FBI si Politia Romana, la Liceul International de Informatica
Poliţişti din cadrul IGPR, împreună cu reprezentanţi ai FBI, s-au întâlnit joi cu elevii Liceului Internațional de Informatică din municipiul București.
La această activitate au participat polițiști specializați în combaterea criminalității informatice, polițiști ai Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, precum și reprezentanți ai Federal Bureau of Investigation din S.U.A., de asemenea, specialiști în prevenirea și combaterea infracțiunilor cibernetice.
Polițiștii le-au oferit celor peste 100 de liceeni, care au participat la activitate, informații privind riscurile existente în mediul virtual, prevederile legislative din domeniu, aspecte specifice pornografiei infantile pe internet, precum și modalități de prevenire a infracțiunilor informatice.
Totodată, polițiștii și un reprezentant FBI le-au prezentat elevilor o serie de informații despre risurile la care se pot expune în timpul navigării pe internet. Reprezentantul FBI le-a vorbit elevilor despre amenințările la adresa securității cibernetice, iar polițiștii le-au oferit recomandări despre cum să-și protejeze parolele conturilor personale.
Vizita polițiștilor se înscrie în seria activităților, cu caracter preventiv, desfășurate, la nivel național, sub denumirea generică “SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII”.