5 – 6 AUGUST: 95 de sancțiuni la Legea 333/2003
95 de sancțiuni la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În perioada 5 — 6 august, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în zona cluburilor și barurilor, pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale, se precizează într-un comunicat al IGPR.
La activități au participat zilnic, în medie, 3.392 de polițiști de ordine publică, de investigații criminale și de la alte formațiuni de poliție.
Astfel, în cadrul acțiunii au fost efectuate 1.180 de acțiuni și controale, dintre care 872 în domeniul ordinii publice și 308 pe linie de investigații criminale.
În urma acțiunii, au fost constatate 394 de infracțiuni, dintre care 168 de natură judiciară și 226 de altă natură, iar 26 de persoane au fost reținute sau arestate.
De asemenea, au fost aplicate 8.348 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.476.863 de lei.
Dintre acestea, 2.441 sunt prevăzute de Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, 286 sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 95 sunt prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.