemele testate nu sunt create pentru a monitoriza informațiile specifice unui singur individ, indiferent dacă este vorba de un vehicul, o bicicletă sau un pieton, a precizat el.

Michael Sherwood a spus că prin tehnologiile folosite în orașul inteligent se încearcă asigurarea unui mediu atractiv pentru turiști și cetățeni.

 

 

 

Share With: