Apple oferă maxim 200.000 de dolari pentru descoperirea de bug-uri
Apple a creat un program de Bug Bounty prin care va oferi până la 200.000 de dolari cercetătorilor care identifică vulnerabilitățile produselor sale.
Programul Apple va fi limitat inițial la circa 24 de cercetători pe care compania îi va invita să ajute la identificarea unor probleme de securitate ascunse, de cinci categorii, scrie News.ro, citat de profit.ro.
Cercetătorii respectivi au fost selectați dintr-un grup de experți care au mai ajutat anterior Apple, dar care nu au fost plătiți pentru munca lor.
Categoria care va oferi cele mai mari recompense, de până la 200.000 de dolari, se referă la problemele firmware-ului (microprogramului) ”secure boot”, care împiedică lansarea unor programe neautorizate atunci când un dispozitiv cu sistemul de operare iOS este deschis.
Apple a precizat că a optat pentru un program limitat la recomandarea altor companii care au lansat în trecut programe de recompense.
Un analist în domeniul securității informatice, Rich Mogull, a spus că limitarea participării protejează Apple de un val de informații legate de vulnerabilități minore.
În timp, însă, compania ia în calcul deschiderea și către publicul larg, în funcție de rezultate, scrie wall-street.ro.
Apple se alatură, astfel, altor companii majore care ofera astfel de premii. Printre acestea se numară Facebook, AT&T, Google, Microsoft, Tesla Motors și Yahoo.