Politia Romana a evaluat nivelul de securitate a scolilor
Poliția Română a realizat o evaluare privind reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi stadiul asigurării cu mijloace de protecţie şi pază a acestora.
Poliţia Română continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.
La început de an școlar, Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a realizat o evaluare referitoare la reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi stadiul asigurării cu mijloace de protecţie şi pază a acestor obiective.
Astfel, au fost identificate, în toată ţara, 20.070 de unităţi şcolare – grădiniţe, şcoli gimnaziale, licee şi colegii (6.067 în mediul urban şi 14.003 în mediul rural), în cadrul cărora au fost înscrişi aproximativ 3.000.000 elevi.
Verificările poliţiştilor au relevat că, din totalul unităţilor de învăţământ preuniversitar, 5.167 sunt asigurate cu pază umană (cu pază proprie, prin societăţi specializate sau cu pază mixtă). Din acestea, 3.606 sunt în mediul urban şi 1.561 în mediul rural. Comparativ cu sfârșitul anului şcolar anterior, numărul unităţilor de învăţământ asigurate cu pază umană au crescut cu 7%. De asemenea, o creștere semnificativă au înregistrat și școlile asigurate cu pază prin societăți specializate de pază (21,1%).
7.812 (39%) de unităţi de învăţământ preuniversitar sunt dotate cu sisteme de supraveghere video (4.005 în mediul urban şi 3.807 în mediul rural). Faţă de sfârşitul anului şcolar precedent, numărul unităţilor de învăţământ preuniversitar dotate cu sisteme video a crescut cu 9%.
La început de an şcolar, Poliţia Română a reluat activităţile în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar. Măsurile pe care le vor lua poliţiştii sunt structurate pe trei paliere:
-
prevenirea prin acţiuni educative;
-
verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003;
-
acordarea sprijinului de specialitatate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).
De asemenea, echipajele de poliţie rutieră vor acționa, zilnic, pentru dirijarea/fluidizarea traficului pe principalele drumuri care converg către unităţile de învăţământ şi prevenirea accidentelor de circulație.
În conformitate cu Planul de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar – cadru în domeniul asigurării protecţiei unităţilor de învăţământ, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic şi de prevenire a delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente acestora, polițiștii vor continua astfel de acțiuni, pentru remedierea tuturor situațiilor constatate.