HomeStiriSecuritate ITCe probleme de securitate rezolvă cea mai nouă versiune de iOS
ce-probleme-de-securitate-rezolva-cea-mai-noua-versiune-de-ios

Ce probleme de securitate rezolvă cea mai nouă versiune de iOS

ce-probleme-de-securitate-rezolva-cea-mai-noua-versiune-de-iosCea mai noua versiune a sistemului de operare iOS rezolva probleme grave de securitate, de aceea instalarea ei este o prioritate.

Mai exact, e vorba de trei breșe care dacă erau exploatate de un atacator, atunci acesta putea obține controlul telefonului, scrie ziare.com.

Tocmai de aceea este necesară instalarea celei mai noi versiuni a sistemului de operare, anume iOS 9.3.5.

Prin intermediul acestor breșe atacatorul reușea să execute cod malițios, să acceseze memoria kernel-ului (miezul sistemului de operare) și să modifice privilegiile la nivel de kernel. Combinate, aceste trei puteau fi folosite pentru jailbreak-ul (eliminarea limitărilor de acces impuse la nivelul sistemului de operare) unui iPhone sau iPad de la distanță, scrie profit.ro.

Descoperirea celor trei breșe de securitate are o poveste mult mai interesantă decât detaliile tehnice. La începutul acestei luni, Ahmed Mansoor, un activist pentru drepturile omului din Emiratele Arabe Unite, a primit un mesaj care promitea informații despre tortura din închisori. Textul era urmat de un link.

Ahmed Mansoor a avut inspirația să nu urmeze link-ul. Mai mult, a trimis mesajul respectiv, cu tot cu link-ul inclus, către cei de la Lookout Security. Aceștia, împreună cu Citizen Lab, o companie Canadiană de cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiilor de comunicare, au depistat cele trei breșe de securitate.

Cei de la Citizen Lab au descoperit că în spatele a cel puțin uneia dintre breșele de securitate stă o firmă din Israel, NSO Group. Aceasta se ocupă tocmai cu descoperirea și folosirea breșelor de securitate.

Lookout Security a notificat Apple imediat cum a descoperit breșele de securitate, iar la 10 zile distanță, Apple a lansat update-ul care repară problemele.

Conform unei publicații americane, cei de la NSO Group au vandut software către guverne care l-au folosit pentru a spiona jurnaliști și dizidenți, iar iOS 9.3.5 rezolvă problema, scrie idevice.ro.

Compania Apple a avut de spus următoarele, “Le recomandăm tuturor clienților noștri să descarce întotdeauna cea mai recentă versiune a iOS pentru a se proteja împotriva posibilelor exploit-uri de securitate.”

 

 

 

Share With: