Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violențelor
Polițiștii brăileni au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și au controlat activitatea societăților comerciale de tip cafe-bar și discotecă.
Vineri şi sâmbătă, poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmi, au desfăşurat acţiuni atât în municipiu, cât şi în judeţ, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafebar, pentru verificarea activităţilor comerciale efectuate şi pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă, precizează IPJ Brăila.
Totodată, s-a acţionat şi pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării normelor legale.
În cele două zile, echipele participante au controlat 26 societăţi comerciale tip cafe-bar şi discotecă, au legitimat 200 de persoane, dintre care 57 au fost controlate corporal sumar, au verificat 104 autovehicule şi 12 agenţi de pază.
De asemenea, au fost efectuate controale şi la 7 unităţi de învăţământ, purtânduse discuţii cu factorii de conducere în scopul identificări elevilor problemă, fiind consiliaţi şi atenţionaţi cu privire la modul de comportare 5 elevi.