Club din Capitală, sancționat pentru lipsa unui plan de pază avizat
În urma unor verificări, conducerea unui club din sectorul 2 al Capitalei a fost sancționată deoarece societatea nu dispune de un plan de pază avizat.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au acționat, în noaptea de 9/ 10 iunie 2017, în zonele cluburilor, barurilor și altor unități similare din Capitală, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, conform unui comunicat al DGPMB.
Au fost vizate în principal verificarea respectării prevederilor legale referitoare la deținerea avizelor și autorizațiilor necesare funcționării în condiții normale ale unităților în cauză, prevenirea și combaterea disconfortului creat în rândul cetățenilor de către cluburile respective, prevenirea și descoperirea infracțiunilor de natură judiciară și economică.
Totodată, s-a urmărit verificarea legalității funcționării pe linie de pază bunuri, controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relațiile în muncă, la securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale, verificarea respectării normelor privind prevenirea și stingerea incendiilor dar și verificarea respectării normelor de zgomot admise.
Acțiunea polițiștilor a fost realizată în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al municipiului București, ai Primăriei Capitalei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București — Ilfov.
În urma acestor acțiuni, polițiștii Capitalei au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la peste 40.000 lei.
În urma verificărilor efectuate la un club din sectorul 2, s-a stabilit faptul că societatea nu dispune de plan de pază avizat, în acest sens, conducerea societății fiind sancționată contravențional.